Socialize

Facebook
Home » Noutati » LA ÎNCEPUT DE AN ŞCOLAR MANUALE LIPSĂ, ŞCOLI INSALUBRE ŞI NEPREGĂTITE, LEGISLAŢIE INADECVATĂ, REGLEMENTĂRI INAPLICABILE

LA ÎNCEPUT DE AN ŞCOLAR MANUALE LIPSĂ, ŞCOLI INSALUBRE ŞI NEPREGĂTITE, LEGISLAŢIE INADECVATĂ, REGLEMENTĂRI INAPLICABILE

Apropierea începerii anului şcolar aglomerează detaliile organizatorice şi sporeşte neliniştile. Se confirmă că putem avea nu numai „o nouă primăvară pe vechile dureri“, cum zice poetul, ci şi o nouă toamnă cu dureri vechi, repetate: manuale lipsă, şcoli insalubre, reglementări inaplicabile. Dintre toate, deschiderea anului şcolar fără cărţi pe bănci este de-a dreptul scandaloasă. Ministerul Educaţiei Naţionale se vede nevoit să recurgă la o soluţie de ultim moment, salutară şi apreciabilă din perspectiva elevilor şi profesorilor care astfel pot să-şi desfăşoare activitatea curentă din prima zi de şcoală. Ce se adună din urmă sunt întârzierile, iar justificările asidue (dintre care „moştenirea“ pare să ne fi intrat în sânge de atâta repetare cu privire, după mersul vremurilor, la „burghezo-moşierime“, „comunism“ sau „tehnocraţi“) încearcă să salveze aparenţe. Anul acesta este atinsă o culme a straniului şi a improvizaţiei: târâte câţiva ani (din 2014), planurile-cadru şi programele s-au făcut cu întârzieri, amânări şi cu adoptarea programelor abia în februarie anul curent. Numai de atunci s-au putut elabora manuale. Teoretic, în prezent, ele există, dar nu în mâna utilizatorilor, ci înţepenite (cele mai multe) într-un mecanism parcă făcut ca să faciliteze succesul după alte criterii decât valoarea şi calitatea pe care le certifică piaţa şi profesionalismul. Contestaţiile blochează producţia de manuale, după ce anterior decizii administrative întârziaseră declanşarea scrierii aceloraşi manuale.

Bani publici duşi pe „cartea cărţilor absente“

16 edituri, „abonate la contestaţii“, după cum le caracterizează ministrul educaţiei naţionale, Liviu Marian Pop, se contestă între ele şi în felul acesta ţin manualele pe loc. Le ajută din plin o legislaţie inadecvată, poate şi „modelată“ ca să fie astfel. Pe deasupra, se manifestă şi în cazul de faţă mascarea diletantismului în meserie şi a neştiinţei de a decide printr-o „exercitare a drepturilor“ care să ia ochii. Soluţia compensatorie (altfel, inevitabilă în condiţiile de moment) ar fi normal să-i înfurie în primul rând pe cei care se văd constrânşi s-o adopte, la nivel ministerial: o carte a tuturor cărţilor absente în prima zi de şcoală, valabilă opt săptămâni şi apoi definitiv bună de aruncat la gunoi; o sumă de indicaţii despre ceva necunoscut. Profesorii vor preda lecţii pe care nu le-au văzut. „Cartea cărţilor“ le va spune despre ce e vorba în lecţii şi ei le vor transmite elevilor. Cum vor folosi cartea fizic? Îşi va rupe fiecare foile privind materia lui? Va fi atinsă o tristă culme a ţinerii elevilor la distanţă de carte, pentru că înlocuitoarea de moment e de presupus că va conţine îndrumări pe marginea programelor, or programele, prin conţinut şi formă, nu pot fi înţelese şi folosite decât de profesori. După ce manualele vor fi apărut, „cartea cărţilor absente“ va deveni caz fără precedent de inutilitate: publicaţie care nu va avea ce căuta în biblioteci şi anticariate (nici vorbă să fie transmisibilă), fiincă vor exista manualele cărora le-a ţinut locul, precum şi experienţa contactului cu materia al profesorilor. Pentru învăţat, vor fi manualele adevărate şi profesorii. De asemenea, valoarea documentară a unei asemenea „cărţi“ pentru eventuale cercetări va fi zero. „Cartea cărţilor absente“ va rămâne doar ca o aruncare forţată de bani publici, care se scurg printre imputările cuvenite celor din a căror ceartă se produce risipa bugetară.

Elevii nu trebuie să fie bătaia de joc a nimănui

Din perspectiva cadrelor didactice, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), prin preşedintele Simion Hancescu, se pronunţă categoric: „Elevii nu trebuie să fie bătaia de joc a editurilor, Legea manualului şcolar este obligatorie!“ Reamintind că FSLI solicită public încă din 2015 o astfel de lege, liderul sindical insistă asupra repetării situaţiei existente şi acum: „În fiecare an, sute de mii de copii au fost întâmpinaţi în prima zi de şcoală fără să găsească manuale pe bănci. S-a gândit cineva la dezamăgirea copilului care aştepta să îşi răsfoiască manualul, dar pe care l-a primit cu greu abia la jumătatea anului şcolar sau chiar deloc? Doar în şcolile din România se poate întâmpla o astfel de situaţie – la primele lecţii predate, elevii doar să îşi imagineze cum ar fi să aibă şi manuale. S-a ajuns aici, din cauza intereselor financiare ale editurilor, care au transformat elevii în simple victime ale contractelor păguboase“. Soluţia pe care o avansează FSLI „este ca Ministerul Educaţiei să fie cel care îşi asumă nu doar conţinutul, ci şi tipărirea manualelor şcolare, scăpând astfel de căpuşarea unui sistem“. Totodată, sindicaliştii accentuează: „Salutăm astfel intenţia Ministerului Educaţiei de a exista o Lege a manualului şcolar, care în opinia noastră ar trebui să fie considerat bun de interes naţional. Totodată, atragem atenţia Parlamentului României că trebuie să trateze cu celeritate şi cu maximă seriozitate dezbaterea şi adoptarea acestui act normativ. Credem că minima noastră datorie faţă de elevi este aceea de a nu-i lăsa să devină bătaia de joc a nimănui“.

Manualele sunt de importanţă naţională

Prim-ministrul Mihai Tudose s-a pronunţat într-o intervenţie televizată că, într-adevăr, manualele „sunt de importanţă naţională“. În acelaşi context, a apreciat că la acest început de an şcolar „toate problemele au fost generate de bătălia editurilor“.

La rândul său, ministrul educaţiei naţionale, Liviu Marian Pop, a dat asigurări că proiectul Legii manualului şcolar va fi lansat în dezbatere publică la 12 septembrie. Potrivit unei prime puneri în temă de la nivel ministerial, viitoarea lege va clarifica inclusiv atribuirea producerii manualelor, precum şi aspectele privind raportul dintre manualul digital şi manualul pe suport de hârtie. În acelaşi timp, se preconizează ca legea să reglementeze şi statutul auxiliarelor didactice.

Ca perspectivă, în legătură directă cu producţia şi cu piaţa editorială, ministrul educaţiei naţionale a anunţat de asemenea că în 2018 toate programele şcolare pentru învăţământul liceal vor fi rescrise. Problema regândirii fundamentale a programelor de învăţământ a fost abordată şi la dialogul conducerilor federaţiilor sindicale FSLI, Spiru Haret şi Alma Mater cu membri ai Executivului pe teme de actualitate stringentă.

În sens integrator, problematica manualelor, a programelor de studii şi a necesarelor conexiuni cu evoluţiile socio-economice este pusă în contextul unei necesare legi noi a Educaţiei. Ministrul Liviu Marian Pop s-a referit recent la foarte multele modificări suferite de actuala lege în domeniu, aflată în vigoare din 2011, semnalând că aproximativ o treime din prevederile iniţiale nu au fost puse în aplicare, iar unele dintre ele nici nu vor putea să fie materializate vreodată. De aceea, există asigurări ministeriale că noul an şcolar va aduce şi începerea discuţiilor asupra unei noi legi a Educaţiei, al cărei proiect să fie ulterior înaintat parlamentului şi dezbătut, astfel încât o lege nouă se devină aplicabilă peste un an şcolar, adică de la 1 septembrie 2018

F. IONESCU