Socialize

Facebook
Home » Teorii si strategii » Paideia » Metodele didactice în care predomină acţiunea de comunicare (VI)

Metodele didactice în care predomină acţiunea de comunicare (VI)

O metodă didactică specială, integrată în categoria metodelor didactice în care predomină acţiunea de comunicare, este
metoda didactică a reflecţiei/ autoreflecţiei.

Reflecţia/autoreflecţia reprezintă o metodă didactică de bază în care predomină acţiunea de comunicare cu sine. Aceasta promovează „un mod de acțiune mintală“ necesar pentru (auto)cunoașterea și (auto)valorificarea optimă a resurselor cognitive superioare ale elevului: gândirea (susţinută prin operaţii fundamentale şi instrumentale) inteligența (generală şi de diferite tipuri), „puterea de anticipație“. Ca acțiune didactică, metoda reflecţiei/autoreflecţiei este propusă de profesor special pentru a fi prelucrată de elevi în activitatea de instruire (lecție etc.), la nivel de „antidot al învățării superficiale“ (Ioan Cerghit, op. cit., vezi pp. 190-194).

Funcția specifică a metodei reflecției/autoreflecției este angajată în plan didactic şi psihologic. În plan didactic vizează „dialogul interiorizat“ necesar pentru descoperirea, fixarea și evaluarea cuno­ștințelor de bază (declarative, procedurale, condiționale) prin (auto)exercițiu, (auto)demonstrație (inductivă, deductivă, analogică), (auto)problematizare. În plan psihologic, vizează valorificarea capacităţii de introspecţie a elevului; aceasta explică de ce metoda reflecţiei/autoreflecţiei a fost prezentată uneori şi sub formula de metoda introspecţiei.

Structura de bază, corespunzătoare funcției specifice, include operații: a) didactice, de utilizare a unor metode (exercițiul, experi­mentul, demonstrația, problematizarea etc.), integrate deplin în acțiunea de învățare/autoînvățare, în calitate de procedee didactice; b) psihologice, de „cugetare proprie“ realizată la nivel de analiză, sinteză, abstractizare, generalizare; comparaţie, clasificare, concretizare – logică.

Metoda reflecției personale sau autoreflecției este fundamentată psihologic la nivel de „tehnică a activității mintale“ realizată prin „concentrare a intelectului“ elevului asupra unor cunoștințe de bază interiorizate anterior, valorificate special pentru îndeplinirea unor obiective specifice activității de instruire, de transfer și de exprimare.

Ca metodă de comunicare cu sine, reflecția/autoreflecția implică o acțiune specifică bazată pe autoexersare (algoritmică și euristică), autocercetare (prin experiment și demonstrație, prin modelare și problematizare) subordonate unui scop general – activarea optimă a structurilor operaționale și instrumentale ale gândirii la un nivel superior, „folosindu-se de virtuțile limbajului intern“.

Tipurile de reflecție/autoreflecție sunt dependente de specificul disciplinelor de învățământ sau al domeniului de referință. În această perspectivă, identificăm reflecția/autoreflecția filosofică, literară, științifică (matematică, biologică, sociologică etc.), social-politică, economică, artistică (literară, muzicală, plastică etc.) sportivă etc.).

Reflecția/autoreflecția, ca metodă didactică bazată prioritar pe acțiunea de comunicare cu sine, este/trebuie valorificată, în special, la discipline precum filosofia, psihologia, literatura, educația estetică, în asociere cu alte metode didactice (lectura, studiul de caz, analiza produselor activității). De cele mai multe ori, este/trebuie utilizată ca procedeu didactic integrat în structura altor metode didactice angajate în cercetarea rezolvarea de probleme (experimentul, demonstrația, modelarea) sau de situații-problemă (problematizarea, asaltul de idei).

În perspectiva eficientizării fiecărei activități de instruire (lecții etc.), profesorul trebuie să asigure „practicarea metodică a reflecției ca aptitudine și metodă – sau tehnică – de muncă intelectuală“. Aceasta presupune: a) asigurarea climatului psihosocial necesar „concentrării activității mintale și afirmării creativității personale“; b) „introducerea în cuprinsul lecțiilor unor teme, dar și a unor „ocazii de reflecție“; c) utilizarea unor tehnici speciale de stimulare a învățării prin „expunerea problematizată a materiei, discuția critică și schimbul de idei și opinii; instruirea prin cercetare independentă, prin creație științifică, tehnică, literar artistică“ etc.

Prof. univ. dr. Sorin CRISTEA