Necesitatea reformării modului în care gândim

Am auzit, în repetate rânduri, discuții cu privire la necesitatea de a reforma modul în care  educăm și că aceasta este o provocare, o schimbare treptată, că această reformă necesită modificări ale politicilor de stat… Multe conferințe, cursuri de perfecționare, ateliere, activități și forumuri au fost organizate pentru a sugera noi idei în acest domeniu, idei „aplicabile“. Nu am văzut niciun rezultat din niciuna dintre ele încă. Este încă o discuție, și se pare că părțile nu pot ajunge la un acord. Ce le scapă din vedere celor care au puterea de decizie?
Sistemul actual de învǎțǎmânt nu a suferit modificǎri majore în ultimii ani, dacǎ ne gândim la ceea ce se petrece în mod real în sala de clasǎ. Profesorii le prezintǎ elevilor un set de cunoștințe din diverse domenii și ei trebuie sǎ le învețe. Procesul de predare este mai ales bazat pe un conținut care nu poate fi discutat. Sala de clasǎ, principalul loc în care are loc transferul de informații, este rar utilizatǎ pentru a încuraja orice tip de discuții. Creativitatea, imaginația, criteriile dupǎ care sunt luate deciziile sunt elemente care nu se prea au în vedere. Sǎ nu-i judecǎm prea aspru pe elevii noștri care preferǎ rețelele de socializare. Poate este singurul mod de a dezbate un subiect, de a exprima o pǎrere, fǎrǎ prea multe limitǎri. Am putea sǎ mergem dincolo de profunzimea teoriei, sǎ provocǎm dezbateri și discuții libere, valorizând mai mult opiniile și creativitatea elevilor.
De exemplu, o orǎ ar putea fi folositǎ pentru a încuraja dezbaterea între elevi, a gǎsi o modalitate inteligentǎ de a rezolva o problemǎ (nu neapǎrat de matematicǎ), a trata cu creativitate o provocare, exprimarea unei opinii personale și generarea unor argumente pentru susținerea ei pentru a încuraja dezvoltarea personalǎ sau punerea în practicǎ a unor idei.
Nu mai are succes profesorul omniprezent care umple elevul cu informații, ce pot fi gǎsite și ușor accesate pe enciclopediile digitale. Societatea noastrǎ a trecut prin multe schimbǎri pe care putem sǎ le lǎsǎm sǎ pǎtrundǎ chiar și în sala de clasǎ.
Desigur, nimic nu se poate schimba peste noapte. Schimbǎrile se fac treptat și poate dura un timp pentru introducerea unei inovații în acest sistem. Sǎ sperǎm cǎ aceste modificǎri vor începe cu programele școlare și manualele care ar trebui concepute în funcție de interesele elevilor.
Mai presus de toate cele dezbǎtute anterior, respectul reprezintă o condiţie mai mult decât necesară, aş putea spune vitală, în profesia didactică, pentru calitatea actului predării-învăţării şi pentru ca elevii să fie pregătiţi a înfrunta toate cerinţele unei lumi în continuă dezvoltare. Elevii au nevoie de dascăli bine pregătiţi, bine recompensaţi şi trataţi cu respect de familiile lor şi de societate. Când vin spre noi elevi care provin din familii puternice, cu o educaţie sănătoasă, munca noastră este mai uşoară, însă când anumitor copii nu li se asigură un astfel de mediu familial, munca noastră devine mai importantă şi putem chiar deveni modele de urmat.
E adevărat că respectul este una dintre valorile morale pe care copilul ar trebui să o cunoască, mai întâi, în familie. Fac un mic efort de memorie şi îmi amintesc cum obişnuiau părinţii mei să vorbească la adresa profesorilor noştri şi ni se părea firesc să avem o atitudine de respect faţă de aceştia. E adevărat că vremurile s-au schimbat şi sunt de mult trecute zilele în care simpla prezenţă a profesorului impunea respect, atât din partea părinţilor, cât şi a elevilor. E din ce în ce mai greu să le câştigi respectul într-o societate în care valorile morale sunt în declin, iar egocentrismul câştigă tot mai mult teren. A  ne câștiga azi respectul necesită mai mult efort, însă nu e imposibil. Una dintre cele mai bune metode de a face acest lucru este, după părerea mea, să fii acel gen de persoană-model pentru elev, persoana căreia elevul i-ar cere oricând un sfat, o părere în legătură cu problemele care îl frământă sau cu devenirea lui ca om. Eu am trăit asemenea experienţe alături de elevii mei, deşi aceştia se află la o vârstă încă fragedă (şcoala gimnazială), dar cu care, dacă reuşeşti să-i ,,câştigi“, urneşti munţii din loc şi ai senzaţia (poate printre cele mai recompensatoare) că, fără ca ei să devină neapărat docili, te-ar urma cu plăcere. Mă refer aici la integritate. Dacă vom promova succesul în faţa elevilor, fără a fi noi înşine un model de succes, riscăm să ne pierdem credibilitatea şi să fim luaţi drept ipocriţi. Poate sunt cuvinte mari, dar, ca profesori,  eu  cred că ceilalţi ar trebui să-şi dorească să aibă ceea ce avem noi. Şi aici nu mă refer la bunuri materiale, poziţie socială sau putere, ci la un bun caracter. Caracterul este acel ceva pe care nu-l poţi cumpăra pe bani, dar pe care toată lumea îl admiră şi îl respectă, în ciuda personalităţii tale.
Poate întâia întrebare pe care şi-o pune în minte un elev, când se întâlneşte pentru prima oară cu profesorul de la clasă, este: Cine eşti tu? La această întrebare, răspunsul trebuie să fie mult mai important şi mai impresionant decât sunetul numelui tău. Deci caracterul ar trebui să iasă la iveală chiar şi dacă încă nu ai apucat să îţi spui numele. Chiar dacă nu te prezinţi din prima oră elevilor, aceştia îşi vor dori să ţi-l afle. Modul în care te plimbi prin clasă, vorbeşti, felul cum arăţi sau te îmbraci, comportamentul, modul de a vorbi, de a răspunde ar trebui să-i facǎ pe elevi să-şi spună: Vreau şi eu să fiu aşa! sau: E o persoană deosebită! Prin urmare, dacă tu te respecţi,  vor înţelege că şi ei trebuie să te respecte.
Alte întrebări pe care şi le pun elevii despre profesor sunt: De ce este important ceea ce vrea să mă înveţe? sau dacă vorbeşti serios. Cred că ne putem da seama cu toţii de importanţa acestor răspunsuri în construirea credibilităţii la clasă. Respectul şi reputaţia profesorului la clasă depinde foarte mult de răspunsuri clare şi credibile la aceste întrebări. Deci, sfatul meu este să predăm cu pasiune, în ciuda tuturor piedicilor, discreditărilor sau prejudecăţilor de care uneori ne lovim.
Concluzionând, școala ar trebui sǎ fie un mediu preferat pentru elevi, iar profesorul sǎ își capaciteze întreaga energie pentru a face orele mai atractive, fǎrǎ sǎ fie presat de noianul de ,,hârtii“ pe care le mai are de întocmit.
 Prof. Mihaiela Pop,
Școala Gimnazialǎ Baia Sprie, județul Maramureș