Socialize

Facebook
Home » Comunitate » Viata scolii » Luna plantării arborilor. Școala dragostei pentru natură

Luna plantării arborilor. Școala dragostei pentru natură

Luna plantarii arborilorO veritabilă școală marcată de dragoste pentru natură, cu lecții practice ținute chiar în mijlocul naturii, este prilejuită în aceste zile de Luna plantării arborilor, 15 martie – 15 aprilie, eveniment cu ocazia căruia Regia Națională a Pădurilor Romsilva desfășoară o amplă campanie de împăduriri. Participanții sunt, cu o pondere foarte mare, elevi îndrumați de cadre didactice și beneficiari ai unor explicații și îndrumări oferite cu profesionalism de lucrători silvici.

Un exemplu în acest sens a fost oferit din plin de interesul și entuziasmul care au marcat participarea numeroasă a elevilor de la Școala Gimnazială Nicolae Crevedia, din comuna Crevedia Mare, județul Giurgiu, la plantarea unei suprafețe de  0,5 ha în Ocolul Silvic Bolintin. Ministrul delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură în Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, Doina Pană, a apreciat așa cum se cuvine această participare, subliniind exemplul pe care copiii îl dau, la nivelul întregii țări, în calitate de voluntari pentru o cauză generoasă. Ministrul delegat a evidențiat beneficiul unor asemenea acțiuni sub aspect educativ, în sensul schimbării mentalității tinerilor în ceea ce privește responsabilitatea față de natură. La rândul său, dr. ing. Adam Crăciunescu, directorul general al Romsilva, i-a lăudat pe elevi și pe profesorii lor pentru participarea la campania de împăduriri.

La Școala Gimnazială Nicolae Crevedia, unitate de învățământ cu 700 de elevi, grija pentru natură, pentru mediu, în general, este în firea lucrurilor. Există un calendar al activităților ecologice, aflăm de la directoarea școlii, prof. Valentina Antonescu. Lucrările de igienizare a curții școlii, ca și cele de plantare a unor copăcei în aceeași curte, sunt exemplele cele mai la-ndemână.

La acțiunea de la Ocolul Silvic Bolintin s-a dovedit remarcabil caracterul de lecție practică, foarte serioasă în conținut și, în același timp, destinsă în abordare. Șeful Ocolului Silvic, Ionel Predan, a făcut o prezentare cu date tehnice și pe bază de planșe, atrăgătoare datorită selectării informației oferite și formei de expunere.

Din programul acțiunilor perioadei, organizate de Romsilva, se remarcă, de asemenea, simpozionul dedicat Zilei Internaționale a Pădurilor (21 martie), cu particpare largă din învățământul superior de profil, concursul organizat la Grupul Școlar Pădurea Verde Timișoara, în meseria silvicultor, al elevilor de la grupurile școlare silvice Brănești, Brașov, Câmpulung Moldovenesc, Gurghiu, Năsăud, Timi­șoara, întrecerea de turism sportiv pentru elevi Trofeul Păduri din Parcul Național Cozia. (F. A.)