Socialize

Facebook
Home » Institutii » Sindicate » Învățământul românesc, între Patul lui Procust și Gura lui Saturn

Învățământul românesc, între Patul lui Procust și Gura lui Saturn

Gura lui SaturnÎn 2001, Gabriel Garcia Marquez, bolnav fiind, a scris în scrisoarea de despărțire adresată prietenilor, printre altele, că, dacă Dumnezeu i-ar mai oferi o bucată de viață: „I-aș da aripi unui copil, dar l-aș lăsa să învețe singur să zboare”.

Câtă frumusețe aici! Și ce pustietate în noi! Am lăsat să se instituționalizeze „devorarea copiilor”. Cum dăm din umeri văzând că școala ucide creati­vitatea copiilor doar pentru a ne apăra și consolida „o zonă de confort”!!! Pentru ce avem prejudecăți că pregătim copiii pentru viitor când îi mutilăm cu detalii subliminale din „Moromeții”, volumul II? Pentru ce viitor îi pregătim? Pentru un viitor trecut deja??? De ce educăm copiii să-și piardă capacitățile creative? Doar pentru că vrem să stigmatizăm greșelile? Ale cui greșeli??? Pentru ce viitor pregătim copiii? Pentru unul despre care habar nu avem? Shimbările și modificările schimbărilor din învăță­mântul nostru nu fac decât să abrutizeze corpul didactic, iar pe elevi să-i scârbească și să le inducă o lehamite nemaiîntâlnită în toată istoria învăță­mântului instituționalizat. Să le răspundă cineva la întrebarea: „La ce-mi folosește?” Ei sunt primii care înțeleg că diplomele de licență, master, chiar doctorat nu le creează un loc de muncă. Ei înțeleg mai bine decât noi că scopul învățământului nu este să producă profesori universitari. Nu toți vor să plece undeva unde vor fi apreciați, nici să lucreze… în supermarketurile construite pe ruinele foștilor coloși industriali.

Sistemul acesta educațional ne-a îmbolnăvit mintea cu privire la modul în care educăm copiii. Nu înțelegem că singurul mod în care îi putem ajuta realmente este să apreciem capacitățile lor creative, să educăm întreaga lor ființă pentru a face față acestui viitor pe care e posibil ca noi să nu-l vedem, dar ei sigur îl vor trăi. „Noi nu știm unde trebuie să ajungeți, dar vă arătăm drumul!” (Cehov, „Livada de Vișini”). Dar ajunge cu atâtea supoziții și teoretizări! Să revenim Aici și Acum! Dicționarele „moderne și contemporane” spun totul. Pe față chiar! Nota bene: simulare = prefăcătorie, falsificare.

A simula se traduce acum: „a face să pară adevărat ceva ireal; a da în mod intenționat o impresie falsă” (sursa: Dex ‘98). A simula mai înseamnă a prezenta ca fapt real, recurgând la înșelăciune (sursa: NODEX 2002). De parcă n-ați (n-am) ști! Saturn nu și-a pus copiii la asemenea silnicie. I-a devorat pur și simplu!

Marea Prefăcanie, asta a fost simularea națională! Ce frumoasă e limba română, chiar dacă aici seamănă cu… americana! Ce mult și multe am avea de învățat de la acești copii! Nu mai vor să înghită nimic pe nemestecate, chit că profesorii arată elan și entu­ziasm la a-și duce sarcinile „moca” uzându-se și abrutizându-se in-voluntar!!! Îi îmbrățișez pe elevii mei care au scris pe foaia de examen pas la subiectul al III-lea, precizând: „Atât deocamdată! Restul la momentul Adevărului sau… Mai bine mă păstrez!”

Apropo! Vorbind (scriind) despre foi. Se pot face publice costurile Marii Prefăcanii???

Dar cifra de afaceri a firmei furnizoare de imprimante pentru această simulare? Cum să cred că ministerul acesta e sărac dacă nu-și poate plăti greșelile din trecut, dar poate investi în greșeli prezente și viitoare?

Ce relevanță are simularea la istorie în clasa a XI-a dacă materia de Bac se studiază în clasa a XII-a? Am corectat o sută de lucrări „moca” într-o zi și jumătate, iar elevii mei nu m-au văzut zâmbind și nu m-au auzit încurajându-i, iar eu mă simt vinovat!

Închei încercând, simulând, să dau o noimă textului meu (de ce Patul lui Procust): „Văd școala, domn’ profesor, precum un coridor lung. La capătul lui se află o ușă încuiată. Are însă decupat în ea profilul unui om. Eu trebuie să ies! Trebuie să ies prin acel profil!” Sunt vorbele unui elev care probabil nu va promova Marea Prefăcanie în ochii (stiloul) corectorului. Avem atât de multe de învățat de la elevii noștri, mai ales atunci când înțelegem că noi suntem din ce în ce mai bătrâni, iar ei tot mai tineri, însă doar ei pot preda singura Materie care nu poate fi predată: Fericirea!

Prof. Alexandru POPOVICI,

LIT Onisifor Ghibu, Oradea