Socialize

Facebook
Home » Examene » Evaluare Nationala » La ce servesc simulările

La ce servesc simulările

Au avut loc recent Simulările privind Evaluarea Naţională. Zeci de mii de elevi au jucat un rol, fără prea mult stres, într-un aşa-zis examen naţional care n-are, se pare, alt obiectiv decât acela de a crea atmosferă şi de a-i face să ia cunoştinţă cu documente de examen. Motivaţia cea mai serioasă a acestor desfăşurări de forţe cu sute de profesori şi multe mii de elevi este, aşadar, aceea de a pune elevul de clasa a VIII-a în faţa unor foi „anume“ de evaluare şi de a-l face să se confrunte anticipat cu adevărata evaluare.

Este nevoie de un asemenea scenariu? Iată o întrebare. Psihologi, profesori, dar mai ales oficialităţile, care au „farmecul“  lor în a explica orice enormitate, vor spune că un asemenea scenariu e necesar, fiindcă, deşi el se repetă an de an, cei care participă sunt alţi elevi, altă serie de abolvenţi. Iar pentru ei lumea (a se citi examenul) apare ca şi cum s-ar desfăşura pentru prima oară.  Ceea ce, desigur, e adevărat. Ca în orice organizare mamut, trebuie să fie un adevăr în tot acest spectacol. Cu alte cuvinte, simulările, vor spune cei care-şi justifică cumva existenţă şi prin aceste „jocuri“, sunt absolut necesare, chiar dacă ele par a fi (invenţie a postmodernităţii!) pe undeva gratuite. Ba chiar excesive şi inutile, fiindcă nu modifică mai nimic din starea de fapt a unei realităţi. Munca elevilor nu este consemnată în catalog (pentru a nu apărea fenomenul de stres!), iar  efortul profesorilor se desfăşoară cumva fără o finalitate directă, rezultatele fiind un fel de artă pentru artă, deşi, se spune de fiecare dată, şcolile vor analiza rezultatele şi vor lua măsurile care se impun… Care sunt măsurile care se impun, ei bine, la o asemenea întrebare indirectă, fiecare şcoală are propriul răspuns, dacă îl are, în raport, desigur, cu rezultatele apărute la capăt acestor zile de efort.

 

Şi cu toate acestea, întrebarea apare în fiecare an, ea nu poate fi evitată: La ce sunt bune simulările?!… Iar răspunsul nu poate fi dat decât analizând, într-un context mai larg, problema examenelor naţionale, fiindcă simulările au devenit în ultimii ani un fel de evenimente recurente ale întregii şcoli preuniversitare: avem simulări pentru bacalaureat la clasa a XII-a (nu se putea altfel!), dar avem şi simulările pentru clasa a XI-a, una dintre justificările recente ale simulărilor pentru clasa a XI-a fiind schimbarea formatului subiectelor examenului. Trebuie spus mai întâi că de ani buni formatul examenelor naţionale e cam aceleaşi, cu mici şi adesea insesizabile modificări, chiar şi atunci când  cei neinformaţi tind să creadă că ceva dramatic s-a schimbat. Iar examenele naţionale sunt ceea ce se numeşte astăzi evaluări-standard, examene standard, supuse adică unor cutume, despre care nu se ştie prea sigur dacă sunt europene, după metoda copy-paste, sau sunt europene chiar în spirit. E probabil că ele năzuiesc să fie europene ca spirit, şi cele europene, şi cele româneşti având drept temelie acele competenţe generale după care se conduce cu sfinţenie şcoala românească de azi. Standardizarea examenelor naţionale a însemnat la vremea cuvenită, la începutul anilor 2000 adică,  un lucru bun, fiindcă punea cumva ordine într-un sistem de notare cu prea mulţi factori aleatorii, subiectivi. Mai târziu, standardizarea a început să-şi arate „neputinţele“, procustianismul ale cărui efecte negative par a se amplifica. Motivul acestei stări de fapt paradoxale şi oarecum contradictorii este simplu: pentru a evalua nu doar cunoştinţe (funcţionale chiar!), standardizarea şi descriptorii asociaţi sunt nespuşi de utili, dar pentru a evalua comportamente, atitudini, valori, standardizarea este inoperabilă. Nefericirea lucrurilor imperfecte precum standardizarea vine mai ales din faptul că chiar şi unele cunoştinţe (funcţionale fiind!), şi care n-au neapărat legătură cu valori atitudini etc., nu par a fi nici ele pliabile pe standardizarea acestor examene. Voi da unu sau două exemple de cerinţe la disciplina limba şi literatura română, de care propunătorii şi responsabilii cu selecţia itemilor se feresc  cu multă osârdie: de pildă extragerea, la Evaluarea Naţională, a unor idei principale dintr-un text (cerinţă apărută totuşi  la recenta simulare!). Sau, tot de pildă, rezumatul unui text/fragment dat, deşi asemenea cerinţe sunt esenţiale ca relevanţă şi au o legătură organică cu competenţele specifice disciplinei de studiu. Motivul ezitării introducerii unor asemenea itemi e dublu: e vorba, pe de o parte,  de dificultatea reală a rezolvării unor asemenea itemi, iar pe de altă parte de teama că evaluarea nu s-ar putea face unitar. Or, obsesia unei evaluări precise, matematice şi unitare, creează la anume discipline de studiu zone importante ale studiului şi ale  învăţării care rămân mereu în afara unei evaluări responsabile, deşi uneori tocmai asemenea zone au, cum spuneam,  o înaltă relevantă şi calitate pentru realizarea unor competenţe de profunzime. Se pot da şi alte exemple, aşa cum se pot da exemple şi de la gramatica limbii române în care se pot descoperi aceleaşi „neputinţe“ ale unei standardizări a evaluării.

Aşadar, dacă la începuturile ei, anii 2000, tipul actual de standardizare a evaluării a avut un anume rol în sensul că circumscria cu o anume precizie zonele de „performanţă“ şi calitate a competenţelor generale şi specifice, cu timpul, prin imixitunea mai ales a factorului administrativ-politic, deformările s-au agravat. În consecinţă, un soi de papagaliceală naţională, în care, de exemplu, „personajul“ central a fost adesea „virgula“ sau cratima, însoţeşte examenele la fel de naţionale din sistemul preuniversitar de azi.

Fireşte, o asemenea discuţie nu acoperă cu totul răspunsul la întrebarea indirectă la ce servesc simulările naţionale. Un alt posibil răspuns poate fi constituit pe baza a ceea ce se întâmplă în zilele în care au loc aceste simulări. Ei bine, sunt zile de „fericire“ pentru mulţi elevi: destule ore nu se vor face, sau „vor intra la apă“,  programul orar al şcolilor va fi dat peste cap, activităţi anume vor fi amânate sau anulate, materia de parcurs va cunoaşte o nouă aglomerare, între multele care apar obiectiv sau subiectiv de-a lungul unul an şcolar. Nu este cazul să provocăm nici Ministerul Educaţiei Naţionale şi nici nici Inspectoratele Școlare cu întrebări incomode de tipul câte ore nu se fac în aceste zile de simulări. Ni se va spune probabil că asta este o problemă a directorilor de şcoli (iată, descentralizarea clamată funcţionează când nu te-aştepţi!) şi că, în general, totul se planifică în aşa fel încât şi… încât. În realitate însă, fiind vorba de o simulare cu subiecte unice, naţionale, „pierderile colaterale“ din sistem, chiar dacă vor fi numeroase, vor avea justificarea… naţionalului… Dar, să fim serioşi, pe cine chiar interesează cu adevărat acest detaliu, această neimportantă problemă, câtă vreme ministerul, CNNE şi toată lumea „responsabilă“ au un rol şi joacă într-o piesă de-o asemenea anvergură?!… A fi cârcotaş în asemenea momente importante e… lipsit de gust!

La ce servesc simulările?!… Sunt ele cu adevărat necesare?!… Pot fi ele regândite?!… Se trag cu adevărat, din aceste simulări, concluzii utile menite să amelioreze probleme asociate examenelor naţionale?!… Dar de ce s-ar pune asemenea întrebări, câtă vreme descoperim adesea că trăim într-o lume a unei gândiri mereu fragmentate, mereu neduse până la capăt, într-o lume al cărei dispreţ pentru raţionalitate, coerenţă şi rigoare e, prea des, de-o evidenţă fără drept de apel…

Adrian COSTACHE

P.S. Se pare că încercarea cadrelor didactice din mai mult de 1.000 de şcoli de a boicota simularea Evaluării Naţionale a eşuat. Motivele pot fi bănuite. Totuşi, dincolo de aceste motive, se poate desluşi  şi  imaginea unui corp profesoral caracterizat de o slabă conştiinţă a apartenenţei la un grup profesional şi social, important şi semnificativ.