Socialize

Facebook
Home » Didactica » Paideia » În așteptarea scopurilor strategice ale sistemului de învățământ

În așteptarea scopurilor strategice ale sistemului de învățământ

Mult-invocata reformă a învățământului, iluzorie de peste două decenii, va fi blocată la nesfârșit în condițiile în care scopurile generale ale educației naționale nu sunt stabilite și angajate ca direcții strategice de dezvoltare a sistemului de învățământ, valabile pe termen mediu și lung, dincolo de orice schimbare generată de dinamica ciclului electoral. Lipsa lor permite avansarea mereu a unor scopuri particulare: manuale alternative, reforma evaluării, reforma programelor școlare – înaintea reformei planului de învățământ pe o nouă structură a sistemului de învățământ; manuale digitale, clasa zero/ pregătitoare etc. În mod obiectiv, soluțiile parcelare supralicitate, inclusiv financiar, au avut și vor avea efecte pozitive minore sau chiar consecințe negative la scara sistemului și a procesului de învățământ. De aceea este nevoie de o revenire la cercetarea pedagogică fundamentală, necesară pentru (re)construcția scopurilor generale ale educației naționale ca direcții strategice de dezvoltare a sistemului și a procesului de învățământ.

Demonstrația pe care am încercat-o în studiile publicate anterior ca „Recurs la pedagogie” valorifica analiza prospectivă necesară în proiectarea scopurilor strategice la nivelul relației dintre sistemul de învățământ și principalele subsisteme ale sistemului social global: economia, politica, cultura, comunitatea, natură. Cele cinci scopuri strategice identificate, valabile la scara întregului sistem și proces de învățământ, vizează: 1) conducerea managerială; 2) democra­tizarea; 3) informatizarea; 4) descentralizarea; 5) flexibilizarea spațiului și timpului pedagogic. Importanța lor constă în criteriile valorice determinate.

1) Conducerea managerială a sistemului de învățământ determină: a) valorificarea optimă a resurselor pedagogice (informaționale, umane, didactico-materiale, financiare); b) orientarea resurselor financiare în direcția creșterii calității resurselor informaționale (plan de învățământ, programe școlare), umane (prioritate acordată profesorilor și elevilor), didactico-materiale (prioritate acordată spațiilor pedagogice necesare pentru realizarea instruirii școlare într-un singur schimb – dimineața).

2) Democratizarea sistemului de învățământ determină: a) egalizarea șanselor de reușită ale tuturor elevilor prin prioritatea acordată învățământului general, obligatoriu între 6-16 ani (clasele I-IX), organizat pe baza unui curriculum comun/trunchi comun de cultură generală; b) promovarea managerilor școlari pe criterii de reprezentativitate și legiti­mitate pedagogică.

3) Informatizarea sistemului de învățământ determină: a) crearea cadrului tehnologic specific procesului de informatizare; b) valorificarea principiilor informatizării în activitatea de proiectare pedagogică (a planului de învățământ, a programelor și a manualelor școlare, a activităților didactice): selectarea informațiilor esențiale – plasarea informațiilor esențiale în rețea, în conexiuni funcționale pedagogic, care stimulează învățarea eficientă, durabilă.

4) Descentralizarea sistemului de învățământ deter­mină: a) fundamentele pedagogice generale, unitare, validate în termeni de politică a educației, necesare la nivel de mana­gement al organizației școlare și de proiectare curriculară; b) elaborarea deciziilor administrative la nivel de management al organizației școlare (distribuirea resurselor, valorificarea cadrelor didactice și a comunității locale etc.) și de proiectare curriculară (a disciplinelor opționale, a curriculumului: local; la dispoziția școlii etc.) în raport de resursele și condițiile reale existente în plan teritorial și local (cu respectarea funda­mentelor pedagogice generale, unitare).

5) Flexibilizarea spațiului și a timpului pedagogic la nivelul sistemului de învățământ determină: a) reconstrucția calendarului școlar în funcție de schimbările care apar la nivelul resurselor naturale (demografice, climaterice etc.); b) optimizarea raporturilor dintre timpul formal de instruire, oferit de fiecare profesor în clasă, și timpul nonformal de învățare eficientă necesar fiecărui elev în condiții de respectare a unor cerințe elementare de igienă a învățării.

Prof. univ. dr. Sorin CRISTEA