Socialize

Facebook
Home » Actualitate » Evenimente » Înțelegerea și învățarea școlară

Înțelegerea și învățarea școlară

Un prim fel de a utiliza noțiunile deja însușite și organizate în sistem este de a le include într-o altă activitate specifică gândirii, și anume înțelegerea.

În legătură cu aceasta, s-au făcut numeroase încercări pentru a-i releva esența și de a o defini. S-a spus că ea reprezintă „stabilirea unei relații importante între ceva necunoscut și ceva dinainte cunoscut“ (A. Cosmovici, 1996, p. 196), că este „relevarea relațiilor esențiale dintre obiectele și fenomenele realității“ (A. Tucicov Bogdan, 1973, p. 43), că este „decodificare semantică“ (P. Popescu Neveanu, 1978, p. 391) sau sesizarea legăturii dintre cunoștințele vechi și cele noi, stabilirea naturii acestor legături, încadrarea noilor cunoștințe în cele vechi (M. Zlate, 1999, p. 309). Toate sublinierile de mai sus pot fi sintetizate în definiția următoare: Prin urmare, dacă s-au însușit noțiunile despre formele de relief, atunci când ne aflăm pentru prima dată într-o nouă zonă, încercăm mai întâi să identificăm caracteristicile de relief ale acelui loc prin raportarea la noțiunile anterior însușite și apoi vrem să dezvăluim legăturile dintre fenomenele telurice care este posibil să le fi făcut să apară. Nucleul tuturor actelor de gândire este descoperirea legăturilor, între informațiile noi obținute prin propriile observații și cele vechi, actualizate din memorie.

Ausubel, un autor american care este autorul unei interesante cărți despre învățarea școlară, a cercetat tocmai această confruntare și a constatat că pot exista următoarele situații:

– confruntarea are ca efect subsumarea derivativă, adică informațiile noi se dovedesc a fi un caz particular al noțiunilor deja însușite. De exemplu, explorăm perceptiv o plantă și prin confruntare ajungem să înțelegem că este un alt soi de graminee;

– subsumarea corelativă este rezultatul înțelegerii că obiectul sau fenomenul nou pe care îl contemplăm este cel ce trebuie să ne modifice noțiunea anterioară. Este foarte ilustrativ pentru aceasta ce s-a întâmplat când au fost descoperite lebedele negre;

– supraordonarea este relația descoperită prin înțelegere și care înseamnă că noile informații au o semnificație mai generală și le subordonează pe cele vechi;

– relaționarea combinatorie înseamnă că informațiile noi sunt în cea mai mare parte congluente cu cele vechi, dar au și aspecte noi.

În unele cazuri, confruntările mintale și efectele de înțelegere se realizează cu rapiditate și în scurt timp, însă cele mai multe sunt de durată, complexe, implicând concentrare și efort mintal, înțelegerea are următoarele caracteristici generale:

– este totdeauna conștientă și aduce cu sine o clasificare mintală (P. Popescu Neveanu, 1987, p. 101);

– este mijlocită prin toate cunoștințele anterioare și prin ansamblul de operații puse în lucru;

– este activă, pentru că înseamnă mobilizarea activității mintale și determină schimbări și reorganizări în cunoaștere.

Profesorii trebuie să știe că înțelegerea de către elevi a unor cunoștințe este ușurată de următorii factori, pe care ei trebuie să-i asigure prin proiectarea și desfășurarea lecțiilor:

– existența unei rezerve de cunoștințe legate de sarcina de înțelegere (P. Popescu Neveanu, 1987, p. 101) care să fie bine organizate și selectiv reactualizate.

Profesorul trebuie să stimuleze mai întâi evocarea acestora și apoi începerea actelor de înțelegere, extragerea unui volum corespunzător de informații noi, fie de la obiecte și fenomene reale, fie din analiza celor exprimate verbal; confruntarea mintală și analiza unitară a informațiilor vechi cu cele noi;

– nivelul general al dezvoltării gândirii și chiar existența unei gândiri specializate; (P. Popescu Neveanu, 1987, p. 102);

– angajarea activă și intensă a elevului în actele de înțelegere.

Cercetările asupra înțelegerii au avut în vedere și descoperirea variatelor forme ale ei și apoi gruparea în categorii pentru a le cerceta mai bine și a ține seama de avantajele pe care le oferă. Pentru profesori, mai importante sunt următoarele criterii și grupări:

a) după durată; 1) spontană, imediată; 2) discursivă, adică desfășurată în timp, parcurgându-se mai multe faze;

b) după amploare: 1) înțelegere parțială; 2) înțelegere totală;

c) după obiectivul de atins: 1) simpla identificare și integrare în clasa corespunzătoare; 2) descoperirea relației cauzale; 3) descoperirea principiului funcțional; 4) dezvăluirea tuturor legilor care explică acel fenomen și realizarea concretului logic.

Revine profesorului sarcina de a identifica în cursul unei lecții tipul de înțelegere ce este solicitat elevilor și de a asigura condițiile desfășurării optime. Momentele de înțelegere sunt totdeauna însoțite de stări de satisfacție și contribuie la dezvoltarea încrederii în sine și raportare pozitivă la sarcinile școlare.


Emilia NEAGU, profesor înv. primar și preșcolar, Școala Gimnazială Nr. 1, Stoenești, județul Giurgiu