Socialize

Facebook
Home » Univers editorial » Edituri » Mai vine lumea la târgurile de carte? Bilanţ de editor

Mai vine lumea la târgurile de carte? Bilanţ de editor

Editura Aramis a participat la cea de-a XII-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, care a avut loc între 24 şi 28 mai 2017. Ca de obicei, cititorii au fost întâmpinaţi cu peste 500 de titluri, dintre care 100 de noutăţi editoriale, şi reduceri de până la 60%.

În fiecare an, Salonul Internaţional de Carte Bookfest aduce laolaltă editori cu o largă şi variată ofertă de titluri. Dacă pe fondul crizelor economice şi sociale care ne întunecă orizontul existenţial găsim mai multe cărţi la standuri şi în sacoşele cumpărătorilor, atunci cartea este încă percepută ca un paşaport spre nesfârşita lume a cunoaşterii. Indiferent de suportul pe care este prezentat, cuvântul scris este o oglindă a identităţii culturale, o bogăţie de împliniri intelectuale ale unui popor.

De ce târgurile de carte sunt încă importante, deşi putem găsi orice şi oricând pe internet? Poate pentru că cititorii de carte tipărită simt nevoia de a atinge cartea, de a-şi crea un sentiment de apreciere faţă de ea şi dorinţa de a o cumpăra.

Beneficiile vizitatorului unui târg de carte sunt numeroase şi apropiate sufletului: cărţile noi etalate pe rafturi, dezbaterile, mesele rotunde, evenimentele de autor şi, cel mai important, şansa de a vedea lumea editorială în acţiune.

Este cu atât mai adevărat pentru cei mai tineri, care au o curiozitate nesfârşită şi o mare sete de cunoaştere. Târgurile de carte adună laolaltă resursele care fundamentează bucuria de a descoperi lumea.

Noutăţile cu care Editura Aramis s-a prezentat în faţa cititorilor au fost toate foarte bine primite, dar dacă este să facem un top al preferinţelor, dublat de unul al vânzărilor, acesta arată astfel:

Locul I: Colecţia Mică enciclopedie cu sunete

Păsările din grădină şi cântecele lor

Păsările din pădure şi cântecele lor

Păsările din pădure şi cântecele lor – o carte cu sunete care aduce la viaţă glasurile pădurii! Păsările nu se lasă uşor observate; cu atât mai dificil poate fi să le remarcăm în pădure, pitulate printre crengi şi tufişuri. Lăsaţi-vă ajutaţi de auzul dumneavoastră şi de această minunată carte. Odată ce veţi fi învăţat să recunoaşteţi cântecele zburătoarelor, nicio plimbare prin pădure nu vi se va mai părea la fel.

Păsările din grădină şi cântecele lor – o carte cu sunete care aduce la viaţă corul dimineţii! Să reuşeşti identificarea câtorva specii de păsări după cântecul lor, iată o abilitate pe care această minunată lucrare te va ajuta să o capeţi. Păstraţi mica enciclopedie pe pervazul ferestrei, la îndemâna tuturor, şi vedeţi cine din familie va deveni primul expert în cântecele păsărilor.

Locul II: Tort lipicios pentru toată lumea, primul volum din seria Monstruos de haios, de Jochen Till

– o carte bestseller care a ocupat primul loc în topul revistei germane Kaleidoscop timp de trei săptămâni.

Tentacule lipicioase, coarne şi păr peste tot. Aşa s-ar descrie familia Monstruoso – mama Gisela, tata Horst, sora Herbert şi fraţii Floyd şi Freddie. O familie de monştri scandalos de haioasă, de care micii cititori se vor îndrăgosti numaidecât.

Eroul principal, cel mai mic membru al familiei – Freddie – este un pic diferit de ceilalţi. Are doar picioarele păroase, în rest seamănă foarte mult cu un băiat normal. Ceilalţi din familie fac eforturi să pară cât mai umani cu putinţă pentru a trăi printre oameni, fără ca aceştia să observe că ei sunt, de fapt, nişte monştri. Dar asta nu funcţionează de fiecare dată…

Locul III: Albumul exploratorului naturii – o carte simplu de utilizat, dar complexă prin multitudinea informaţiilor oferite. Citind-o, nicio excursie în aer liber nu ni se va mai părea la fel. Fiecare pagină este precum un nou pas, o nouă aventură, în căutarea unor lucruri pe cât de diverse, pe atât de fascinante: seminţe, insecte, pene, cochilii, carapece şi alge.

Locul IV:  Miss Edison: profesoara noastră (genială) aiurită, de Irene Zimmermann – o carte plină de umor, care va fi pe placul tuturor copiilor.

Oskar şi Emma ar putea fi cei mai buni prieteni, dacă n-ar exista o problema destul de mare: Emma este invizibilă! De vină este ciudata Miss Edison, care nu le e doar profesoară de engleză celor doi, ci şi o inventatoare genială şi trăsnită.

Ultima ei idee – un scaner de invizibilitate prin raza căruia a trecut accidental colega de clasă a lui Oskar, Emma. Din păcate însă, cea mai importantă piesă a scanerului s-a defectat, iar Oskar trebuie să se grăbească să o repare, altfel Emma va rămâne invizibilă pentru totdeauna. Încercând să îşi depăşească problemele personale, Oskar trebuie să facă tot ce îi stă în putere pentru a o salva pe Emma.

Locul V: Atenţie, vecini răi!, primul volum din seria Hotelul Lăbuţa fermecată, de Feline Lang – o lectură plăcută şi uşoară pentru copii, care-i va face să îndrăgească şi mai mult animalele.

Mia şi prietena ei cea mai bună, pisicuţa Minou, sunt nedespărţite, mai ales când vine vorba de hotelul de animăluţe pe care îl conduc împreună – câini, pisici, iepuraşi, toţi şi-au găsit loc în Hotelul Lăbuţa Fermecată. Toate bune şi frumoase, până când noii vecini, care numesc hotelul „circul puricilor“, vor să radă locul de pe faţa pământului. Însă Mia şi Minou au un plan să-l salveze.

Să nu credeţi că Minou este o pisică fermecată în sensul că ar vorbi sau ar face magie folosindu-se de baghetă şi joben. Nu! Minou este o pisică normală, Mia traducând doar ce crede ea că trebuie înţeles din comportamentul prietenei sale.

Locul VI: Profesorul Miracol: atelierul dorinţelor secrete, de Susan Niessen – un mesaj simplu, ambalat într-o poveste amuzantă.

Visurile devin realitate pentru David când un nou chiriaş îşi face apariţia în clădirea în care locuieşte. Misteriosul personaj poartă un halat alb de laborator, o caschetă cu antene pe cap şi, clar, face lucruri ciudate în apartament, aşa cum se aude de dincolo de uşă, unde David şi prietena lui, Clara, stau cu urechile ciulite.

Prof. Dr. Sigmar Miracol

Reparaţii, îmbunătăţiri şi invenţii

Iată cartea lui de vizită! Cartonaşul acesta pare să-l facă indispensabil pentru toţi vecinii. De exemplu, ar putea inventa un absorbant de sunet pentru domnul Moser, care este deranjat de orice zgomot din casă. Ori o telecomandă magică pentru doamna Stieglitz, cu care să-şi parcheze automat maşina. Dar ceea ce David, Clara şi restul locatarilor vor descoperi este că toate aceste miracole au preţul lor…

Editura Aramis a fost unul dintre partenerii Asociaţiei Editorilor din România la organizarea Bookfest Junior, una dintre cele mai interactive, dinamice şi amuzante secţiuni a Târgului de carte, prilej pentru copii să descopere lumea minunată a cărţilor, să participe la spectacole, proiecţii de filme, ateliere de desenat şi povestit.

Editura Aramis s-a apropiat de cititorii din categoria de vârstă 7-12 ani în cadrul unei sesiuni de prezentare a noutăţilor editoriale specifice vârstei, urmată de o oră de lectură la care au participat toţi copiii cu mult entuziasm.

Avem nevoie de copii creativi, pozitivi, veseli, independenţi, încrezători, iar pentru asta trebuie să-i atragem spre cărţi, spre lectură. Cititul este unul dintre cele mai importante, dacă nu chiar cel mai important lucru pe care-l învăţăm în şcoală. Aşa ajungi să ai acces la o lume nouă pe care ţi-o poţi construi tu singur.

În acest context, editorii trebuie să le dea copiilor şansa de a descoperi lumea cărţilor şi dincolo de lista de lecturi din programa şcolară. Ca părinţi, avem datoria să-i atragem către lectură şi să căutăm toate evenimentele care o promovează în rândul copiilor. Tărgurile de carte fac parte din această importantă categorie.

Cristina POTERĂŞOIU