Socialize

Facebook
Home » Reforma » Radiografii » Lăsați profesorii să se ocupe de copii, nu de hârtii!

Lăsați profesorii să se ocupe de copii, nu de hârtii!


Motto: De învățat, înveți multe, și de la toți. Dar profesor nu e decât cel care te învață să înveți.“ Constantin Noica

…Iar cel care are menirea și responsabilitatea să-i învețe pe copii cum să învețe este deviat de la normalitate cu tot felul de lucruri absurde, inutile. Exemplele curg gârlă, dar mă voi opri asupra câtorva: tone de hârtii aranjate pedant în nenumărate bibliorafturi care ocupă loc, care se prezintă frumos irișilor celor care au menirea să verifice: inspectori, echipa ARACIP ș.a. O infimă parte sunt frunzărite, iar celelalte așteaptă cuminți să fie verificate. Dar nu sunt. Și rămân astfel încremenite în evlavioasa așteptare.

Lună de lună, trebuie raportate absențele din catalog: alte hârtii, altă pierdere de timp.

Un fost profesor emerit mi-a spus printre altele: Când deschizi o fereastră spre viitor, nu uita să închizi ușa spre trecut, altfel vântul o să-ți sufle prezentul. Nu vântul, ci uraganul ne-a suflat prezentul. S-a accentuat an de an. Manuale slabe, inestetice, programe depășite de situație, proiecte și schițe de lecții făcute doar să treacă cu bine o inspecție, un control de rutină sau o brigadă desprinsă din patina timpurilor de tristă amintire. Materiale pe care de foarte deseori ori nu ai timp să le duci la bun sfârșit în timpul orei de curs etc.

A educa mintea fără a educa inima nu înseană educație. Birocrația penibilă accentuată an de an duce la efectul „turmă“. Dar nu acesta este scopul educației. Promovăm, cu lopata doar, să avem un număr de copii, care copii peste puțin timp fie devin șomeri, fie pășesc pe drumul străinătății frumos desenat în visurile lor îndrăznețe. Facem statistici, completăm abureli momentane, dar ignorăm calitatea. Bogăția unui profesor, bogăția spirituală, este în interiorul inimii sale, în faptele sale, în onestitate și în capacitatea de a face mai bun fiecare copil pe care-l întâlnește în drumul său profesional de care trebuie să fie responsabil. Parafrazându-l pe Jean De La Bruyere: „La unii, aroganța ține loc de măreție, neomenia – de fermitate și viclenia – de spirit. Cam aceasta se întâmplă în școala românească de azi.

Se dorește ca elevii să lucreze pe tablete și computere, dar școlile nu sunt utilate cu laboratoare, săli de lectură, biblioteci performante. Vrem să implementăm varii modele din învățământul țărilor nordice, dar nu dorim să avem legi și disciplină în învățământul nostru. Această problemă, pe lângă multe altele, este o rușine națională: disciplina este infimă, iar legile educației seamănă cu o concluzie folosită des în comunism: doi cu mapa și unul cu sapa. Fără disciplină nu se poate face nimic. Cei care se află la cârma învățământului și cei care s-au perindat pe acolo au ignorat cu dezinvoltură acest aspect. De ce ne mai mirăm de aspectele negative pe care le culegem zi de zi!?

O altă aberație și pierdere de timp, conjugat cu nuanțe ale stresului, sunt aceste evaluări la sfârșitul anului la clasele a II-a, a IV-a, a VI-a. Scopul lor care este? Să „ne jucăm“ de-a informaticienii cu parole, subiecte, matrice etc. Abureli slinoase. De când se derulează acestea, cu nimic nu s-a îmbunătățit calitatea învățământului. Insistând și cu aceste evaluări de doi lei, iese la iveală o latură a prostiei. Și cu acestea alte tone de hârtii, nopți pierdute corectând, „contabilizarea“ rezultatelor. Această perioadă menționată mai sus constituie sfârșitul cursurilor clasei a VIII-a, unde dirigintele trebuie să facă ședință cu părinții să-i informeze despre perioada înscrierii la examen, să le prezinte metodologia etc. și toate acestea încheiate cu vajnice procese-verbale. Abject. Chiar. La avizierul școlii se pot afișa toate acestea, iar părintele are datoria să se informeze (sau are doar drepturi!?). Nu cumva necesită lectură model și explicația cuvintelor, expresiilor noi din partea dirigintei. În perioada, în secolul tehnologiei e nevoie să facem aceste ședințe inutile de repetate ori? Toate acestea (le-am enumerat doar pe câteva dintre ele!) ne distrug pacea interioară atât de necesară, vitală când cu profesionalism și dăruire înveți un copil cum să învețe modelându-i cu măiestrie personalitatea.

Cei care iubesc meseria de dascăl și au rămas pe baricadele șubrezite ale învățământului își trag seva din partea cea mai frumoasă: lumina minții lor pe care o dăruiesc elevilor. Această iubire doar se simte, nu se poate exprima în cuvinte. Cei cărora nu le pasă și nu iubesc meseria sunt în cabinete luxoase, în fotolii adânci și dau directive ignorând realitatea – precoma învățământului românesc – implementând birocrația crasă.

Domnilor actuali și viitori guvernanți, când vom avea o lege a educației asemănătoare școlilor din Europa civilizată? Când va fi eradicat învățământul simultan? Când vor susține elevii examene reale optând pentru liceu, pentru obținerea unui bacalaureat? Când vor fi școli, clase pentru copii cu dizabilități și varii retarde psihice? Când vor avea și profesorii drepturi, căci în prezent sunt pentru unii cârpă de șters pe jos, iar pentru ceilalți bătaia de joc etc.? Când vom scăpa de birocrație și vom primi pe gratis fiecare dintre noi o agendă completă cu planificare anuală, schițe valabilă anului școlar în curs așa cum se întâmplă în țările din Europa de Vest? Când…? Când vom presta doar meseria de dascăl pentru care am învățat, am susținut examene, am adunat o salbă de nopți nedormite, am plâns și am râs alături de cei care ne-au fost mereu aproape: familia? Când vom presta meseria de dascăl nu cea pe care „ne obligă“ sistemul s-o prestăm: paznic, supraveghetor, secretară, administrator la APIA, împărțind copiilor lapte, biscuiți și mere etc. Când vor dispărea comisii și responsabili de comisii: alte tone de hârtii pedant înfoliate în dosare, în portofolii…

Un profesor care trăiește în spiritul valorilor ce sprijină viața însăși nu va încerca să dovedească nimic: nici harul său, nici profesionalismul, nici puterea sa. Dascălii de acest calibru sunt puțini în țara noastră lăsați intenționat în uitare. Păcat. Mare păcat. Valoarea unui dascăl este bine conturată de faptele care le face din suflet și de modul în care știe să dăruiască lumina cărții.

Birocrația ne distanțează de ceea ce trebuie să facem. Ajungem să fim frustrați de noianul de situații pe care trebuie să le facem în loc să fim liniștiți, destinși în fața clasei dialogând constructiv o lecție pe care tocmai au citit-o, învățându-le caligrafie și scrierea corectă, compunând versuri adunate din imaginația nelimitată, lecturând etc.

Speranțele unesc oamenii în cazul meseriei noastre puțini sunt care mai nutresc speranțe. Mentalitatea e cea care ne desparte. Ne afundăm tot mai mult în vidul incolor al dezechilibrelor care ne dezbină și care ne conduc spre nemeritate și dezgustătoare rateuri. Avem orgolii de moment sau nelimitate care ne țin în loc, avem pretenții de la oameni falși avizi variilor funcții în sistem, net inferiori moral și profesional.

Prof. Diana GLÜCK,
Școala Gimnazială Giera, Județul Timiș