Socialize

Facebook
Home » Teorii si strategii » Paideia » Învăţarea activă

Învăţarea activă

Dintre motivele de admiraţie faţă de trecut, unul semnificativ îl constituie cel referitor la modul în care Spiru Haret îi promova pe învăţători, cărora le conferea un rol foarte important în ridicarea morală şi spirituală a satelor. Oameni educaţi, care înţelegeau mersul societăţii şi aveau deschidere spre nou, ar fi putut, prin faptul că erau prezenţi în mai toate comunităţile, să contribuie semnificativ la modernizarea ţării. Lor li se adresa Spiru Haret prin nenumăratele legi, circulare, discursuri, articole în diverse reviste, scrisori. De pildă, în 7 martie 1912, îi scrie învăţătorului Constantin. G. Călinescu, din judeţul Ialomiţa, care înfiinţase o bancă populară – „Agricultorul“, urmărind „asigurarea omului în vârsta bătrâneţii“:

„Domnule învăţător,

Te felicit pentru buna idee ce ai avut şi pentru norocul, că te‑au înţeles oamenii şi te ascultă. Îţi urez reuşită deplină. Scrisoarea d‑tale o comunic la redacţia «Revistei generale a învăţământului», pentru ca ideea d‑tale să fie cunoscută şi propagată“ (Operele lui Spiru Haret, Vol. XI: Scrisori, Ed. comunicare.ro, 2010, p. 250).

Discutând despre modificarea legii învăţământului primar, Spiru Haret aduce în atenţie, în Adunarea Deputaţilor, chestiunea personalului, atrăgând atenţia că acesta nu este destul de bine plătit, se află la discreţia ministrului şi nu are stabilitate pe post.

În pofida neajunsurilor, nu trebuie pierdut din vedere că „scopul învăţământului este acela de a face din copii cetăţeni buni şi folositori patriei“ (Operele lui Spiru Haret, Vol. IV: Parlamentare 1895-1899, p. 33). Deci, era în interesul şcolii ca situaţia de fapt în care se aflau învăţătorii, pe seama cărora era dată răspunderea de a forma generaţiile viitoare, să fie îmbunătăţită şi, pe cât posibil, făcută funcţională în condiţiile societăţii date. Demersurile legislative sunt bine-venite dacă permit atingerea scopurilor de fond ale educaţiei.

Într‑o primă interpretare, s‑ar putea observa o surprinzătoare apropiere de ceea ce astăzi numim un învăţământ centrat pe elev. Aceasta cu atât mai mult cu cât Spiru Haret este cel care promovează sub influenţa pedagogiei germane, novator la noi, principiul şcolii active.

În acest sens erau vizate, pe de‑o parte, aspectele aplicative ale învăţării, corelaţia cu experienţa şi cu condiţio­nările mediului în care copilul creştea, iar pe de alta, monitorizarea de către dascăl a fiecărui elev în mod direct.

În general, recomandarea lui Spiru Haret este în favoarea limitării învăţământului pur teoretic şi extinderea cât mai mult posibil a metodelor care să dea însemnătate caracterului practic al educaţiei, cu relevanţă directă asupra vieţii de zi cu zi.

În primul rând, şcolarii trebuie ajutaţi să înveţe să gândească, iar apelul la memoria lor să nu mai fie principalul mijloc de ascultare. Aceasta nu numai în timpul orelor obişnuite, ci şi în cadrul examenelor de absolvire.

În al doilea rând, învăţământul trebuie să aibă mai puţin un caracter strict teoretic şi abstract, ci să urmărească apropierea de viaţa reală prin aplicaţii, cât mai apropiate de mediul în care copilul trăieşte. Apoi este necesar să fie urmărită dezvoltarea lucrului manual şi cultivarea deprinderilor necesare în agricultură. La materiile unde se pot face experimente, acestea sunt bine-venite, pentru a permite şcolarilor o înţelegere mai bună a fenomenelor studiate.

În spiritul implicării conştiente şi active a tinerilor în procesul propriei lor dezvoltări, calitatea cu cea mai mare relevanţă pentru ceea ce urmează să realizeze omul în viaţă este voinţa sa. Şcoala ar trebui să urmărească formarea unor tineri cu voinţă puternică.

Sigur că nu lipsesc recomandările de ordin pedagogic, didactic, procedural. Pentru ca educaţia să‑şi atingă obiectivele, metodele folosite de către învăţători trebuie să fie adecvate individualităţii elevilor astfel încât să‑i antreneze în procesul de învăţare. Numărul elevilor în clasă nu e bine să fie mare, ca să se poată lucra cu fiecare. În cadrul orelor, se recomandă folosirea unui material didactic cât mai divers. Este bine să fie create contexte de învăţare, care să le stimuleze şcolarilor gândirea, iar nu, aşa cum am văzut, în primul rând, memoria.

De o neaşteptată actualitate este şi afirmaţia: „Trebuie să se ia contra absenţelor măsuri mai puţin iluzorii decât cele actuale“ (Operele lui Spiru Haret, Vol. I: Oficiale: 1884-1888, 1897‑1899, p. 219). Frecventarea disciplinată a cursurilor se impune a fi respectată mai cu seamă pe măsură ce elevul înaintează în anii de studiu, odată cu trecerea de la învăţământul obligatoriu la cel pe care îl urmează numai cine vrea. Dacă cineva doreşte să devină absolventul cursurilor unei anume forme de învăţământ, atunci trebuie să le urmeze cu stricteţe. Elevul odată înscris, cursurile devin obligatorii pentru el.

În aceeaşi direcţie a spiritului de disciplină, Spiru Haret insistă privind impunerea uniformei şcolare şi interzicerea luxului în înfăţişare. Conduita elevilor este de aşteptat să fie exemplară nu numai în intervalul orelor de curs, ci şi în timpul lor liber.

Remarcarea progresului realizat de către şcolari, ca o sarcină curentă a cadrului didactic, poate fi înţeleasă drept un reper pedagogic de mare actualitate.

Spiru Haret nu este adeptul orelor suplimentare, impuse elevilor pentru a le creşte performanţa şcolară. El insistă asupra importanţei timpului liber, lăsat şcolarilor pentru odihnă şi pentru pregătirea lecţiilor şi susţinea că timpul petrecut în şcoală, conform orarului aprobat de către minister este necesar, dar şi suficient pentru parcurgerea în condiţii optime a materiei. Orarul trebuia respectat întocmai şi nu erau admise abateri nici în plus, nici în minus.

În sprijinul activităţii cadrelor didactice, cu rolul de a direcţiona o anume ordine în parcurgerea materiei, sunt programele şcolare. Spiru Haret este cel care a consacrat utilizarea programelor de studiu în şcoala românească. Principalul reproş care este adus în mod tradiţional programelor este acela că sunt prea încărcate. Aşa păreau încă pe vremea lui Spiru Haret… Acesta însă insistă asupra faptului că rezolvarea problemei nu se va găsi prin reducerea conţinuturilor programelor, ci prin utilizarea eficientă a timpului de şcoală, dedicat studiului: „Aşa, a ajuns o banalitate axioma că programele sunt prea încărcate, deşi ori de câte ori s‑a cerut şi s‑a încercat reducerea lor, s‑a văzut că este o limită inferioară peste care nu se poate trece în această reducere. Convingerea noastră este că învinovăţirea aceasta adusă programelor nu s‑ar mai produce, dacă timpul şcoalei ar fi mai bine utilizat“ (Operele lui Spiru Haret, Vol. II: Oficiale: 1901-1904, p. 63).

Un principiu pedagogic promovat de Spiru Haret este acela dat de educaţiunea integrală – şcoala trebuie să ofere nu numai instrucţie, ci şi educaţie morală şi fizică.

Ca o concluzie care se impune de la sine, se poate face observaţia după care Spiru Haret orientează demersul didactic prioritar spre educaţie. Aşa cum am văzut, nu atât teoria muzicală îi va rămâne şcolarului ca reper în viaţă după absolvirea cursurilor, ci mai ales educaţia muzicală, cultivarea spiritului spre receptivitatea artistică. Tot aşa, la nivelul şcolii, în general, pe lângă transmiterea propriu‑zisă a unor cunoştinţe şi formarea unor abilităţi intelectuale şi a unor deprinderi practice, foarte importantă în dezvoltarea personalităţii tinerilor este educaţia, mai cu seamă în valenţele ei morale.

Prof. dr. Cristina ŞTEFAN,
Colegiul Naţional Spiru Haret, Bucureşti