Socialize

Facebook
Home » Editorial » Invitatul Tribunei » Mai e nevoie să fim formaţi în spiritul unei identităţi în lumea de azi?

Mai e nevoie să fim formaţi în spiritul unei identităţi în lumea de azi?

Tableta saptamaniiOricât de ademenitoare sau largi ar fi chemările către o sociabilitate extinsă (gen „comunitatea europeană”, „cetăţean al lumii” etc.), avem nevoie de o apartenenţă explicită la un grup mai mic, autoasumată, în care ne recunoaștem prin felul cum vorbim, credem sau simţim. Umanitatea (sinelui, a lumii) nu se manifestă la modul abstract, prin clamarea unor valori „nobile”, dar eterate (gen „Adevăr”, „Bine”, „Frumos”), ci prin felul cum se activează concret aceste valori, prin modul cum ne raportăm la ceilalţi – de pildă, prin năzuinţele pe care le proclamăm, le întrupăm prin comportamente de zi cu zi. Oricât de necesare sau integratoare ar fi comunităţile de tip macro (popoare, naţiuni, alte genuri de ralieri), ne simţim mai valorizaţi și mai la „noi acasă” în grupurile de referinţă cum ar fi familia, grupul de prieteni, comunitatea delimitată prin valori efective, date.

O astfel de afiliere nu este deloc anacronică sau discordantă cu idealurile umanităţii contemporane. E bine să fim racordaţi la „satul global”, la socie­tatea „mondializată”, să cunoaștem sau să scrutăm valorile acesteia, dar e obliga­toriu să ne formăm în perspectiva unei identităţi anume (prin incluziunea într-o limbă, religie, cultură), să ne „cultivăm grădina”, pentru că doar astfel ne putem afirma ca individualităţi, alţii putând să ne distingă sub marca unui profil identitar. Globalizarea nu trebuie să conducă la diluarea contururilor identitare, ci la recunoașterea și valorizarea lor.

O veritabilă societate a viitorului va trebui să se bazeze pe jocul inteligent dintre generalitate și particularitate, pe dialectica subtilă dintre global și identitar. Identitatea este cea care diferenţiază lucrurile, face ca ceva să nu fie repetitiv, care concură la bogăţia și polimorfismul valoric al lumii în care trăim.

De ce am mai avea nevoie, astăzi, de o astfel de sociabilitate re­strânsă? Din mai multe raţiuni.

În primul rând, pentru că ea este mai naturală, reieșită dintr-o afiliere bazală (de ordin biologic, familial, religios, afectiv, afinitar etc.), profesată, de cele mai multe ori, imediat după naștere și care are o durabilitate în timp și o altă forţă de coagulare sau raliere. Oricât de mari disensiuni s-ar isca în sânul unei familii, de pildă, aceasta, prin membrii ei, își menţine solidaritatea întrucât „sângele apă nu se face”. Întrunirile ocazionate de diferite momente (naștere, căsătorie, moarte) întreţin această osmoză, cimentând tacit o atare formă de organizare comunitară. Prieteniile bazate pe emulaţie afectivă sau pe preocupări similare (artistice, profesionale, ideologice) pot conduce la constelaţii relaţionale deosebit de consistente și trainice. În mod similar vor funcţiona și grupurile unite prin credinţe, idei sau comportamente comune de ordin religios. Pe măsură ce comunitatea este mai extinsă, bazată pe repere adesea artificiale (graniţe statale, opţiuni legislative, strategice, politice etc.), ea devine mai vulnerabilă, mai fludă, mai expusă disipărilor conjuncturale.

În al doilea rând, pentru că o astfel de congregare socială ne oferă posibilitatea oglindirii și regăsirii noastre într-un registru de valori și gesticulaţii comune, afișate de ceilalţi membri ai grupului, pe care le purtăm oarecum pasiv fiecare dintre noi. Nimic nu poate fi mai securizant decât confirmarea pe care o primești de la ceilalţi prin afirmarea acelorași valori. Faptul că măcar o parte dintre semeni gândesc sau simt în mod similar ne întărește convingerea că suntem acceptaţi, că avem o apartenenţă, că suntem cineva, că nu suntem „ai nimănui”. Comunitarismul, cu toate antecedentele lui pernicioase, trebuie revalorizat și actualizat în consens cu chemările sau sfidările prezentului.

În al treilea rând, o apartenenţă la un grup restrâns asigură o bună gestionare, performativitate și creativitate în câmpul valorilor proprii, pregătind astfel o conexiune cu valorile altora. Creativitatea devine efectivă într-un câmp oarecum delimitat. „Deschiderea” viitoare este anunţată de o necesară „închidere” iniţială, prin interiorizarea propriilor valori. Buna aculturare de primă instanţă, prin educaţie, prin însușirea și practicarea valorilor de referinţă, asigură o extensie și o îmbogăţire ulterioară. Nu poţi înţelege, extinde sau nuanţa bagajul cultural al lumii în care trăiești dacă nu ţi l-ai apropriat, cum se cuvine, liber, explicit, la vedere, fără nicio temere, pe cel iniţial.

În al patrulea rând, o astfel de entitate socială primară asigură o resursă permanentă de întremare și regenerare valorică pentru individ, funcţionează ca o matrice axiologică dătătoare de orientare și sens. Când ești antrenat sau chiar bulversat de valorile altora – care parte ţi se potrivesc, parte nu – te întorci la baza originară în care ţi-ai dezvoltat umanitatea, te regăsești printre „ai tăi”, te întărești, axiologic vorbind, și mergi mai departe.

Oricum, această cuprindere valorică bazală, prin integrarea într-un grup natural, nu trebuie persiflată sau desconsiderată, ci se cere a fi cunoscută, asumată în orice formă de interacţiune sau comunicare culturală. Faptul că un individ „intră” în lume prin exersarea unui etos valoric concret constituie un dat antropologic ce nu trebuie uitat. Neînţelegerile individuale sau grupale se ivesc și din cauză că sunt neglijate aceste prealabile culturale, plecându-se de la falsa premisă că toţi suntem una și că ne poziţionăm la fel sau concretizăm identic „marile” valori. La nivelul cel mai de „jos” (a se citi „concret”) al întrupărilor valorice suntem foarte diferiţi, și e bine să rămânem așa. Unora le place mai mult Bach decât Beethoven, altora mai mult Leonard Cohen decât Katie Melua, iar altora Maria Tănase decât Sofia Vicoveanca, dar cu toţii iubesc și apreciază, în felul lor, muzica. E necesar să cunoaștem și să respectam opţiunile valorice primare ale semenilor noștri, oricât de „ne-asemănători” ar fi. Această axiomă ar putea constitui baza și premisa unei sperate întâlniri la nivelul cel mai înalt al zărilor valorice anunţate prin des clamatele categorii de „Adevăr”, „Bine”, „Frumos”…

 

Prof. univ. dr. Constantin CUCOŞ