Socialize

Facebook
Home » Reforma » Proces » Legea refolosibilă a educaţiei

Legea refolosibilă a educaţiei

Educaţia naţională urmează să funcţioneze după trei legi distincte: Legea învăţământului preuniversitar, Legea învăţământului universitar, Legea privind statutul personalului didactic. Nu se va întâmpla prea curând. Doamna ministru Ecaterina Andronescu a anunţat că drafturile viitoarelor legi în domeniul educaţiei vor fi lansate după alegerile europarlamentare: „Putem să lansăm drafturile celor trei legi ale învăţământului (pentru că ne gândim să avem o lege pentru învăţământul preuniversitar, una pentru învăţământul universitar şi alta pentru statutul personalului didactic – este foarte important să avem o lege care să confere statut personalului didactic cu drepturi şi obligaţii) după alegeri. După ce continuăm dezbaterile şi avem cât de multe idei din dezbaterea publică pe acest document, draftul poate fi completat şi probabil că-l vom lansa după alegerile pentru Parlamentul European, ca să nu conturbăm campania“.

Alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European vor avea loc la 26 mai. Peste câteva zile, vor începe vacanţele: 31 mai – pentru clasa a XII-a, 7 iunie – pentru clasa a VIII-a, 15 iunie – pentru toţi elevii şi preşcolarii. Imediat vor începe examenele naţionale, se va face repartizarea computerizată în clasa a IX-a. În aceste condiţii de calendar, dezbaterea asupra drafturilor de legi se anunţă a fi condamnată la marginalizare, abordare superficială, cu atitudinea de nesufereală ce caracterizează inert activităţile care trec prin şcoli şi se duc de unde au venit, ca sarcină. Sigur, dezbateri sub forma unei serii de întâlniri ministeriale cu profesori pe judeţe, pe zone din ţară se produc deja şi vor mai fi. Drafturi pot să rezulte din asemenea dezbateri, cu multe şi diverse idei, propuneri, completări şi renunţări, numai că proiectele respectivelor legi abia după aceea vor fi scrise, ca să intre la vremea lor în altă dezbatere, tot publică şi apoi parlamentară. Deocamdată, ce se poate dezbate este o viziune (viziunea sistemică „Educaţia ne uneşte“), deci o abstracţie, fără ca dialogurile pe această bază să fie fără rost. Dimpotrivă, utilitatea lor este că ajută la asigurarea unui cadru de exprimare a profesioniştilor în educaţie. Ei este normal să fie consideraţi de luat în seamă în primul rând, ca şi în ultimul rând, în sensul că la elaborarea proiectelor legislative în educaţie, profesorii trebuie să aibă ultimul cuvânt. Abia în rândurile următoare sunt de luat în seamă pe parcursul dezbaterilor beneficiarii, partenerii, susţinătorii educaţiei: elevii, studenţii, părinţii, organizaţiile tangente. Dezbaterile de la această oră pot să ajute substanţial şi la ceea ce doamna ministru numea recâştigarea încrederii în şcoală, în educaţie: „Părinţii, profesorii, autoritatea locală să aibă mai multă încredere. O şcoală în care nu există încredere nu poate funcţiona. Încrederea se câştigă în ani, uneori în foarte mulţi ani şi se poate pierde într-o clipă. Noi vrem să vedem care sunt mecanismele prin care putem să recâştigăm încrederea în toate şcolile din România. Pornim de la rolul pe care îl are educaţia în orice ţară, un rol economic (o ţară nu poate prospera fără educaţie), un rol de echilibru pe care îl are în societate, pentru că dacă părintele pleacă la serviciu şi el este neliniştit în legătură cu propria lui odraslă, înseamnă că societatea nu este echilibrată şi atunci şcoala trebuie să genereze pentru societate această stare de echilibru“. Cu asemenea dezbateri de punere în temă, este de aşteptat să crească speranţele în realizarea mai uşoară (adică mai rapidă) a proiectelor legislative. Vor fi trei la număr, ceea ce deja este de natură să provoace tresăriri. Pare greu de presupus că mai merită să provoace şi discuţii, în sensul oportunităţii unei distincţii pe cele trei direcţii anunţate şi nu a unei singure legi. Totuşi, e de observat că, deşi referirea şi realitatea indică o structură unitară, aceea a sistemului naţional de educaţie, el ar urma să funcţioneze pe baza a trei legi. Două ar fi să se refere, în parte, la nivelurile mari ale sistemului: preuniversitar şi universitar. Cadrele didactice ar urma să fie vizate, aşa cum este normal, de o lege unică: statutul lor. Altfel spus, ar fi să existe două legi instituţionale şi una profesională. În ansamblu, apare ca justificată teama de o anume ameninţare a incoerenţei, a dezechilibrului, generatoare de disfuncţionalităţi şi de nemulţumiri. Este de reamintit că Programul de guvernare 2018-2020, în capitolul „Politici în domeniul educaţiei“, enumeră între măsuri „consolidarea relaţiilor de parteneriat între învăţământul superior şi cel preuniversitar, în formarea iniţială și continuă pentru cariera didactică, prin care să se asigure adecvarea conţinuturilor şi metodelor la nevoile de formare a cadrelor didactice, cu implicații în dezvoltarea personală și profesională a acestora și creșterea prestigiului profesional al dascălilor“. Rămâne de văzut cum se va realiza invocatul „parteneriat între învăţământul superior şi cel preuniversitar“, precum şi o altă măsură, cea privind „regândirea modalităților de avansare în carieră pentru cadrele didactice, astfel încât aceasta să se realizeze în baza unor criterii și procese relevante“, în condiţiile distincţiei legislative între universitar şi preuniversitar. Venind vorba despre Programul de guvernare 2018-2020, se poate spune că, din perspectiva guvernanţilor, Legea educaţiei naţionale nu e nici întârziată în forma ei nouă, nici ciopârţită în forma actuală, din moment ce angajamentul este că „vom modifica Legea educaţiei până cel târziu la 1 ianuarie 2019“. Păi, nu se tot modifică legea şi nu asta e perspectiva să se întâmple mai departe, până la legea nouă?

Florin ANTONESCU