Socialize

Facebook
Home » Noutati » În aşteptarea unui răspuns (Avem un Minister autist?!…)

În aşteptarea unui răspuns (Avem un Minister autist?!…)

5-1Pe data de 10 martie a.c., Alianţa Colegiilor Centenare a depus la Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice un document care reprezenta o sinteză a rezultatelor unei anchete-sondaj desfăşurată în peste 35 de colegii şi licee din ţară cu privire la formatul evaluării competenţelor de comunicare orală la limba şi literatura română la bacalaureat. Documentul a fost înregistrat cu nr. 32364. În momentul în care redactăm aceste rânduri au trecut mai mult de 40 de zile de la înregistrarea documentului, iar reacţia Ministerului se lasă aşteptată. Speranţa noastră este că, deşi va fi cu întârziere, dacă-l vom raporta la norme legale, răspunsul va veni totuşi şi că nu vom face strania descoperire că MECS este o instituţie autistă. Să nu anticipăm totuşi, deşi câteva aspecte privind comunicarea dintre MECS şi societate, sau aşa-zisa societate civilă, trebuie aduse din nou în atenţia celor interesaţi. Dar mai întâi o ştire din „surse”: în ultima perioadă (a se înţelege mai degrabă ultimii ani!), Ministerul de pe strada Berthelot este realmente sufocat de hârtii. Fenomenul pare a se înscrie într-o zonă a ciudăţeniei, cel puţin la prima vedere. Te-ai fi aşteptat ca pe măsură ce lucrurile se aşază – şi am în vedere acea perioadă în care noi programe şi manuale au fost implementate în sistem – sistemul de învăţământ să intre într-o stare de quasinormalitate. Ceea ce nu s-a întâmplat defel. Pe de altă parte, şi modul în care reprezentanţii MECS comunică cu presa a devenit tot mai obscur. Lipsesc, o spunem din nou, semnele că MECS ar fi atent la reacţiile din afară, cele mai multe profesionale, cu privire la starea/mersul sistemului. De altfel, nici alte instituţii, asociate Ministerului, nu par a fi mai sensibile la ideile din mass-media. Şi totuşi, cu nu prea mulţi ani în urmă, miniştri cu un mai vădit respect pentru opinia publică erau realmente preocupaţi de imaginea instituţiei şi aproape orice aspect semnificativ semnalat cu privire la şcoală căpăta un răspuns autorizat din partea MECS. E adevărat, de atunci au trecut ani buni şi de la o vreme nu ne mai alegem cu comunicate de niciun fel, semn fie că aroganţa instituţională e în creştere în România de azi, fie că instituţiile s-au mediocrizat cu totul. În paranteză fie spus, foarte puţine persoane din Minister mai urmăresc Tribuna, singura revistă de opinie dedicată şcolii, exemplarele zăcând „virgine” pe mesele ministeriale.

Dar nu este neapărat rostul nostru de a radiografia imaginea unei instituţii importante din această ţară. Şi spunem asta nu fiindcă acest lucru nu ar merita un interes special, dar nu avem toate datele, iar Ministerul a cunoscut prefaceri serioase în ultimii ani, adaptări la noi realităţi şi, se pare, şi o umflare „corespunzătoare” a schemei. Altfel spus, cu mai bine de un deceniu în urmă Ministerul nu avea mai mult de 400 de angajaţi, în vreme ce acum, potrivit unor informaţii parţiale, numărul este aproape dublu. Poate că explicaţiile sunt simple şi fundamentate, unele ţinând de politicile desfăşurate aici în ultimii ani, de ceea ce s-ar putea numi „europenizarea” instituţiei, deşi în destule cazuri numai despre asta nu a fost vorba. Exista, sau poate chiar mai există, în Minister, cu ceva timp în urmă, un Birou de Politici Educaţionale. Interesant, nu?!… Imediat, unii dintre noi vor fi tentaţi să spună: Iată, domnule, politicile sunt făcute de către experţi, şi nu doar de ministru, miniştrii nu fac altceva decât să formuleze o direcţie de ansamblu! Ei bine, nici vorbă ca lucrurile să stea aşa.

Dar, dincolo de posibile şi inerente modificări de structuri, înfiinţări sau desfiinţări de posturi, comunicarea cu şcoala reală e palidă, iar cu spaţiul public este pompieristică. Pe de altă parte, acest gen de comunicare pare a avea totuşi o indirectă legătură şi cu o realitate/un fapt tot mai vizibil: elementele de descentralizare, atâtea câte au fost încercate în ultimii ani, au fost în bună măsură „recuperate” şi Ministerul a revenit la vechile şi etatistele obiceiuri. Controlează, cu alte cuvinte, tot sau aproape tot, ultimul caz fiind cel care a marcat organizarea unor concursuri, căci MECS are, se pare, o intenţie utopică: să facă un lucru mereu amânat, ocuparea pe bază de concurs a tuturor posturilor de conducere din sistemul şcolii preuniversitare. Poate că aici putem regăsi şi una dintre explicaţiile faptului că în ultima perioadă instituţia este sufocată de hârtii, reclamaţii de tot felul, inclusiv de un număr impresionant de sesizări/contestări privind desfăşurarea recentelor concursuri de inspector general şi inspector general adjunct. Este adevărat, însă toată această cavalcadă de hârtii care s-a abătut asupra ministerului ar putea să semnalizeze şi un fenomen sociologic şi de mentalitate: o dispariţie a self-controlului omului din sistem. Pe fondul unei schimbări a raportului dintre instituţii sau actorii acestora (profesor, elev, părinte, director, inspector), un adevărat haos de reprezentări s-a instituit treptat în lumea şcolii. Iar când spunem „reprezentări” nu ocolim deloc problema imaginii pozitive despre sine pe care mentalitatea europeană a transmis-o tuturor angajaţilor, fie ei laboranţi, personal de îngrijire sau profesori. Aşadar, toate acele sloganuri din ultimul deceniu care spun: „Gândeşte pozitiv!”, „Ai încredere în tine!”, „Eşti bun!” etc. au modificat treptat, dar dramatic, imaginile/reprezentările despre sine ale corpului profesoral. Neaşteptat poate, la această nouă stare de fapt au contribuit masiv şi unele „metodologii” ale Ministerului, cea cu privire la obţinerea gradaţiei de merit de exemplu, situaţie în care profesori, modeşti altminteri, s-au dovedit a fi deţinătorii unor dosare impresionante cu activităţi nonformale mai mult sau mai puţin semnificative. Şi construind astfel despre ei o imagine hiperbolizantă. Fiindcă aici mai ales hârtiile au contat enorm. Au contat enorm, dar au modificat, cum spuneam, mentalităţi. A apărut categoria celor care cred că este suficient să declare despre ei înşişi că sunt persoane capabile, că sunt buni şi foarte buni, şi lucrurile chiar vor arăta astfel, mai ales dacă ele au şi un sprijin politic.

Revenind asupra „problemei noastre”, noi aşteptăm încă răspunsul MECS cu privire la formatul evaluării competenţelor de comunicare orală pentru bacalaureat la limba şi literatura română. Şi încă aşteptăm să fim contactaţi pentru a avea loc o discuţie plină de bune intenţii cu reprezentanţii CNEE, căci acolo, bănuim, se află documentul nostru.

Adrian COSTACHE

P.S. Într-o discuţie cu doamna Liliana Preoteasa, subsecretar de stat pentru preuniversitar, domnia sa s-a arătat interesată de un posibil dialog, ca şi de acest aspect al evaluării, sugerându-ne chiar că ar dori să participe la o asemenea întâlnire. Ceea ce, desigur, nu poate să fie decât avantajos pentru ambele părţi.