Socialize

Facebook
Home » Teorii si strategii » Paideia » Modele ale curriculumului (V)

Modele ale curriculumului (V)

Prof. univ. dr. Sorin CRISTEA

E voluția teoriei generale a curriculumului și afirmarea sa  epistemologică la nivel de știință pedagogică/a educației fundamentală, după anii 1970‑1980, a dus la multiplicarea modelelor de curriculum concepute ca „proiecte educative“ (D’Hainaut) de un anumit tip, centrate asupra finalităților educației în funcție de care sunt selectate conținuturile de bază și metodele de predare‑învățare‑evaluare, adaptabile în context deschis, în raport de: a) formele de organizare a instruirii determinate social sau/și inițiate de profesor; b) resursele pedagogice (informaționale, umane, didactico‑materiale, financiare) existente sau disponibile; c) stilurile pedagogice asumate (manageriale; didactice – de predare, de învățare, de evaluare; socio‑afective).

Literatura de specialitate fixează epistemologic dimensiunile generale ale teoriei curriculumului: a) teleologică/explicativă, interpretativă – finalitățile educației, de sistem (idealul educației, scopurile generale, strategice) și de proces (obiectivele generale, specifice, concrete/operaționale); b) axiologică, substanțială, conceptuală – conținuturile generale ale educației (morale, intelectuale, tehnologice, estetice, psihofizice) reflectate pedagogic la nivel de plan de învățământ, programe și manuale școlare/universitare centrate asupra unor cunoștințe de bază (teoretice, aplicative, condiționale/condiționate atitudinal); c) tehnologicămetodologică – metodele de educație morală, intelectuală, tehnologică, estetică, psihofizică; metodele de instruire în cadrul procesului de învățământ; c) evaluativădocimologică – evaluarea educației la nivel de sistem de învățământ și a instruirii la nivel de proces de învățământ.

În perspectivă istorică, sunt identificate trei categorii de teorii generale ale curriculumului, care pun accent pe: a) esențializarea și conceperea disciplinară a conținuturilor (Bestor, Bentley, Schaw); dezvoltarea modelelor de gândire (Belth); conceperea curriculumuluitehnologică (Bobbitt, Baker), ca plan de instruire  (Taba), ca presupuse experiențe de învățare (Tyler, Doll) sau ca rezolvare de probleme (Schwab, Stehhouswe, Tanner); b) proiectarea tradițională rațională (Tyler, Taba), bazată pe empirism conceptual“ (Posner, Walker) sau pe reconceptualizare (Dewey, Apple, Pinar, McDonald); c) promovarea curriculumului la nivel de: mod de structurare a nivelului de învățământ; oportunități de învățare; proces particular de învățământ.

Cele trei categorii de teorii generale ale curriculumului asigură construcția a trei modele de curriculum bazate pe decizii nor­mative necesare pentru „conceptualizarea proiectării“ la nivel de „ambiții raționale explicative și interpretative“ și de „reguli și principii“ care susțin activitatea de educație/instruire în zona optimizării relațiilor dintre toate componentele acesteia. Avem în vedere: 1) Modelul curricular închis; 2) Modelul curricular deschis; 3) Modelul curricular de bază (vezi Jose M. Ruiz, Ruiz, Teoria del Curriculum: Diseno. Desarrolo e Innovacion Curricular, Secundna edicion, Editorial Universitas, S.A:, Madrid, 2000, pp. 40‑47; 84‑86).

Cele trei modele implică parcurgerea a trei faze necesare în construcția oricărui proiect de tip curricular care are ca obiect de cercetare fundamentală reforma sistemului de învățământ sau restructurarea planului de învățământ, a programelor și manualelor școlare etc.: a) decizia la nivel de politică a educației care determină modalitatea de planificare a documentelor curriculare fundamentale, operaționale și auxiliare; b) implementarea deciziei la nivel de sistem și de proces de învățământ; c) evaluarea efectelor înregistrate la nivelul procesului de învățământ, în practica instruirii. Dinamica realizării celor trei faze ale „ciclului curricular“ este reflectată la nivelul celor trei „modele curriculare existente“: a) modelul închis – care constituie doar „o aplicare rigidă a curriculumului de bază“; b) modelul deschis – care asigură „o aplicare flexibilă a curriculumului de bază“; c) modelul de bază – „care combină caracteristicile modelelor anterioare“ la nivelul relațiilor între componentele stabile și cele care permit adaptarea la schimbările inerente în context deschis.

Prof. univ. dr. emerit Sorin CRISTEA