Socialize

Facebook
Home » Editorial » Invitatul Tribunei » O constantă a educaţiei: formarea estetică

O constantă a educaţiei: formarea estetică

Constantin Cucoş

Prof. univ. dr. Constantin CUCOȘ

Orice proces educativ responsabil, ca proiecţie, dar şi ca acţiune concretă, îşi asumă şi o poziţie în raport cu formarea estetică şi artistică a persoanelor. Educaţia pentru arte denotă un anumit mod de a vedea umanul, o filozofie de viaţă aparte, o viziune despre ce este mai de preţ pentru devenirea fiinţei. Importanţa pe care preţuirea artei o capătă în societate dă măsura valorică a respectivei societăţi, a rafinamentului şi altitudinii sale axiologice. Educaţia pentru artă este deschizătoare de noi orizonturi, pentru că ea dezvoltă spiritul interogativ, reflexiv, cooperativ. Cu acest prilej, tânărul intră conştient în perimetrul artistic, învăţând ceva despre el însuşi şi despre ceilalţi, iar această învăţare îi va permite să rezolve probleme, să pună întrebări, să se înscrie într-o cultură reflexivă asupra sinelui şi asupra lumii din care face parte. Educaţia pentru artă devine o educaţie a sinelui în perspectiva inte­grării în umanitate. Formarea artistică prilejuieşte elevilor o experienţă pentru iluminarea şi construirea unui sens legat de existenţa sa.

Faptul că artele şi atitudinile estetice asociate variază atât de mult de la o societate la alta ar părea să sugereze faptul că acestea sunt învăţate în întregime sau că au o origine „culturală”. Arta poate fi considerată ca o înclinaţie generală naturală, dar care este învăţată cultural şi exprimată prin dansuri, cântece, spectacole, imagistică sau vorbire poetică. Această practică universală, de creaţie şi de procurare prin receptare a unei bucurii speciale, ne duce cu gândul la faptul că există la om un apetit fundamental de ordin înalt care se cere a fi exprimat prin diferite mijloace. Dacă s-a vorbit de om în calitate de făuritor de unelte (Homo faber), de om ca fiinţă care s-a ridicat de la pământ (Homo erectus), de fiinţă care caută să se joace (Homo ludens) sau să afle ce-i cu lumea sau cu el (Homo sapiens), la fel de bine trebuie să îl vizăm pe om în calitate de instanţă care introduce fru­mosul în lume şi-l valorizează (Homo aestheticus).

Omul este singura fiinţă capabilă de a stabili şi a se bucura de simboluri, de a adăuga peste lumea naturală sau biologică una creată de el, în mod suveran, liber, dezinteresat, spre bucuria lui şi împlinirea lumii înseşi.

Omul a căutat dintotdeauna marile valori: adevărul, binele, frumosul, sacrul etc. Dincolo de faptul că acestea au sens în raport cu fiinţa umană şi se întemeiază prin aceea că depăşesc prin forţa de atragere şi altitudine dimensiunile fiinţei, ele înalţă şi dau consistenţă umanului. Educaţia estetică este un mod de a accede spre universalitate. A cultiva relaţii cu alţii, a înţelege alte moduri de expresie, a fi permisiv la moduri individuale de trăire şi exprimare a sentimentelor este un mod de afirmare plenară şi polivalentă a umanităţii. Valorile estetice creează un orizont peren şi autentic al devenirii. Căutarea are sens (şi se lasă cu o „găsire”) când intervine o formare prealabilă pentru valorile respective. Nu le poţi găsi pe „nepusă masă”, nu ajungi la ele „din întâmplare”. Nu le poţi întrezări, nu ţi le asumi, nu te poţi bucura de ele dacă nu le-ai pre-văzut cumva, nu le-ai conceput cu mintea sau re-simţit în spiritul tău. Frumosul, ca şi celelalte valori, presupune, cu siguranţă, o educare în perspectiva receptării lui.

Școala noastră poartă destule preconcepţii în legătură cu contribuţia disciplinelor artistice în formarea tânărului. Încă se mai operează distincţii discutabile între aşa-zisele obiecte fundamentale de studiu şi… restul disciplinelor. Aceste pre-valorizări devin cu totul pernicioase. Obiectele referitoare la palierul de sentimente şi valori au acelaşi drept în „cetatea” şcolii. Deprecierea autorităţii profesorilor care deservesc aceste discipline (muzică, desen, dans, sport etc.) spune destul de mult despre demnitatea şi statutul curricular al respectivelor obiecte de studiu. Periferizarea acestor activităţi – prin felul cum sunt plasate în orarul şcolii, prin „utilizarea” orelor de desen, muzică etc. pentru „completarea” normei sau pentru necalificaţi, prin tendinţa de translare a acestora spre perimetrul activităţilor extracurriculare etc. – dă seama de ideologii didactice contrare dezvoltării plenare a personalităţii umane.

Educaţia simţurilor, a gustului estetic, formarea atitudinilor şi a unui ideal estetic nu trebuie să fie doar apanajul disciplinelor artistice. O astfel de formare are un caracter transversal, fiind o preocupare a tuturor disciplinelor, în măsura în care ele ţintesc nu numai formarea intelectului, ci şi a sensibilităţii (după cum, la fel de bine, prin disciplinele artistice se vor transmite şi cunoştinţe sau valori nespecifice, făcându-se astfel, printre altele, şi educaţie intelectuală, morală, civică etc.). De aceea, ori de câte ori este cazul, se va viza frumuseţea zonei pe care disciplina o are în vedere (natura vie – la biologie, natura fizică – la geografie, relaţiile umane – la educaţie civică, perfecţiunea divină – la religie, compor­tamentul individual – la psihologie, armonia calculelor – la matematică etc.). Dacă adevărul şi binele, de pildă, sunt vizate de mai multe discipline, de ce nu s-ar întâmpla la fel şi cu frumosul? O anumită perspectivă „sincretică” este de dorit în încercarea de asumare şi însuşire a frumosului; frumosul este o calitate atât de complexă (şi completă), încât o viziune parcelară, analitică ar văduvi spiritul de o bucurie plenară.

Experienţa estetică actuală, încurajată chiar de şcoală, desigur particularizată pe niveluri de vârstă, trebuie să fie extensivă, flexibilă, curajoasă. Îşi vor avea drept de cetate în educaţie atât arta clasică, statuată ca atare de istorie, cât şi cea în facere; opere ratificate valoric, cât şi produse încă nevalidate; opere „încheiate”, standard, cât şi încercări sau experimente de ultimă oră. În perspectiva modernităţii actuale, graniţele dintre „cult” şi „popular”, dintre „elevat” şi „uşor”, dintre „cert” şi „nesigur”, dintre „durabil” şi „efemer” se relativizează. Încât nu trebuie exclusă arta mediatică, videoclipul, mediul grafic şi imagistic al internetului, intervenţiile artistice fulgurante din mediul virtual de socializare, expresiile artistice ale minoritarilor, marginalilor sau excluşilor în plan artistic (arta naivă, muzica rap, graffitti), arte non-standard sau de graniţă (arta grădinăritului, arta culinară, dansul de societate) etc. În fond, tot ce dobândeşte putere sau marcă expresivă poate fi vizat sau experimentat în mediul educaţional (fie şi ca un referenţial de poziţionare, analiză sau interpretare critică). Trebuie mai multă înţelegere faţă de acel frumos contextual, adus de „valul” timpului, de vârstele celor care îl experimentează sau adulează. Nu trebuie uitat faptul că, dincolo de caracterul universal şi peren al acestei valori, problematica frumosului se resuscitează cu fiecare generaţie în parte, pentru că ea este purtătoare de noi viziuni şi aspiraţii. Și că nu putem iubi Frumosul în general, ci o ipostază concretizată la nivelul unui obiect, proces, acţiuni de un anumit fel. În plus, acesta nu apare totdeauna într-o stare „pură”, ci este însoţit de poziţionări sau dinamici subiective, colective, filosofice, ideologice, tehnologice.

Valoarea unei opere de artă este dată uneori de context, în urma unei puneri în scenă, a unei reprezentări, a unei investiri cu sens. Contextul este polivalent, de la cel strict ambiental, prin proximităţi îmbogăţitoare sau dăunătoare, până la cele culturale, anterioare sau coprezente obiectelor ce se vor a fi receptate la un moment dat. Lăcaşurile de artă devin asemenea unor „temple” în care se oficiază apariţia divinităţii, se celebrează ivirea valorii, întruparea ei în nişte artefacte sau materii cu acordul unor martori, al celor ce receptează şi se încred în naşterea valorii. Valoarea nu se dă, ci se face (şi reface) ori de câte ori o conştiinţă receptoare o doreşte, o prevesteşte, o investeşte, o construieşte.

Prof. univ. dr. Constantin CUCOȘ