Socialize

Facebook
Home » Editorial » Invitatul Tribunei » Constantin Cucoş: Manualul digital – perspectiva pedagogică

Constantin Cucoş: Manualul digital – perspectiva pedagogică

Constantin CucosIntroducerea manualelor digitale ridică și unele probleme pedagogice, dincolo de cele de ordin economic, sociologic sau de politică educa­țională. O schimbare a suporturilor de învățare se cere a fi evaluată și din perspectiva psihologiei învățării și a unui cadraj didactic, pentru a identifica atât consecințe benefice, cât și unele eventuale pericole pe termen mediu sau lung. De aceea, în rândurile de mai jos ne vom centra, cu prioritate, asupra unor evaluări de acest ordin.

Trecerea de la manualul clasic la cel digital se înscrie într-un curent mai larg, cel al digitalizării și al virtualizării culturale. Suporturile culturale actuale, ca și mediul de transmitere a acestora, nu aveau cum să nu fie influențate de inovările tehnologiilor de informare și de comunicare. Cartea veche sau contemporană, tabloul din sala de expoziție sau muzeu, concertul sau un spectacol oarecare pot fi consultate/ ascultate/apreciate și prin intermediul „dubletelor” digitale ce ne parvin fie prin intermediul unor suporturi informatice (DVD-uri, de pildă), fie prin magistralele internetului. Mai toată cultura clasică a fost transpusă, din punctul de vedere al transmisibilității acesteia, și într-o versiune digita­lizată. Cum este firesc, și suporturile curricu­lare au fost influențate de aceste evoluții. Învățământul nostru dispune deja de numeroase ocazii de instruire pe bază de ordinator (secvențe sau lecții facilitate de calculator, platforme specia­lizate în care unele materii sunt stocate etc.).

Ideea introducerii învățării pe bază de suport informatic se așază pe un orizont de așteptare care ar putea favoriza sau motiva învățarea, cel puțin pentru unele categorii de vârstă.
Manualul digital nu trebuie înțeles ca o dublură sau un substitut al celui real, tipărit, obiectual, ci se constituie într-un alt produs, construit pe baza a noi principii de explicitare a materiei, după didacticizări suplimentare ale conținu­turilor și mulat pe o filozofie a învățării care să potențeze activismul, interactivitatea, progresivismul, creativitatea. Manualul digital, mai evident decât cel clasic, se constituie nu într-un depozitar de informații, ci într-un instrument de învățare și de prelucrare/ semnificare a acestora. Identitatea de conținut, prin temele și subtemele enunțate de programă, se menține pe mai departe, dar nu și din punct de vedere formal-structural, întrucât manualul digital dispune informația sau sugerează activități după o altă logică a succesiunii sau conectivității cu privire la acestea. În plus, acesta asigură o integrativitate de conținut, întrucât poate include sau trimite la secvențe informative suplimentare – scriptice, auditive, filmice etc., de care beneficiarul elev poate dispune la un moment dat. Tehnologiile multimedia, mai ales cele interactive, pot juca un rol deosebit în descoperirea de noi cunoștințe și valori, într-o formă agreabilă, în consens cu interesele elevilor.
Transcodarea digitală presupune operațiuni suplimentare, specializate – atât din perspectivă didactică, cât și informatică – și este asigurată de echipe de specialiști care trebuie să cuprindă, cel puțin, pedagogul, psihologul, expertul în comunicare, dezvoltatorul software și, eventual, designerul, pentru că trăim într-o lume în care formele, înfățișarea reușesc să potențeze ori să compromită conținuturile. Altfel spus, digitalizarea învățării presupune o schimbare a unei ipostaze importante a curriculumului – cea care este disponibilizată elevului prin intermediul manualului. Or, se știe, un bun curriculum, gândit pe termen lung, nu se face într-un an-doi, ci e nevoie mai mulți ani de analiză, expertiză, testare, evaluare, reformare. Cu toate acestea, suntem conștienți că, în vremurile de azi, timpii de reflecție și de reacție se cer a fi scurtați.

În raport cu manualul clasic, nu trebuie dezvoltată o ideologie a alternativității sau înlocuirii totale a suportului tradițional cu cel nou, ci una a complementarității, a anexării progresive în spațiul învățării, pe lângă ceea ce există (cărți, manuale, alte mijloace de învățământ), a noi surse sau prilejuri de învățare. Expedierea totală a manualului tipărit la „groapa de gunoi” a istoriei nu ni se pare nici oportună, nici înțeleaptă. Sunt secvențe sau situații când interacțiunea cu manualul-obiect se impune, fie din rațiuni psihologice, fie didactice, fie antropologice (a completa cu propria mână, caligrafiind, anumite răspunsuri, cerințe etc. sau a „silabisi” primele litere, urmărind cuvântul cu degetul pe foaia de hârtie, nu sunt nici pe de parte activități desuete din perspectiva psihologiei învățării). În plus, introducerea noilor tehnici culturale trebuie prefațată de studii de impact, de cercetări-pilot (pentru dimen­sionarea, evaluarea, calibrarea și corijarea noilor proceduri în raport cu situații concrete, necunoscute, nepredictibile), dar și susținută de strategii colaterale fără de care digitalizarea manualelor nu poate funcționa (existența unui suport tehnic și a unei asistențe de specialitate în școli, formarea cadrelor didactice pentru utilizarea noilor tehnologii, asigurarea accesului și a egalității de șanse etc.).
Învățarea prin intermediul manualelor digitale favorizează structurile metacognitive, competențele de asociere și de integrare a cunoștințelor, pe orizontală sau verticală, intra sau interdisciplinare. Aceasta înseamnă că elevii trebuie să posede deja competențe bazale, de citire, recunoaștere, interpretare a semnelor etc. ce pot fi achiziționate prin intermediul suporturilor tradiționale. Mai mult chiar, la un moment dat, informația poate fi dată doar parțial, aceasta fiind generată plenar de/împreună cu elevul. Din acest punct de vedere, apare întrebarea: de la ce vârstă (clasă) ar deveni optimă introducerea învățării pe bază de manual informatizat. Pe de altă parte, ușurința cu care copiii de vârstă preșcolară se atașează de doritele și (aproape) omniprezentele tablete poate fi considerat unul din argumentele care ar încuraja implementarea mai timpurie a digitalului în procesul educațional.
Cu toate acestea, trebuie studiat, de pildă, dacă învățatul scris-cititului este oportun prin intermediul manualelor digitale. Din perspectiva antropologică, nu e necesară, în dezvoltarea unui individ, și o etapă de interacțiune „naturală” cu un obiect real care este cartea școlară? „Buchia” cărții are doar o valoare literar-sentimentală, nu constituie și o necesitate ce condiționează dezvoltarea normală a unei persoane?

Unele cercetări de psihologia învățării arată faptul că studiul pe bază de suport real este mai profund și asigură o durabilitate mai mare a ceea ce se încorporează. O serie de marcatori existenți în corpul secvenței de parcurs (sau adăugați de cel care învăță) conduc la o retenție mai puternică și la o procesare mai înaltă a ideilor supuse atenției. În plus, interacțiunea prin intermediul analizatorilor cu suportul de pe care se învață este diferită, ca intensitate și timp, suportul digital presupunând precauții sau restricții de natură medicală.
Nu putem previziona cum va arăta viitorul și ce înfățișare sau putere de pătrundere vor avea noile tehnologii. Cert este că astăzi și, după cât se vede, măcar în următoarele două-trei decenii, analogicul și digitalul vor coexista. Din acest motiv, stiloul și touchpad-ul trebuie să se întâlnească în același ghiozdan/geantă/rucsac măcar o bună perioadă de acum încolo. Renunțarea la suporturile fizice ar constitui un handicap, așa după cum astăzi o carență evidentă ar fi (și) ignorarea dezvoltării aptitudinilor digitale.
Poate că structurile decizionale ar trebuie să nu se grăbească, adoptând prin „decret” trecerea totală și dintr-o dată la manualul digital, în necunoștință de cauză, înainte de evaluarea unor consecințe. Se cer a fi derulate o serie de studii și un program de pilotare simultan cu crearea, dezvoltarea și testarea unei „bănci” de manuale digitale care să poată fi accesate printr-o pluralitate de mijloace deja existente. Nu trebuie uitat faptul că unificarea (poate chiar impunerea) suporturilor de același tip (cum ar fi e-reader-ul, tableta) ar conduce la accentuarea unor decalaje, dat fiind că acestea sunt încă scumpe, iar sistemul românesc de învățământ nu poate suporta, financiar vorbind, astfel de cheltuieli. Nici cele mai bogate țări nu și-ar permite un atare lux.
Suntem conștienți de faptul că noile tehnologii vor reforma atât suporturile de învățare, cât și mecanismele bazale de accesare de ordin psihologic. Noi înșine suntem un susținător și un beneficiar al acestor înnoiri. Vom asista, în vremurile ce vin, cu siguranță, la o „cotitură antropologică”, din acest punct de vedere. Schimbarea va fi mare, de anvergură, dar trebuie întâmpinată – chiar provocată – printr-o pregătire pe măsură!