Socialize

Facebook
Home » Actualitate » Ultima ora » Neîntrebat, despre structura anului şcolar

Neîntrebat, despre structura anului şcolar

Mă bag şi eu în vorbă despre structura anului şcolar, deşi Ministerul Educaţiei Naţionale a atras atenţia că recenta consultare „se adresează exclusiv elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar“. Pe deasupra, consultarea s-a şi terminat, nu a ţinut decât o săptămână. A vizat structura anului şcolar 2018-2019. Se înţelege că o discuţie aprofundată şi cu valabilitate consistentă rămâne pe altă dată sau pe niciodată, găsindu-se normal ca mersul la şcoală să se schimbe de la un an la altul.

Adresarea exclusiv către preuniversitar sugerează cunoscuta concepţie potrivit căreia ce-i trebuie şcolii ştiu cel mai bine cei de-acolo, „de jos“. În felul acesta, rămân ignorate argumente bazate pe ştiinţă pe care le pot aduce universitari, cercetători din medicină, pedagogie, sociologie, economie etc., domenii care pot să spună pe bază de carte şi experienţă câte ceva de luat în seamă referitor la efort, dezvoltare, bioritm, costuri, viaţă de familie etc.

Întrebarea  „Care este data la care credeţi că ar trebui să înceapă anul şcolar 2018-2019?“ este tardivă, pentru că începerea anului şcolar 2018-2019 a fost, practic, stabilită prin Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 3382/24.02.2017 privind structura anului şcolar 2017-2018, care prevede că anul respectiv (actualul) are „167 de zile lucrătoare“ şi „vacanţa de vară: 16 iunie-9 septembrie 2018“; implicit, următorul an şcolar va începe a doua zi, pe 10 septembrie 2018.

Următoarele întrebări – „Care credeţi că este cea mai potrivită durată a vacanţei de iarnă?“ şi „Care credeţi că este cea mai potrivită perioadă a vacanţei de Paşte?“ – arată inconsecvenţă, pentru că una abordează vacanţa sub aspectul duratei, cealaltă, sub cel al datei. Cum la noi preocupantă până la obsesie este durata anului şcolar („vai, prea scurt“), normal ar fi ca analizele să se axeze pe durata vacanţelor.

La a patra întrebare, privind necesitatea vacanţei intersemestriale, varianta de răspuns fără ezitare ar fi „Deloc“, în condiţiile în care tocmai s-a terminat o vacanţă cu vreo două-trei săptămâni înainte, dar atunci trecerea dintr-un semestru în celălalt s-ar face, la propriu, de azi pe mâine. Lipseşte o întrebare echivalentă pentru vacanţa de la ciclurile primar şi preprimar, şi această vacanţă pusă acum la scurt timp după o altă vacanţă, chiar lungă de-o vară.

Întrebarea cu numărul 5 e formulată defectuos, sub aceeaşi „vinovăţie“ faţă de durata anului şcolar, din moment ce solicită indicarea duratei minime, în loc să ceară, pur şi simplu, o apreciere despre cât să ţină anul şcolar.

De fapt, anul şcolar se desfăşoară între date fixe: începe la 1 septembrie şi se temină la 31 august. În discuţie este mereu timpul efectiv de lucru în clasă. Discuţia este dominată de neputinţa în faţa relelor de ansamblu ale şcolii noastre şi de felul de a fi al omului nostru, cu ochii roată la portiţele prin care s-o scoată mai repede la capăt cu orice treabă pe care o are de făcut, preocupat să şi-o justifice cu acte. Aşa se ignoră că şi vacanţa de vară, şi celelalte vacanţe fac parte din anul şcolar şi servesc şi ele învăţăturii şi educaţiei. De asemenea, rămâne în vânt ce se spune despre formal, informal, aplicat, practică, şcoală altfel, de plăcere etc.

Mersul la şcoală pentru lecţii ar trebui să aibă mereu acelaşi interval: 15 septembrie-31 mai, chiar dacă zilele acelea ar cădea în weekend, pentru că ele sunt festive, organizatorice etc. Carte ar trebui să se facă zi de zi, de luni până vineri, pe durata a trei trimestre: primul, până la 20-22 decembrie, al doilea, de la 8-10 ianuarie până la sfârşitul lui martie-începutul lui aprilie, al treilea, în aprilie-mai. Durata ar fi descrescătoare. De la 1 iunie ar urma ceea ce în prezent constituie pretext ca să nu se facă ore: în primul rând, „Şcoala altfel“, actualmente redusă la cinci zile, şi acestea cuprinse de formalizare, birocraţie, date fixe şi ierarhizare (a fost şi o premiere a „acţiunilor“, în rând cu performanţele olimpice). 1-15 iunie ar fi şi timpul pentru practică, lecţii la muzee, în excursii, pentru serbări, banchete, predat manuale etc.

Împărţirea pe semestre este dezechilibrată şi nepotrivită cu evoluţiile climatice, cu condiţiile socio-economice şi cu tradiţia de la noi. E greu de dus un semestru din toiul iernii până în plină caniculă. Stringenta echilibrare s-ar face mai uşor între trei etape cu durată descrescătoare, pe măsură ce oboseala, nerăbdarea şi neatenţia se adună. Posibilităţile materiale nu le permit părinţilor mai mult de un concediu pe an, vara. De familie ţinea cândva şi venirea acasă în decembrie cu un rând de medii (primele, pentru cei mai mici şcolari), carnetul de note fiind un „permis“ dacă Moş Crăciun merită sau nu să vină. Economia de energie prin întinderea vacanţei de iarnă ar fi contracarată de afectarea instalaţiilor, care ar trebui oprite, lăsate la temperaturi joase şi iar pornite. Pe deasupra, aşa cum e sesizat disconfortul caniculei, e de observat şi tendinţa lipsei de zăpadă. De Paşte, zile libere sunt prin lege, aşa că potrivirea cu vacanţa nu e necesară. Septembrie, tot mai mult e lună de sezon turistic, convenabilă ca stare a vremii şi ca preţuri.

Împărţirea anului şcolar în semestre s-a făcut la mijlocul anilor ’90, odată cu trecerea la notarea prin calificative la ciclul primar. Ambele au fost considerate semne ale ruperii de guvernarea anterioară şi dovezi de reformă. Când colo, au avut un aspect politic ostentativ.

Florin ANTONESCU