La Șimleu Silvaniei, onor Artileriei Române!

În urmă cu 173 de ani s-a înființat prima baterie de artilerie din Țara Românească, prin Porunca Domnească nr. 198 din 10 noiembrie 1873, dată de domnitorul Gheorghe Bibescu. Ca atare, la 10 noiembrie se sărbătorește Ziua Artileriei Române. După cum se știe, în garnizoana orașului de la poalele Măgurii, Șimleu Silvaniei, artileria este, cum se spune, la ea acasă, prin existența Regimentului 69 Artilerie Mixtă „Silvania“. După mai multe transferări și redislocări de formațiuni militare, acesta a fost înființat în 20 iulie 1962, suportând mai multe transformări organizatorice în cei cincizeci și patru de ani de „existență șimleuană“. În componența regimentului se află, acum, batalioanele 315 Artilerie „Simion Bărnuțiu“, 316 Asigurare Date „Guruslău“ – ambele din Șimleu Silvaniei, 317 Sprijin Logistic „Voievod Gelu“ Zalău, 7 Aruncătoare Proiectile Reactive „General Vasile Danacu“ Florești și 612 Artilerie Antitanc „Maramureș“. În acest context, timp de două zile (9 și 10 noiembrie 2016), între Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri și Ziua Veteranilor, s-au organizat activități specifice, atât de evocare a tradițiilor de luptă ale artileriei și de omagiere a jertfelor înaintașilor, cât și de prezentare a etapelor de consolidare și perfecționare a Artileriei Române de-a lungul anilor și de amintire a activităților și misiunilor îndeplinite în acest an, făcându-se și premierile de rigoare.
Astfel, la Cercul Militar Șimleu Silvaniei (responsabil – doamna Marieta Ciomoș), în fața reprezentanților comandamentului regimentului, unităților subordonate, asociației cadrelor militare active și în rezervă, administrației locale, structurilor Sistemului Național de Apărare din Șimleu Silvaniei și presei locale s-a desfășurat o activitate tematică, prezentată de cpt. Liana Filip, cea care s-a referit, succint, și la importanța zilei de 10 noiembrie, Ziua Artileriei Române. După intonarea Imnului Național al României, col. Ștefan Toader – comandantul Regimentului 69 Artilerie Mixtă „Silvania“, a evocat, detaliat, date concrete cronologice despre artileria română, despre artileriști și comandanții acestora și faptele lor de vitejie, dar și despre aportul Regimentului 69 Artilerie Mixtă „Silvania“ la dezvoltarea sistemului artileriei, spunând, printre altele: „Sunt deosebit de onorat ca astăzi să pot supune atenției dumneavoastră, în semn de mare prețuire camaraderească, unele dintre cele mai reprezentative personalități ale artileriei cu o însemnată contribuție la dezvoltarea sa, a oștirii și în unele cazuri a societății românești. Prin această prezentare doresc să relev, fără putere de tăgadă, că artileria de astăzi este expresia acumulărilor celor 173 de ani de existență, a eforturilor gene­roase ale tuturor generațiilor de artileriști. Personal, onorat de privilegiul de a expune aceste gânduri, doresc să exprim întreaga admirație față de această armă și gratitudine față de minunații săi mânuitori de traiectorii precise al căror sprijin prin foc și idei imprimă putere Diviziei 4 Infanterie GEMINA și Forțelor Terestre Române“. Col. Ștefan Toader a subliniat faptul că regi­men­tul șimleuan a dat artileriei cinci generali, iar generalul Mihail Popescu a ajuns șeful Statului Major General al Armatei României. În plus, în semn de prețuire, cu prilejul Zilei Forțelor Terestre din acest an, una dintre străzile orașului Șimleu Silvaniei poartă numele generalului Stelian Popescu – fost comandant al regimentului și comandant al Armatei a III-a, care s-a transformat în Armata 4 „Transilvania“. În plus, col. Ștefan Toader i-a acordat subsemnatului Diploma de Excelență, „în semn de respect pentru colaborarea cu instituția militară la nivelul Garnizoanei Șimleu Silvaniei“.
Pentru cinstirea artileriștilor, Ansamblul Folcloric „Barcăul“ al Clubului Copiilor din Șimleu Silvaniei, coordonat de prof. Cornelia Neaga, a susținut un spectacol de gală, prezentând admirabile cântece de „grup-vocal“ și melodii populare „solo-voce“. Tinerii interpreți Alexandra Fritea, Roxana Dîrjan, Darius Colța, Crina Pop, Rareș Tămaș, Mihaela Rad, surorile Ilaria și Iulia Tincău, Marc Orțan, Georgiana Supuran, David Medeșan, Diana Teieru, Daliana Lazoc și Denisa Rolnic au încântat întreaga asistență. De asemenea, soliștii instrumentiști Alex Silaghi, David Bădăcean și Cristian Cubelac, interpretând cântece populare la vioară, și-au dovedit iscusința la acest minunat instrument muzical. Întregul program artistic a fost acompaniat de Taraful „Dor Silvan“ al Clubului Copiilor Șimleu Silvaniei, dirijat de prof. Adrian Lipo. Aceștia, la unison, au cântat „Mulți ani trăiască!“.
Joi, 10 noiembrie 2016, la sediul Comandamentului Regimentului 69 Artilerie Mixtă „Silvania“ s-au desfășurat ample activități pentru sărbătorirea Zilei Artileriei Române. Acestea au debutat cu desfășurarea unui simpozion tematic, cu un bogat conținut de date și exemple din existența artileriei. Au susținut referate col. Ștefan Toader, lt. col. Anghel Ioana, col. Marcel Miculac, lt. col. Nicolae Oros, lt. col. Gheorghe Barna și col. Mircea Fechete. Atât expunerea de la Cercul Militar Șimleu Silvaniei, cât și aceste referate au fost întărite, concomitent, prin imagini video convingătoare. A urmat un film de scurtmetraj despre activitățile importante ale regimentului, la fel de concludente.
Apoi, pe platoul regimentului s-a desfășurat o amplă ceremonie militară dedicată sărbătoririi Zilei Artileriei Române, la care au participat generalul de brigadă Nicolae Tonu – locțiitor al comandantului Diviziei 4 Infanterie GEMINA, generalul de brigadă (rez.) Onișor Cîrcu (fost comandant al regimentului), col. Călin Laur – Divizia 4 Infanterie GEMINA, reprezentanți din administrația de stat locală și instituțiile publice orășenești, alături de comandanți și militari ai unităților subordonate, cadre militare active și în rezervă, personalul civil al regimentului. Generalul de brigadă Nicolae Tonu a primit onorul din partea col. Ștefan Toader și, după salutul Drapelului de Luptă al Regimentului, au trecut în revistă Garda de Onoare și întreaga formație militară. Fanfara „Promenada“ din Zalău (dirijor – Lucian Pop) a intonat Imnul Național al României. Despre importanța evenimentului sărbătorit a vorbit col. Ștefan Toader, iar în amintirea celor care au activat în cadrul regimentului și au plecat la Domnul s-a păstrat un moment de reculegere. Generalul de brigadă Nicolae Tonu a dat citire Ordinului Șefului Statului Major General cu privire la aniversarea a 173 de ani de la înființarea armei artilerie. S-au mai primit mesaje de felicitare din partea Statului Major al Forțelor Terestre, Diviziei 4 Infanterie GEMINA, marilor unități și unități de artilerie din Forțele Terestre. Col. Cristian Teglaș a primit Steagul de Identificare al Regimentului din partea col. Ștefan Toader pentru activitățile desfășurate în cadrul regimentului.
A urmat festivitatea de premiere a celor mai buni militari în concursurile pe linie de armă și în cele sportive, care au primit diplome, cupe și plachete. În această conjunctură, mr. Sorin Băla a prezentat lotul sportiv al regimentului și principalele rezultate obținute în anul 2016. De asemenea, pentru rezultatele obținute în activitatea desfășurată și îndeplinirea misiunilor în procesul instruirii, eșaloanele superioare au conferit embleme de onoare și de merit următorilor: col. Ștefan Toader, mr. Avram Goia, plt. adj. Cătălin Rusu, lt. col. Anghel Ioana, plt. adj. pr. Daniel-Aurel Mincă, caporal clasa a III-a Balla Rudolf, plt. mj. Ioan Tulbure și plt. mj. Ștefan Chereji.
Ceremonia s-a încheiat cu impunătoarea defilare a Gărzii de Onoare și a formațiilor de militari ai Regimentului 69 Artilerie Mixtă „Silvania“, iar cei prezenți au fost invitați să viziteze Muzeul Militar din incinta Garnizoanei Șimleu Silvaniei și să asculte concertul Fanfarei „Promenada“.
Prof. Marin ȘTEFAN
Publicist, Șimleu Silvaniei