Socialize

Facebook
Home » Editorial » Invitatul Tribunei » O cale și o speranță pentru o educație de calitate în România

O cale și o speranță pentru o educație de calitate în România

Prof. George CAZACU

Prof. George CAZACU

Prof. George CAZACU, președintele Alianței Colegiilor Centenare

În anul 1581 este menționată documentar Mănăstirea Sf. Sava, construită de Andronache pârcălabul și recunoscută pentru rolul ei esențial în dezvoltarea învățământului românesc.

În timpul domniei lui Șerban Cantacuzino, aici se pun bazele Școlii Domnești de la Sf. Sava, cel mai probabil în 1683, cf. informațiilor obținute de prof. Radu Vergatti și făcute publice într-o conferință de la sfârșitul lui octombrie 2014 susținută la biserica Sf. Gheorghe-Nou. Se studia în limbile greacă și latină, predându-li-se școlarilor logica, fizica și astronomia, retorica, gramatica și ortografia. Se făceau lecturi din Homer, Xenofon, Plutarh, Esop, Sofocle și alții.

Prin hrisovul din 24 martie 1818, Vodă-Caragea înființează Școala Națională de la Sf. Sava cu predare în limba română, continuând să funcționeze și secția în limba greacă. Dintre profesorii școlii îi amintesc pe Ghe. Lazăr la matematică și filosofie, el ocupând și funcția de director, Eufrosin Poteca la istorie și geografie, Ion Eliad la aritmetică și geometrie (viitori directori), arhimandritul Gr. Râmniceanu la religie. Printre absolvenții de până la înființarea secției în limba română s-au aflat Dinicu Golescu, Ion și C-tin Câmpineanu, Dimitrie Ghica, Ghe. și

C-tin Kretzulescu, Barbu Știrbei, iar dintre absolvenții de la începuturile Școlii Naționale îi amintesc pe Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, Nicolae Lahovari, Iorgu Costaforu ș.a. Mai amintesc dintre absolvenții remarcabili ai colegiului pe Theodor Aman, C.A. Rosetti, Ștefan Luchian, I.C. Brătianu, Tache Ionescu, Constantin Esarcu, M.S. Regele Mihai I, Ion Gh. Duca ș.a.

„Societatea Literară” înființată în 1827 de către Dinicu Golescu, I.H. Rădulescu și S. Capataneanu și-a propus ca școala de la Sf. Sava să fie transformată în colegiu și, după exemplul ei, să se înființeze o alta la Craiova; să se înființeze școli normale în capitala fiecărui județ prin absolvenții de la Sf. Sava și să fie create școli primare în fiecare sat.

În 1832, CN Sf. Sava avea două clase începătoare, trei clase umanioare și două complementare, numărând 862 de elevi, îndrumați de 16 profesori. În acest an fusese introdus și cursul de fizică și geometrie ținut de Petrache Poenaru.

În 1851, la serbarea de sfârșit de an de la Sf. Sava participa și domnitorul Barbu Știrbei.

În anul 1852, Eforia Școalelor, găsind 190 de elevi în clasa I la Gimnaziul Sf. Sava, propune împărțirea acesteia în două secțiuni, luând ființă o clasă divizionară, iar în 1859 hotărăște „să se facă, acum, numaidecât, începutul altor două gimnazii noi…”

Decretul domnesc nr. 158, semnat la Iași de Alexandru Ioan Cuza, pe 25 noiembrie 1859, prevede:

„Art. 1. – Gimnaziul I-iul sau cel de 8 clase, ce există acum, să se denumească cu vechea sa numire de Gimnaziul Sf. Sava, ca una ce-i este consacrată printr-un curs îndelungat.

Art. 2. – Gimnaziul al doilea, ce este a se deschide de îndată cu acest an scolastic, se va numi Gimnaziul lui Lazăr, în memoria răposatului doctor Gheorghe Lazăr, care a restituit limba română în dreptul său de limbă de studii și a fost reîntemeietorul școlilor naționale din acest principat.

Art. 3. – Gimnaziul al treilea, ce este a se deschide în viitorul an scolastic, se va denumi Gimnaziul lui Matei Basarab în memoria acestui Domn care, afară de multe institute de pietate, a înființat tipografii spre a se tipări cărți în limba română, a scos limba slavonă din biserici și a pus fundamentul culturii limbii naționale.”

Prin Legea asupra Instrucțiunii Publice din 1864, CN Sf. Sava rămâne doar cu secția de învățământ secundar, cea de învățământ superior urmând să treacă la Universitate.

Din Liceul Matei Basarab s-au constituit clase divizionare care, desprinse de liceu, au funcționat între 1865 și 1878 sub denumirea de Gimnaziul Matei Basarab. La 11 februarie 1878, Consiliul Profesoral al școlii hotărăște ca noua denumire a gimnaziului să fie Cantemir-Vodă, pentru că „Am crezut și noi dară că cea mai respectuoasă ofrandă ce am putea depune pe altarul Venerațiunii ce posteritatea datorează ilustrului Dimitrie Cantemir este a face să fie totdeauna viu înaintea și în inimile elevilor, înscriindu-i numele pe frontispiciul gimnaziului nostru, a face prin urmare ca românii de astăzi și cei ai viitorului să nu uite numele gloriosului român al secolului trecut”. Cantemir-Vodă a devenit liceu în 1919, prin decret regal publicat în M.O. nr. 114.

Decretul regal nr. 3913, dat de Carol I la 8 decembrie 1892, preciza: „Am decretat și ordonăm:

Art. 1. Se aprobă ca din actualele patru clase divizionare complete pe lângă Liceul «Matei Basarab», instalate în vechiul local «Lazăr», să se constituie un al treilea gimnaziu clasic în Capitală, cu numirea «Gimnaziul clasic Gheorghe Șincai»”.

În intervalul 1865-1867 se înființează în chiliile mănăstirii Sf. Sava primele clase ale gimnaziului Mihai cel Mare, care din 1875 se va numi Mihai Bravul, pentru ca în 1878 să își schimbe iar numele în Gimnaziul Mihai Viteazul. Din 1893 devine Liceul Mihai Viteazul, iar în sediul actual din Bd. Pake Protopopescu va funcționa din 1924.

Liceul Ghe. Lazar sărbătorește pe 27 mai 1910 jubileul de 50 de ani de la înființarea sa în prezența principelui Carol și a ministrului Spiru Haret.

În anul școlar 1912-1913, pornind de la niște clase divizionare organizate la Liceul Matei Basarab, se înființează Gimnaziul Spiru Haret, transformat în liceu în 1920, primul director fiind prof. Ștefan Nanul.

Din anul 1928 Liceul Ghe. Șincai începe să funcționeze în localul actual din str. Șerban-Vodă.

Am făcut acest parcurs istoric cu scopul de a sublinia originea comună și creșterea naturală a învățământului bucureștean de elită, dar și cu intenția de a evidenția că, cel mai adesea, calitatea este legată de tradiție, pentru că toate școlile menționate mai sus au fost și au rămas etaloane ale învățământului românesc. Cu siguranță, istorii asemănă­toare se regăsesc în jurul tuturor marilor licee din țară, trebuie doar adunate și făcute cunoscute. Iată un demers necesar sistemului românesc de educație încolțit din toate părțile de o „poftă nebună” de înnoroire, dar și de o frenezie a autoflagelării. Să învingem sentimentul lipsei de speranță cu speranța pe care ne-o dau trecutul și prezentul acestor școli emblematice!

Sporadic, am consemnat evenimente legate de aceste colegii, la care statul român a fost reprezentat la cel mai înalt nivel, ca o dovadă în plus a interesului acestuia pentru educația națională la vremea respectivă.

Pentru că mai sus am pomenit doar nume ale unora dintre absolvenții CN Sf. Sava, se cuvine, pentru a întări argumentația privind valoarea peste timp a acestor școli, să alătur numele câtorva dintre absolvenții lor:

CN Spiru Haret – Ion Magheru, Grigore Moisil, Constantin Noica, Mircea Eliade, Dan Berindei, Ioan Victor Brukner ș.a.;

CN Matei Basarab – Aurel Baranga, Nicolae Cajal, Alexandru Graur, Ion Mincu, Miron Nicolescu, Mircea Vulcănescu, Duiliu Zamfirescu ș.a.;

CN Ghe. Lazăr – violonistul Mihai Constantinescu, Camil Petrescu, Dan Barbilian, Lia Manoliu, Tudor Opriș, Florian Pittiș ș.a.;

CN Ghe. Șincai – Ghe. Mihoc, Ion Cuculescu, Ghe. Tecuci, Paula Ivan, Valentin Gheorghiu ș.a.;

CN Mihai Viteazu – Șerban Țițeica, N.C. Paulescu, C-tin Angelescu ș.a.;

 

P.S.: 1. Constat cu surprindere că evoluția remarcabilă a acestor scoli, toate fondatoare ale Alianței Colegiilor Centenare din România, a fost posibilă, în cea mai mare parte a istoriei lor, fără „atenta îndrumare” a inspectoratelor școlare!

2. Constat, fără surprindere, că în perioada postdecembristă, aproape toți miniștrii educației au clamat descentralizarea marilor colegii, dar fără a o înfăptui vreunul.

3. Am folosit informații obținute din Monografia CN Sf. Sava, scrisă de Mihai Popescu în 1944, din excelenta lucrare a lui Radu Olteanu „Bucureștii în date, întâmplări și ilustrații” și din volumul „Tradiție și actualitate” al dnei prof. Viorica Popa, de la CN Matei Basarab.