Socialize

Facebook
Home » Reforma » Proces » Mai bine mai devreme decât niciodată

Mai bine mai devreme decât niciodată

Între multele care se fac zelos aparent şi se prezintă ca isprăvi în şcolile noastre se află şi evaluările de la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a. Tratarea formală a acestora îşi găseşte scadenţa în evaluarea de la clasa a VIII-a, care deţine atributul „naţională“ şi trezeşte fiori; de multe ori, sunt fiori târzii; pentru mulţi, după ea nu mai urmează nimic. Ministrul educaţiei naţionale, doamna Ecaterina Andronescu, atrage atenţia că, în sesiunea 2018, „55.000 de elevi nu au luat măcar 5 la evaluarea naţională. De câţiva ani încoace, procentul celor care nu iau nici măcar 5 la examenul de evaluare naţională de la clasa a VIII-a creşte alarmant de mult“. În realitate, sunt şi mai mulţi cei care nu trec această evaluare. Conform unei practici din familia şmecheriei, statisticile nu raportează reuşitele şi nereuşitele de la examenele naţionale decât la numărul celor care s-au prezentat. Oricum, la orice total ar fi raportat, numărul este în primul rând îngrijorător, pentru că rezultă la nivelul de bază al şcolii, cel la care ar trebui să se găsească toţi cetăţenii ţării ajunşi la o anumită vârstă, încă incipientă a evoluţiei lor, trecuţi printr-un proces general, obligatoriu de educaţie şi oarecum de formare. La acest nivel, eşecurile ar fi normal să reprezinte excepţii, urmări ale unor cine ştie ce accidente în sens propriu.

Evocând numărul de actualitate al celor eşuaţi la evaluarea naţională, doamna ministru accentuează: „Cum putem accepta că aceşti elevi pot merge mai departe şi pot finaliza liceul când ei nu au luat 5 la evaluarea din clasa a VIII-a?!“ Un eventual răspuns pe scurt este că putem accepta printr-un şir de prefăcătorii şi potriveli la adăpostul reglementărilor. Din toată concepţia privind evaluările de la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, este scoasă în faţă cu insistenţă, în primul rând, ideea că notele nu se trec în catalog. Apoi vine ideea că lucrările se corectează în şcoală. Din aceste două idei rezultă concretizarea evaluărilor, care este superficială. Urmează abandonarea a ceea ce s-a concretizat. Aşa se întâmplă cu perpetuare din doi în doi ani şi pe urmă iar de la capăt. În preajma evaluării de la clasa a VIII-a, agitaţia se cere a fi mai mare, pentru că sunt formalităţi de îndeplinit: etape, comunicări, semnături, fişe, opţiuni, liste, toate ca să se vadă că procedura a fost îndeplinită, consilierea şi orientarea s-au produs, opţiunea s-a exprimat. Rezultatele anterioare, dovedite inclusiv prin evaluările din doi în doi ani, nu contează, pentru că sistemul de admitere a fost astfel conceput, încât să intre la liceu oricine, cu orice medie, chiar sub 5. Iar dacă nu se poate şi nu se poate intra de la început, re-re-distribuiri se tot produc şi dacă tot nu şi nu, trecerea de la şcoala profesională („sentinţa supremă“) la liceu este prevăzută, ba până la urmă traseul se dovedeşte convenabil, pentru că formularea legii a fost astfel condusă, încât trecerea să fie rapidă şi uşoară. În paranteză fie spus, viziunea România Educată (căreia i se spune şi strategie) propune consfinţirea acestui mod de trecere ca dintr-un tren în altul garate paralel printre vagoane, nu prin pasaj, şi la nivel terţiar, între colegiu şi universitate; de altfel, această trecere se face şi în prezent pe alocuri şi pe tăcute.

În astfel de condiţii, chiar că e de mirare ce rost ar avea să fie respectat scopul pentru care au fost create evaluările de la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, acela de identificare a progresului înregistrat de fiecare elev după câte un ciclu curricular, pentru individualizarea planurilor de învățare pe nivelul fiecăruia. Totodată, când toţi ajung până la urmă elevi pe o treaptă superioară, apare ca firească ignorarea evaluării din clasa a VIII-a ca parte a unei succesiuni. Din frica generalizată de examene care tutelează şcoala românească (altă mare tutelă fiind cea a inspecţiilor, Domnu Trandafir constituind aici un fermecător contraexemplu), şi această evaluare a căpătat supranumele de examen. Pe deasupra, i-a fost atribuită o pondere din ce în ce mai mare în media de admitere la liceu şi este just să se întâmple aşa, în condiţiile în care consilierea, orientarea şi portofoliul în opţiunea pentru clasa a IX-a sunt decorative, iar rezultatele la testările din doi în doi ani sunt păzite ca secrete (cu sublinierea-n stânga şi-n dreapta cât de respectate sunt personalitatea, individualitatea etc.) nu numai faţă de părinţii celorlalţi elevi din clasă, ci şi faţă de profesorii înşişi care au aplicat evaluarea.

Doamna ministru al educaţiei naţionale Ecaterina Andronescu atrage atenţia că „aceste evaluări nu au fost folosite în decizie“ şi adaugă: „Unde se produce declicul? Unde încep să scadă rezultatele şi să se îndepărteze de ceea ce e normal? Experienţa mă determină să spun că probabil acest declic începe undeva după clasa a III-a şi a IV-a şi continuă după o pantă extraordinar de mare în ciclul gimnazial“. Soluţia identificată ca „elevii să nu mai fie cei care să suporte consecinţele acestei lipse de pregătire pentru tot parcursul ulterior al vieţii lor“ este introducerea unor „ore de pregătire remedială, în aşa fel, încât să-i aducem pe cei care nu au ţinut pasul cu programa şcolară la linia de plutire“, ore desfăşurate suplimentar de către profesori „cu aceia care nu au reuşit să facă faţă“. Orele s-ar putea ţine „chiar din semestrul al doilea al acestui an de învăţământ, începând cu elevii de clasa a III-a, până la cei de clasa a VIII-a“. Ar fi un pas decisiv în recuperarea rostului pentru care au fost create evaluările periodice, infinit mai bun decât datul din colţ în colţ cu meditaţii în clasa a VIII-a şi, mai târziu, cu sesiuni peste sesiuni de bacalaureat, doar-doar l-or lua toţi.

Florin ANTONESCU