Socialize

Facebook
Home » Editorial » Editorial » MORALUL ȘI PRINȚIPURILE

MORALUL ȘI PRINȚIPURILE

Mare dreptate are conu’ Zaharia Trahanache când zice: „A! Ce coruptă soțietate!… Nu mai e moral, nu mai sunt prințipuri, nu mai e nimic: enteresul și iar enteresul…” Și când, citându-l pe fiul lui „de la facultate”, afirmă ritos: „…unde nu e moral, acolo e corupție, și o soțietate fără prințipuri, va să zică că nu le are!”…  Reflecție de mare subtilitate, care conține (prea) mult adevăr, cuvintele lui conu’ Zaharia parcă se referă la societatea noastră de acum, în ansamblu și în diversele ei forme de existență, pe domenii și instituții… Ciudată potriveală a lumii de azi cu cea din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, din zorii României Moderne. De unde rezultă că, în materie de moral şi prinţipuri, societatea românească n-a evoluat prea mult… Totuşi, dacă am avea puţintică răbdare, am vedea că un principiu tot există şi se aplică, în fapt chiar guvernează lumea în care vieţuim: principiul abolirii oricărui principiu. Iar aceasta se întâmplă fiindcă principiile sunt considerate inutile şi, cel mult, facultative. In extenso, principiul valabil astăzi cuprinde şi morala, care complică, tot fără rost, viaţa publică, politică şi privată…

Ce moral, ce prinţipuri! E plină lumea de azi de-alde Farfuridi şi Brânzovenescu, de Ghiţă Pristanda şi Cetăţeni Turmentaţi… Coanele Joiţica, Vetele, Ziţele, Didinele şi Miţele nu lipsesc nici ele, ba chiar se găsesc din belşug, prin toate mediile. Prinţipuri nu sunt, moral nu prea este, în schimb ceea ce predomină este enteresul şi iar enteresul. Dar nu enteresul ţărişoarei noastre, România, pentru care plângea în hohote de la tribună Caţavencu, ci enteresul personal, de grup, de clan şi de clică…  Ceea ce a făcut ca şi Europa să pună pe noi stigmatul unei imagini de ţară aflată la marginea civilizaţiei, greu de adus la limanul valorilor europene, al modernităţii şi democraţiei, ca UE să ne arunce din nou blamul MCV-ului, ca unora care trebuie să rămână sine die sub monitorizare, cu toată umilinţa implicată de această perspectivă, ultimii, de altfel, dintre statele membre.

Ce eram noi înainte de venirea comunismului, în perioada interbelică, acum 80-90 de ani? O ţară europeană, mare, prosperă şi înfloritoare, respectată în lume, doldora de resurse naturale şi financiare, un pol de cultură, aflat chiar în avangarda culturii din Europa, o putere regională. Ce suntem noi după căderea comunismului şi după trecerea, prin purgatoriul democraţiei originale, la normalitatea europeană? O ţară sărăcită, auto-marginalizată prin corupţie, diletantism şi impostură, prin lipsă de demnitate şi patriotism, privită de sus şi cu un zâmbet sardonic prin forurile şi cancelariile europene, o ţară a contradicţiilor, care parcă, prin unii dintre cei care o cârmuiesc dincolo de culoare și ideologie, lucrează împotriva propriului destin,  de-a lungul vremii, lucrează împotriva propriului destin, care face un pas înainte şi doi înapoi şi care, una peste alta, nu încetează să uimească Europa. O societate plină de corupţie şi de corupţi, fără moral şi fără prinţipuri, pe care va să zică că nu le are, dominată de enteresul unora şi al altora, dar nu de enteresul nației. O ţară plină de probleme, o ţară europeană în felul ei. Curat europeană, coane Zahario!

Sorin Ivan