Socialize

Facebook
Home » Reforma » Proces » MEN şi ISJ – Încălcări ale dreptului la educaţie

MEN şi ISJ – Încălcări ale dreptului la educaţie

Un caz de protest individual era în curs de desfăşurare în data de 19 septembrie a.c. Profesorul Aurel Dascălu, de la Școala Gimnazială din Poboru, judeţul Olt, manifesta împotriva comasării clasei a V-a, cu un număr de șase elevi, cu clasa a VI-a de la aceeaşi şcoală, cu 16 elevi, în condiţiile în care doar una dintre cele două clase avea un efectiv sub limita admisă de reglementările legale.

Protestul profesorului, desfăşurat în faţa Ministerului Educaţiei Naţionale, a atras atenţia unor ziare şi posturi de televiziune, atât locale, cât şi naţionale, care au şi scris despre evenimentul început cu mai multe zile în urmă. Am parcurs fugar consemnările făcute de ziarişti, atraşi mai ales de cazul neobişnuit, ilustrat de un protest individual care nu avea în vedere o revendicare neapărat personală, ci mai degrabă o încercare de a sensibiliza opinia publică în legătură cu politicile cu iz de aberanţă ale MEN şi ISJ în domeniul efectivelor de elevi.

Dincolo însă de atipicitatea protestului, nu am văzut nicio încercare de a se face o analiză a unui fenomen care cunoaşte, într-adevăr, aberaţii tot mai vizibile, de la an la an, şi mult mai numeroase decât aflăm din ştiri repede uitate. 

De altfel, chiar cu câteva numere în urmă ale revistei, semnalam existenţa la o şcoală din sectorul 5, Bucureşti, a unei anomalii în curs. În cele patru sau cinci clase începătoare de aici, numărul elevilor depăşea cu mult cifra de 30 prevăzută de lege. Problema nu e nouă la această şcoală, dar nici la altele. Pe motivul că şcoala are o bună imagine în rândul părinţilor, sunt încălcate cu nonşalanţă – şi cu acordul şi complicitatea tacită al unei categorii de părinţi –  norme elementare cu privire la cadrul educaţiei, dar mai ales cu privire la ceea ce înseamnă politica de efective pe clasă. Nu e, cum spuneam, singurul caz, Bucureştiul „gemând“ de asemenea situaţii şi aprobări. Toate aceste cazuri se prevalează de o posibilitate de „excepţie“ cu privire la depăşirea cifrei de 30 elevi într-o clasă pe care Legea învăţământului o permite. Dar de la excepţie şi  până la a face din asta, în învăţământul de stat, o adevărată şi aberantă politică, drumul ar trebui să fie lung, dar, din păcate, el a devenit tot mai scurt. Şi lucrurile nu se rezumă doar la valorificarea în exces a unor chichiţe legale şi a unor aprobări la fel de legale pe care consiliile de administraţie ale inspectoratelor şcoale (nu numai cel din Bucureşti) le dau – aprobări date cel mai des pe motivul lipsei de spaţii de şcolarizare –, aceste „nenumărate“ excepţii ascunzând, în fapt, şi alte şi la fel de numeroase interese. Consecinţele, grave, care lezează dreptul la educaţie a unui număr important de elev nu par să deranjeze pe nimeni. Şi includem în aceste consecinţe nu doar suprapopularea unor clase, din „anume şcoli“, ci şi o polarizare fără precedent a statutului unităţilor şcolare din învăţământul de stat. Pe scurt: aglomerarea unor şcoli cu „imagine bună“ aduce cu sine bantustanizarea altor şcoli ale căror circumscripţii sunt golite de elevi porniţi să facă „naveta“ la „şcolile bune“, pe principiul „dreptului la educaţie“. Straniu în toată această poveste este lipsa de reacţie a celor direct implicaţi (şi care suportă consecinţele), a părinţilor, profesorilor, sindicatelor, care ar trebui să observe cu limpezime existenţa prea  multor excepţii, ceea ce duce la încălcarea repetată a unor drepturi elementare la educaţie.

Cazul de la Poboru este mai mult decât semnificativ, căci, în această situaţie, dreptul la educaţie a celor 16 elevi de clasa a VI-a este dramatic restrâns prin comasarea clasei cu cei şase elevi de clasa a V-a, la care se adaugă şi încălcarea dreptului  unui copil cu nevoi speciale de educaţie, existent în clasa a V-a şi care are nevoie evidentă de individualizarea actului de educaţie. Este, se pare, exact ceea ce profesorul Aurel Dascălu a vrut să scoată în evidenţă cu protestul lui şi exact ceea ce autorităţile de la ISJ Olt, în primul rând, şi de la MEN, în al doilea rând, nu păreau a  înţelege nici după mai multe zile de protest.

Într-o discuţie cu profesorul de la Poboru am aflat însă că anomaliile nu se opresc aici şi că se cunosc alte nenumărate chipuri ale acestor anomalii, mai ales în mediul rural, în vreme în mediul urban crearea de  clase cu efective de peste treizeci de elevi tinde, cum spuneam, să devină o obişnuinţă. O obişnuinţă, motivată în parte şi de sistemul finanţării pe cap de elev, la care se adaugă însă acţiunea destul de perversă generată de politici „de economisire“ ale ministerului. Căci, una peste alta, te-ai putea aştepta, ne spunea profesorul în cauză, ca forţarea legii privind depăşirea efectivelor de elevi pe clasă din unele şcoli să genereze o mai mare flexibilitate în rezolvarea unor cazuri individuale, precum cel de la Poboru. Ceea ce însă nici vorbă să se întâmple!

În acelaşi timp, este clar de mai multă vreme că „politicile“ de abordare a efectivelor cunosc destule disfuncţii care ar fi trebuit rezolvate, în condiţiile în care, de ani buni, în actualul cadru, drepturi ale elevilor ca şi ale profesorilor sunt  încălcate de facto, dar uneori şi de iure. De ce, de exemplu, eu, ca profesor, trebuie să am un efectiv de 32-36 de elevi în clasele la care predau, în vreme ce un coleg de-al meu, în aceleaşi condiţii de studii şi de vechime, şi care primeşte acelaşi salariu, are la clase cu efective de 20-25 elevi? Problema devine şi mai scandaloasă în cazul profesorilor de anume specialităţi, obligaţi să corecteze lucrările semestriale scrise (tezele) ca să nu mai vorbim despre repetatele simulări sau despre testele specifice examenelor naţionale. Unde sunt sindicatele profesorilor în aceste cazuri?!… Ce drepturi apără ele?!… Şi câtă vreme astfel de inechităţi flagrante vor continua să se exprime, beneficiind  de nonşalanţa cu care sistemul „tratează“ corpul profesoral, sistem populat tot mai mult, se pare, cu  persoane inacapabile să rezolve probleme ale „şcolii reale“…

Revenind la cazul de la Poboru, ceea ce complică pentru cei de aici lucrurile e şi faptul că anul trecut clasa în cauză avea un efectiv de 10 elevi. Dintre aceştia, doi s-au transferat, iar alţi doi au rămas… repetenţi. Or, se pare, tocmai repetenţia celor doi a alimentat favorabil trecerea clasei în regim de simultan, ceea ce, culmea, induce chiar şi în aceste situaţii „interese“ de genul trecerii cu vederea a nivelului de cunoştinţe al unor elevi, pentru a se menţine „autonomia“ unei clase. Se atrage astfel atenţia, prin acest caz, şi asupra vulnerabilităţii unor activităţi de educaţie şi instruire în condiţii de efective pe muchie de cuţit.

Nu ştiu dacă în cele din urmă cauza profesorului de la Școala Gimnazială din Poboru, județul Olt,  a fost încununată de succes. Nu ştiu nici în ce măsură propria catedră a profesorului Aurel Dascălu era pusă în discuţie acum sau în anii următori, profesorul fiind localnic. De altfel, nici nu cred că acest aspect este foarte important, mai important fiind semnalul tras de profesor şi obligaţia MEN de a reanaliza metodologia  cu privire la constituirea claselor  în preuniversitar, recitind prevederile legii, căci, chiar aşa cum sunt ele în momentul de faţă, acestea permit totuşi o mai bună politică a efectivelor la nivel de clasă şi şcoli.

 Adrian COSTACHE

P.S. E nevoie, aşadar, domnule ministru, de o analizare/inventariere atentă a situaţiilor numeroase din Bucureşti şi din ţară de acest tip şi de limitare a acelor interese dezvoltate în jurul unor şcoli şi a unor grupuri de persoane. Este un aspect al funcţionării învăţământului preuniversitar care provoacă numeroase încălcări ascunse ale legii, adesea în numele unei aşa-zise autonomii, cum spuneam, sau a „dreptului la educaţie“…