Socialize

Facebook
Home » Institutii » Ministerul Educatiei » Legea Educaţiei Naţionale – o lege perfectibilă

Legea Educaţiei Naţionale – o lege perfectibilă

Legea educatiei nationaleApărută în 2011 în Monitorul Oficial, Legea Educaţiei Naţionale sau Legea Învăţământului, așa cum a fost ea moșită, a stârnit numeroase controverse. Cadrele didactice au calificat-o drept stufoasă, având în vedere numeroasele articole și puncte ale acestora care par a se contrazice între ele. Pe ici, pe colo, legea a fost cosmetizată ușor; de exemplu, clasa a IX-a, propusă a face parte din învăţământul gimnazial, va rămâne în continuare la preuniversitar. Astfel încât cei care trebuie să beneficieze de lege susţin că ea pare cârpită.

Se impune o nouă rescriere a legii, dar mai bine gândită, susţin cadrele didactice, scopul fiind ridicarea calităţii învăţământului. În acest sens, sindicatele sunt foarte vocale. Să analizăm câteva articole din sus-numita lege și să vedem cum se încurcă în propriile iţe.

Punctul 7 din dispoziţiile generale: în România, învăţământul constituie prioritate naţională. Automat că această prioritate incumbă o finanţare corespunzătoare, încât cadrul didactic să fie motivat pentru efortul depus, vocaţia nu este suficientă. Totodată partenerul său, elevul, trebuie să se simtă cât mai atras de școală prin metode de predare novatoare, în care să se integreze tehnologiile moderne.

Punctul 4 din aceleași dispoziţii generale se referă la drepturi egale de acces la toate nivelurile și formele de învăţământ preuniversitar și superior, fără discriminare. La ora actuală, există diferenţe între învăţământul rural și cel orășenesc în privinţa actului educaţional: nivelul calificării cadrului didactic, distanţele pe care trebuie uneori să le parcurgă până la școală determină adesea elevii să renunţe la accesarea drepturilor la educaţie.

Punctul 3, art. 9: învăţământul de stat este gratuit, dar se pot percepe taxe pentru unele activităţi. În acest caz, prin lipsa banilor percepuţi ca taxe, egalitatea de șanse prevăzută în Lege dispare, pentru că un elev poate să rateze din acest motiv încoronarea eforturilor sale și poate să-i dispară spiritul de emulaţie care reprezintă progresul.

Punctul J din art. 3, care vizează egalitatea de șanse, stă sub semnul întrebării, existenţa lui fiind compromisă.

Punctul 9, art. 3: principiul participării și responsabilitatea părinţilor. Acest principiu mi se pare de o mare importanţă. În condiţiile subfinanţării școlii, părinţii nu mai pot lăsa totul în seama acesteia, trebuie să se ocupe în mod serios de educaţia copiilor lor.

Art. 8. Pentru finanţarea educaţiei naţionale se alocă anual din Bugetul de Stat și din bugetele autorităţilor publice locale minimum 6% din PIB. Însă articolul respectiv este desfiinţat de realitate. Nu s-a alocat niciodată 6% din PIB, de-abia s-a obţinut, la insistenţa tenace a sindicatelor, puţin peste 4%. Recentele proteste sindicale au revendicat acest procent pentru rezolvarea problemelor spinoase care agită sistemul de învăţământ. Totodată de el se leagă și deblocarea unor posturi ale personalului didactic și nedidactic. Pentru personalul nedidactic, sporul de vechime intră în salariul de bază. Drept urmare, se înregistrează o scădere a veniturilor.

Art. 11, punctul 3 se referă la acordarea de premii, burse, locuri în tabere și alte stimulente pentru elevii și studenţii care au rezultate foarte bune și fac performanţă. Dar apare imediat corecţia „locuri gratuite”, pentru că taberele nu mai reprezintă un stimulent. De ce oare? Fiindcă multe dintre ele au fost lăsate în paragină, locaţiile s-au deteriorat, iar condiţiile de igienă s-au dovedit precare. Așadar, să ne amintim de un refren de pe vremea când taberele erau mirajul vacanţelor – „la revedere, tabără dragă”, și ar putea înlocui enunţul punctului 3.

Art. 12, punctul 8. Elevii care în localitatea de domiciliul nu au posibilitatea de a învăţa într-o unitate școlară vor beneficia de decontarea transporturilor sau de o masă gratuită în internate. Iată un articol numit „dorinţă”. Se uită că nu se găsesc banii necesari decontărilor, iar internatele au dispărut și ele, cele rămase, le numeri pe degete.

La secţiunea 13. Învăţământul Special.

Art. 40, punctul 5. Elevii și tinerii cu cerinţe educaţionale speciale pot dobândi ca­lifi­cări profesionale corespunzătoare tipului și gradului de deficienţă. Realitatea a de­monstrat că nu toţi pot dobândi aceste calificări, din motive obiective. În această situaţie, după terminarea studiilor, ei se întorc în localităţile de domiciliu și mulţi pier din cauza ajutorului social insuficient. Acest punct ar putea fi completat cu sporirea capacităţii factorilor educaţionali de a conlucra cu asistenţa socială.

După cum observăm, Legea Educaţiei   în forma actuală alimentează neîncrederea cadrelor didactice și nemulţumește sindicatele.

Leontina NEDELCU

 

Legea educatiei nationaleAlte articole pe tema „Legea Educatiei Nationale”

Decizia nr. 397/2013 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 284, alin. (7) și art. 289, alin. (7) din Legea educației naționale nr. 1/2011

Legea Educației Naționale, între iluzie și salvare

„E timpul ca Legea educației naționale să fie modificată masiv!”