Socialize

Facebook
Home » Actualitate » Evenimente » Învățământul nu este o „marfă”!

Învățământul nu este o „marfă”!

Educatia nu este o marfa

www.stop-ttip.org

Acum 12 ani, dl Bolkenstein, comisar european și „liberal pur sânge”, a venit cu o inițiativă de „liberalizare a serviciilor publice”. După dezbateri aprige și presiuni sindicale la nivel european, s-a ajuns la o formă finală puternic amendată (Directiva 2006/123/EC), care a fost aprobată de Parlamentul European în 2006, țările membre având ca termen final de aplicare, în legislația națională, sfârșitul anului 2009. Menționez că unul dintre „serviciile” incluse în această

Directivă este și „formarea și educarea”!

Interesant este însă și faptul că în aceeași perioadă când s-a gestat această Directivă, UNESCO și OECD au fost preocupate de redactarea unor „linii directoare” privind „calitatea învățământului superior transfrontalier”.

Iată însă că acum se redeschide „dosarul liberalizării”, la presiunea SUA și Canada, prin proiectele de „înțelegere comercială” dintre UE și țările menționate, problemă prezentată de colegul meu, profesorul Borzan, în deschiderea acestei ediții a Tribunei.

Pentru informarea dumneavoastră, îmi permit însă să revin la „calitatea învățământului superior transfrontalier”. Motivația acestui document UNESCO, a cărui importanță nu poate fi tăgăduită, este ireproșabilă. De la bun început ni se spune că aceste „linii directoare” sunt gândite în folosul statelor membre, pentru a proteja studenții și alte „părți furnizoare de învățământ superior” de „servicii educative de calitate mediocră”. Traduc eu limbajul diplomatic al UNESCO: „părți furnizoare…”, adică universitățile naționale acreditate, iar „servicii educative de calitate mediocră”, adică escroci! De asemenea, UNESCO își oferă expertiza, la cerere, țărilor care doresc să aplice aceste „linii directoare” în vederea întă­ririi capacităților de asigurare a calității învățământului superior la nivel regional, precum și în realizarea convențiilor regionale de recunoaștere a califică­rilor (diplomelor). Interesant este și faptul că se reia în introducere, tot în termeni diplomatici, ideea existenței unor „prestatori mai puțin scrupuloși”, definiți în subsolul paginii „fabrici de diplome și acreditări”! (Bravo, UNESCO! Știi tu ceva…!)

În spiritul încrederii și respectului reciproc dintre țări, precum și a recunoașterii importanței cooperării internaționale în materie de învățământ superior, UNESCO recunoaște importanța „autorității naționale” în acest domeniu, dar și necesitatea cooperării cu organi­zațiile studențești și organizațiile profesionale, ceea ce așteptăm și noi, cei de la Alma Mater, de la Minister și ARACIS. Se subliniază în continuare că „autoritățile naționale de asigurare a calității, de acreditare și recunoaștere a calificărilor” nu au fost preocupate și de „învățământul transfrontalier”, neavând informația sau experiența necesară. Subliniez că documentul reflectă realitatea anului 2006.

„Liniile directoare” sunt dezvoltate de UNESCO pentru: guverne, instituții (universități), asociațiile de studenți, structurile de asigurarea calității și acreditare, organele de recunoaștere academică și (pour la bonne bouche) asociații profesionale, în care eu consider că se înscrie Federația Alma Mater. Atrag atenția doar asupra a două „linii directoare”: Guvernele trebuie să pună în funcțiune un dispozitiv complet, corect și transparent de autorizare a prestatorilor de servicii de învățământ superior, care să includă și pe cel transfrontalier. Totodată, trebuie să asigure coordonarea diverselor instituții de asigurarea calității la nivel național și internațional, iar Instituțiile trebuie să asigure un învățământ și o cercetare de calitate, ținând cont că acestea se pot realiza numai cu personal de calitate, după cum se subliniază și în Recomandarea UNESCO-OIM privind Statutul personalului didactic din învățământul superior.

Cei interesați de tot conținutul acestui document pot accesa site-ul www.unesco.org.

Nu pot termina acest articol fără să mă întreb, retoric, dacă în Legea Educației Naționale, impusă în 2011, nu sunt și elemente de „bolkeinsteinizare”. Sunt, evident, dar astea le voi discuta cu altă ocazie.

În final, vă rog să accesați site-ul www.unesco.org  și să semnați împotriva includerii învățământului în astfel de „acorduri comerciale”.

 

Răzvan C. BOBULESCU,
Președinte de Onoare Alma Mater