Socialize

Facebook
Home » Teorii si strategii » Paideia » Limbajul (ne)pedagogic al evaluării

Limbajul (ne)pedagogic al evaluării

Prof. univ. dr. Sorin CRISTEA

Problematica evaluării, supralicitată la nivel de politică a educaţiei, a stimulat promovarea forţată a unor termeni preluaţi necondiţionat din alte ştiinţe (economie, management, cibernetică, informatică) sau asociaţi arbitrar pe un teren pedagogic instabil, defrişat sau însămânţat artificial. În prima categorie semnalăm termenii de standarde educaţionale, monitorizarea calităţii în educaţie, efectul – feedback, backwash, valoarea adăugată etc. În cea de‑a doua, distincţia întreţinută între „standardele curriculare“ şi „standardele de evaluare“ sau între „obiectivele curriculare“ şi „obiectivele de evaluare“. Excesul tehnocratic încurajează, în fapt, un discurs birocratic ce apelează la input – output, feedback formativ – sumativ, backwash negativ – pozitiv, indicatori şi proceduri de evaluare, standarde de evaluare implementate, matricea de specificaţii, diseminarea rezultatelor etc. Ideologic, este întreţinută opinia conform căreia evaluarea devine partea cea mai importantă a proiectării curriculare, chiar a reformei curriculare, mult evocate, dar încă nerealizate.

Reluarea conceptului pedagogic fundamental (nu operaţional) de evaluare ar putea ordona problematica domeniului din perspectivă specifică pedagogiei dezvoltată conform paradigmei curriculumului care insistă asupra caracterului global şi deschis al oricărei activităţi de educaţie/instruire. În consecinţă, evaluarea trebuie abordată ca parte componentă a proiectării curriculare, subordonată obiectivelor educaţiei/instruirii, concepute la nivelul interdependenţei necesare permanent între cerinţele psihologice faţă de educaţie/instruire şi educat/elev etc. – exprimate în termeni de competenţe – şi cerinţele sociale faţă de educaţie/instruire şi educat/elev etc., exprimate în termeni de conţinuturi de bază, validate de societate, importante pe termen scurt, dar mai ales mediu şi lung. Ca repere pedagogice certe, confirmate istoric, putem reaminti:

1) Competenţele cognitive definite în taxonomia obiectivelor (elaborată de Bloom), valabile la toate treptele şi disciplinele de învăţământ, realizabile gradual în funcţie de vârsta psihologică şi şcolară a elevilor şi de stadiul atins în instruire/învăţare (iniţial – avansat): a) cunoaşterea simplă, înţelegerea; aplicarea (cunoştinţelor înţelese, interiorizate pentru rezolvarea de probleme şi de situaţii‑problemă); b) analiza problemelor şi a situaţiilor‑problemă, de un anumit nivel şi tip, rezolvate pe termen scurt şi mediu; sinteza referitoare la problemele şi situaţiile‑problemă, de diferite niveluri şi tipuri, rezolvate pe termen mediu şi lung; aprecierea critică asupra problemelor şi situaţiilor‑problemă, de diferite niveluri şi tipuri, rezolvate în timp, competenţă superioară dobândită pe baza cunoştinţelor (declarative – procedurale) acu­mulate şi perfecţionate în timp, valorificând resursele psihologice ale gândirii critice şi ale creativităţii (inventive, inovatoare, emergente).

2) Conţinuturi de bază, proprii fiecărei discipline de învăţă­mânt, receptate (cunoscute simplu), înţelese/interiorizate, aplicate,
analizate, sintetizate, apreciate critic în cadrul treptelor integrate în structura de organizare a sistemului de învăţământ, expri­mate în termeni de: a) cunoştinţe de bază: concepte, teorii, modele, formule, date factuale etc., considerate de constructivism „cunoştinţe declarative“; b) deprinderi şi strategii cognitive de bază – care integrează în structura lor de funcţionare cunoştinţe de bază şi deprinderi de bază (considerate de constructivism „cunoştinţe procedurale“) – necesare pentru rezolvarea de probleme şi de situaţii‑problemă tipice disciplinei de învăţământ, propuse gradual pe ani şi trepte de învăţământ.

Orice instrument (pre)destinat evaluării sub formula diferitelor standarde, matrici, proceduri, tipologii, diseminări etc. trebuie să aibă în vedere aprecierea calitativă a gradului în care competenţele evocate sunt confirmate prin receptarea şi interiorizarea conţinuturilor de bază valorificate în timp, la diferite niveluri de aplicare, analiză, sinteză şi de apreciere critică prin gândire critică şi creativitate superioară.

Prof. univ. dr. Sorin CRISTEA