Socialize

Facebook
Home » Teorii si strategii » Paideia » Metodele didactice în care predomină acţiunea practică reală

Metodele didactice în care predomină acţiunea practică reală

În această categorie sunt incluse metodele didactice bazate pre­do­minant pe o acţiune practică reală, angajată pedagogic  în termeni de executare de exerciţii, de elaborare de proiecte,  de efectuare de lucrări practice etc.

Exerciţiul  este o metodă tipică pentru categoria metodelor didactice în care predomină acţiunea practică reală. Funcţia specifică îndeplinită este cea de formare‑dezvoltare a deprinderilor (intelectuale şi psihomotorii) necesare în orice acţiune de învăţare eficientă. Este orientată pozitiv conform scopului general propriu anumitor activităţi de instruire (lecţii etc.). Structura de bază, corespunzătoare funcţiei specifice, include operaţii preluate de la nivelul altor metode didactice (lucrările practice, proiectul, demonstraţia, conversaţii, jocul etc.), care tind să fie automatizate ca procedee didactice integrate în cadrul unor secvenţe necesare pentru realizarea optimă a exerciţiului.

Metoda exerciţiului susţine învăţarea prin acţiune practică reală promovată în cadrul unor tipuri de activităţi de instruire (lecţii etc.) cu scop de formare şi de dezvoltare a deprinderilor dobândite în condiţii de reproducere (repetare) a unor operaţii automatizate, în situaţii standardizate, dar şi de generare de noi forme de învăţare eficiente, libere, creative, implicate în rezolvarea de probleme şi chiar de situaţii‑problemă. Această metodă este subordonată obiectivelor concrete ale activităţii (lecţiei): a) redefinirea noţiunilor însuşite în condiţii de aplicare; b) consolidarea deprinderilor dobândite anterior în context aplicativ nou; c) antrenarea operaţiilor (intelectuale, psiho‑motorii) necesare pentru îndeplinirea scopului general, propriu tipului de lecţie necesară în cadrul unor activităţi de educaţie aplicată (tehnologică, estetică, fizică), dar şi la alte discipline în contextul unor sarcini cu caracter aplicativ.

Tipurile de exerciţii, realizabile în context deschis, pot fi clasificate în raport de mai multe criterii: a) gradul de determinare a operaţiilor – exerciţii standardizate/algoritmice, semialgoritmice; euristice (libere, nestructurate, autodirijate); b) natura obiectivelor concrete – exerciţii de observare; aplicare; reproducere (definire); redefinire (înţelegere); aplicare; exprimare (concretă şi abstractă; în condiţii de transfer, de creaţie); consolidare, dezvoltare, perfecţionare; c) etapele activităţii, proiectată curricular –  exerciţii implicate în evaluarea iniţială, continuă, finală); d) forma particulară de organizare –  exerciţii frontale; pe microgrupe; individuale.

Aplicarea metodei didactice a exerciţiului solicită respectarea a două categorii de premise/condiţii, psihologice şi pedagogice.

Condiţiile/premisele psihologice implică respectarea următoarelor etape necesare în formarea deprinderilor prin utilizarea metodei exerciţiului:  a) etapa preliminară – exerciţii de prezentare a modelului de acţiune; b) etapa analitică – exerciţii de descompunere a acţiunii pe operaţii învăţate separat; c) etapa sintezei – exerciţii de unificare, la nivelul acţiunii, a operaţiilor învăţate prin exersare; d) fixării deprinderii – exerciţii pentru automatizarea acţiunii la nivel de deprindere; e) perfecţionării deprinderii – exerciţii de integrare a acţiunii automatizate/deprinderii la nivelul activităţii (lecţiei etc.).

Condiţiile/premisele pedagogice implică respectarea următoarelor etape necesare pentru promovarea metodei didactice în context determinat: a) cunoaşterea potenţialului şcolar, psihologic şi social al elevilor clasei; b) alegerea tipurilor de exerciţii în raport de specificul treptei şi al disciplinei de învăţământ şi de stadiul anterior al învăţării; c) succesiunea exerciţiilor stabilită în raport de dificultatea şi complexitatea sarcinilor propuse în cadrul activităţii (lecţiei);  d) verificarea gradului de integrare a operaţiilor automatizate în structura de acţiune a metodei; e) creşterea treptată a gradului de independenţă a exerciţiilor integrate în structura activităţii (lecţiei); f) alternarea exerciţiilor mintale cu cele psihomotorii; g) valorificarea exerciţiilor în raport de specificul proiectului curricular al activităţii (lecţiei etc.).

Prof. univ. dr. Sorin CRISTEA