Socialize

Facebook
Home » Teorii si strategii » Paideia » Învăţarea pe tot parcursul vieţii

Învăţarea pe tot parcursul vieţii

În societăţile trecute, se puteau delimita clar etapele de viaţă şi activităţile specifice lor, ca în poezia lui Blaga: Copilul râde: înţelepciunea şi iubirea mea e jocul… Deşi învăţarea este un tip de activitate specific umană, desfăşurată continuu de-a lungul interiorizării experienţelor de viaţă, la nivelul simţului comun se subînţelegea că învăţarea se derula susţinut mai cu seamă pe timpul şcolarităţii, pentru ca, după terminarea studiilor formale, preocuparea centrală să devină munca.

În societatea contemporană, considerată pe bună dreptate una a cunoaşterii, în acord cu schimbarea care se impune cu o dinamică accelerată, învăţarea este una dintre modalităţile de adaptare, iar de faptul că ea trebuie să se desfăşoare pe tot parcursul vieţii nimeni nu trebuie convins în mod special. În orice domeniu ai lucra, este necesar să cunoşti noutăţile, să aplici metodele inovative, să poţi utiliza noile tehnologii. Chiar şi la nivelul vieţii private, învăţăm în mod constant cum este posibil să beneficiem de ceea ce este nou, pentru a ne ridica în mod susţinut calitatea vieţii.

În Strategia Naţională de Învăţare pe tot Parcursul Vieţii, 2015-2020, se menţionează: „Aceasta se referă la toată activitatea de învăţare desfăşurată pe parcursul vieţii, pentru îmbunătăţirea cunoştinţelor, abilităţilor şi competenţelor din motive personale, sociale şi profesionale şi are un obiectiv social dublu: inserţie profesională şi incluziune socială.

Mai mult, sistemele de ÎPV ar trebui să le furnizeze oamenilor oportunităţi de învăţare, flexibile pe toată durata vieţii, combinând învăţarea în context formal cu abilităţile şi competenţele dobândite la locul de muncă şi oportunităţile mai vaste de învăţare pe toată durata vieţii şi în diferite contexte. La nivelul UE, implementarea iniţiativelor de ÎPV este măsurată prin participarea adulţilor (cu vârste între 25 şi 64 de ani) la învăţarea pe tot parcursul vieţii“. (Conceptul de învăţare pe tot parcursul vieţii, p. 53).

Dacă fiecare muncă are specificul ei, atunci pentru cei care lucrează în educaţie faptul de a învăţa este chiar preocuparea de bază, pe care o desfăşoară ca modalitate de dezvoltare a celor pe care îi formează, dar şi pentru îmbunătăţirea prestaţiei lor, iar de aici efortul de a învăţa la rândul lor în mod constant este o dimensiune a activităţii profesionale. Mai mult, la nivelul comunităţii, şcoala ar trebui să se constituie ca un centru de resurse educaţionale deschis tuturor celor interesaţi să dobândească noi competenţe.

Este deci de la sine înţeles: cursurile de formare sunt necesare, implicarea cadrelor didactice în programe de perfecţionare se impune de la sine. Doar că posibilitatea reală de a urma astfel de cursuri este o altă faţă a lucrurilor.

Deşi suntem la finalul anului 2017, la nivelul şcolilor nu au ajuns încă proiecte de formare pentru cadrele didactice susţinute prin Programul Operaţional Capital Uman (POCU), care se desfăşoară, aşa cum ştim, în intervalul de timp 2014-2020. Ultimele cursuri de formare s-au oprit la nivelul anului 2013, ca parte din Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU).

Cursurile de formare propuse prin intermediul CCD-urilor sunt variate şi interesate, dar implică anumite costuri, pe care mulţi dintre profesori nu îşi permit să le suporte în mod individual, iar unităţile şcolare se eschivează în a realiza deconturi, pe care nu le-au prevăzut în bugetul de cheltuieli şi aşa mai departe.

Preocuparea pentru a fi mereu în pas cu ceea ce are loc în mod inovator, identificarea tendinţelor de schimbare în domeniul în care activează este manifestată şi în întâlnirile cu caracter metodic, desfăşurate sub coordonarea inspectoratelor şcolare pentru diferite discipline, conjugând, în anumite cazuri, în întruniri comune: profesori din învăţământul universitar şi din învăţământul preuniversitar. De exemplu, în workshopul desfăşurat recent în Bucureşti, la iniţiativa Departamentului de Sociologie din cadrul SNSPA – Predarea ştiinţelor sociale în învăţământul preuniversitar în contextul schimbărilor actuale ale politicilor educaţionale – probleme şi soluţii, s-a adus în atenţia participanţilor necesitatea de a valorifica educaţional prin implicarea atât a studenţilor, cât şi a elevilor diferite contexte de formare, în care, în fapt, să fie reuniţi oameni care au preocupări de dezvoltare similare.

Obiectivul întâlnirii a fost acela de a cunoaşte problemele cu care se confruntă profesorii care predau ştiinţe sociale, de a identifica soluţii posibile precum şi căi de aplicare a acestora, apoi de a face propuneri de optimizare a curricumului şi a metodelor de predare utilizate în învăţământul preuniversitar. Intenţia de principiu este de a constitui un cadru de comunicare şi dialog între cadrele didactice din învăţământul preuniversitar şi cele din învăţământul universitar, astfel încât se fie evitată o posibilă discontinuitate între cele două paliere educaţionale.

Interesul comun este acela de a fi în acord cu tendinţele actuale de schimbare a politicilor educaţionale privitoare la predarea ştiinţelor sociale.

În concluzie, interesele de formare ale cadrelor didactice sunt reale şi în întâmpinarea lor există, desigur, modalităţi diverse de a veni, pe care furnizorii de servicii educaţionale le vor valorifica, pentru că activitatea specifică domeniului este învăţarea, pe care inevitabil, profesorii o susţin în mod direct de-a lungul vieţii lor.

Prof. dr. Cristina ŞTEFAN
Colegiul Naţional Spiru Haret – Bucureşti