Socialize

Facebook
Home » Reforma » Radiografii » Înaintea mândriei,  înaintea judecăţii… 

Înaintea mândriei,  înaintea judecăţii… 

„Fiecare dintre noi se simte câteodată foarte mulţumit de sine însuşi din diferite motive. Orgoliul şi mândria sunt noţiuni opuse, deşi unii le întrebuinţează cu acelaşi înţeles. Poţi fi însă mândru fără să fii neapărat şi orgolios. Mândria este o caracteristică a firii noastre, pe când orgoliul ţine de impresia pe care am dori s-o creăm în jurul nostru.“ (Jane Austen, Mândrie şi prejudecată)

Ceea ce ne defineşte existenţa sunt alegerile pe care le facem în decursul vieţii. Dacă începutul este fără posibilitatea propriei alegeri – singurul, am putea spune, sfârşitul este unul care, din păcate, este sub semnul alegerii. Mai bine zis al multiplelor alegeri de până la momentul respectiv.

Însă nu despre început şi cu atât mai puţin despre sfârşit doresc să scriu, ci despre alegerile intermendiare şi, mai ales, despre alegerile care însoţesc educaţia.

A vorbi despre alegeri fără a ţine cont de existenţa circumstanţelor este irelevant. Pentru că o alegere este rezultatul unei circumstanţe. Aceasta este factorul extern care setează cadrul alegerilor.

Educaţia oricărei persoane este produsul circumstanţelor şi alegerilor. Însă o bună educaţie este cea care învaţă educabilul să identifice corect circumstanţele şi să abordeze critic alegerile pe care le poate face.

O alegere va fi întotdeauna trecută printr-un filtru ce implică şi mândrie, şi prejudecăţi. Deci condiţionalităţi care o restricţionează. Cele două condiţionalităţi nu trebuie percepute doar sub aspect negativ. A avea propria mândrie, atât timp cât ea are un fundament, ţine de o personalitate care este conştinentă de propriul potenţial şi propria valoare. A te raporta la prejudecăţi înseamnă a alege şi ţinând cont de consecinţele acesteia.

Mai rău este când alegerile le fac alţii în locul educabilului: familie, prieteni, educatori etc., cel puţin din punctul de vedere al educatorului, aceasta ar fi o greşeală capitală de a te substitui elevului şi de a alege pentru el. Rolul nostru este acela de a oferi cadrul prin care elevul este conştientizat şi implicat în alegerea pe care trebuie s-o facă. Putem, ca urmare a experienţei pe care o deţinem, să evidenţiem educabilului contextul de oportunităţi, o serie de studii de caz prin care i se relevă acestuia exemple de alegeri în contexte similare. Acesta trebuie să fie un prim exerciţiu de lipsă de egoism faţă de cel pe care trebuie să-l educăm. Egoism la care ar trebui să fie atenţi mai ales părinţii, ca şi la orgolii.

Şi mai rău nu este când copilul alege sau când cel din jurul său alege pentru acesta, ci când acesta este lăsat între propria alegere şi a altora. Adică este vorba de indiferenţă.

A nu alege ca educator în locul elevului nu înseamnă a nu te implica, nu înseamnă indiferenţă. Pentru că implicarea presupune a-l învăţa pe elev să ia decizii. De a-l încuraja să ia decizii, inclusiv cu preţul erorii. De a-i oferi – în spaţiul şcolii – posibilitatea de a lua multe decizii minore, unde dreptul – nu şi invitaţia! – la greşeală să fie instrument de cizelare, de călire, de asumare, de management al riscurilor.

Însă cel mai rău este a-i induce sentimentul inutilităţii alegerilor. Şcoala trebuie să vorbească despre fatalism – ca atitudine, ca posibilitate –, dar nu să-l încurajeze. „Orice ai face…“ este inadmisibil a fi afirmat în spaţiul şcolii.

Prof. Gabriel Vrînceanu