Socialize

Facebook
Home » Conexiuni » Cultura » O Lume într-o Carte

O Lume într-o Carte

O lume intr-o carte Ori de câte ori ne putem împărtăși de Bucurii Spirituale Autentice, precum cele prilejuite de apariția unei noi Creații Artistice Valoroase, așa cum este romanul Marianei Petrescu „O nouă viață” (Ed. Semne, București, 2013), ne (re)vine în minte – fără să vrem – una dintre cele mai cunoscute Reflecții asupra Artei, datorată lui Vincent van Gogh: „Moara nu mai este acolo, dar vântul tot mai suflă…”

Pentru că tot ce ține de Viețuirea noastră cea de toate zilele este – prin excelență – Efemer…

Aureolată Peren este – (după) cum bine se știe – numai Vocația Creatoare… Fiindcă doar ea este izvoditoare de Gândiri și Simțiri Înalte…

Tocmai pentru că își cristalizează discursul artistic în jurul a două Personaje Emblematice, cu o Încărcătură Simbolică foarte pronunțată – Sergiu și, respectiv, Oana –, unul întruchipare a Vocației Plastice, iar celălalt a Talentului Literar (Scriitoricesc) al Ființei Umane –, ultimul roman al Marianei Petrescu – „O altă viață” (de fapt, întreaga (sa) trilogie (epică), din care nu trebuie uitate – niciodată – primele (ei) părți constitutive, „Casa de la malul mării” și, respectiv, „Rendez-vous la Moulin Rouge”) – poate – și trebuie – să fie citit – (mai) înainte de toate – ca un Metatext, ca o Profesiune de Credință…

Și tocmai prin aceasta „O altă viață” este o Carte foarte Modernă… De ce? E lesne de înțeles (de ce)… Pentru că – după cum atrăgea atenția și acad. Eugen Simion (în „Dimineața poeților”) – Conștiința Scrisului, a Inovației, a Întemeierii este o Trăsătură Inconfundabilă (și – tocmai prin aceasta – Indiscutabilă) a Artei Moderne…

Și însăși ideea aceasta de Metatext a generat – în mintea și inima cititorilor – posibila analogie dintre (personajul) Oana și (prozatoarea) Mariana Petrescu…

Dar nici aceasta nu trebuie – defel – să (ne) surprindă: pentru că asemenea Analogii au fost asiduu cultivate chiar de (către) Ctitorii Artei Moderne, în frunte cu Zola, Apollinnaire, Proust, sau (cu) Impresioniștii… Creatori cu care formula artistică a Marianei Petrescu are – după cum se știe – atât de multe afinități…

Sau – altfel spus – tocmai Maturitatea Artistică Extraordinară – de care un autor trebuie să dea dovadă pentru a putea construi romane precum cele din trilogia Marianei Petrescu („Casa de la malul mării”, „Rendez-vous la Moulin Rouge”, „O altă viață”) – face ca nu numai personajul (principal) Oana, dar – practic – toate celelalte personaje ale scriitoarei să nu fie altceva decât niște… Autoportrete. Iar Întâiele Semne ale Modernității în Artă au început să se facă simțite – (și) din acest punct de vedere – cum știm – foarte de timpuriu, încă din secolul al XVII-lea… Avem oare nevoie de prea multe argumente în acest sens? Să (ne) amintim un singur exemplu (dintre multele posibile): cele nu mai puțin de 70 de Autoportrete ale lui Rembrandt, începând cu cele din epoca tinereții sale artistice (1634) și până la cele de la maturitate (1662)…

Aceasta face – însă – imediat – cu putință și o altă remarcă privind semnificația deosebită a romanului Marianei Petrescu: el ilustrează – în cel mai înalt grad – Principiul Confluențelor Spirituale, din care toți autorii contemporani au făcut o veritabilă… Metodă de Creație (Artistică). În alți termeni, proza Marianei Petrescu – și în primul rând trilogia „Casa de la malul mării”, „Rendez-vous la Moulin Rouge”, „O altă viață” – este nu numai o Meditație Gravă, Responsabilă, Originală asupra Ființei și Existenței Umane, dar și – în egală măsură – asupra Statutului (Condiției) Artei și a (l) Artistului, idee cu care – de altfel – aș dori să (și) închei modesta mea prezentare – care nu se vrea a fi – în niciun caz – o Analiză Exhaustivă a unei Creații atât de Variate, de Inefabile, de Imposibil de Circumscris, așa cum este proza Marianei Petrescu, ci dimpotrivă, un neistovit Îndemn la Lectură… Întrucât astfel de Realizări Artistice Remarcabile nu fac altceva decât să confirme – o dată în plus – una din(tre) celebrele cugetări ale acelui mare teoretician și promotor al artei moderne care a fost John Ruskin:

„Cel ce nu simte nevoia să împrăștie ceața de pe lucrurile care-l înconjoară nu va cunoaște – niciodată – puterea artei…”

Să pornim – așadar – și noi – temerari – în Călătoria Inițiatică pe care ne-o propune – cu atâta Generozitate – prin fiecare roman al său – Mariana Petrescu…

Pentru că singură (numai) această Călătorie Inițiatică are Darul să provoace Viziuni („…pornire într-o călătorie (…) (spirituală), abandon în voia aventurii (…) (spirituale). Aceasta este căutarea (…) (spiritului), care renunță la sprijinul raționalului și al vizibilului și se pleacă în fața unui har necunoscut… Câte asemenea exemple de purcedere în aventură, de plecare disperată, dar nu mai puțin grăitoare nu ne-a oferit (…) (arta modernă). Elemente rudimentare ale căutării (…) (spirituale), din care nu lipsesc nici lira, nici sabia (…). Pentru unii, totul se reduce la o scurtă croazieră, din care se întorc cu o carte gata de tipar. Alții – însă – cultivă (cu voluptate) această otravă ce provoacă (…) viziuni (…). Aproape toți (însă) dau taina în vileag (…)” – Denis de Rougemont: „Iubirea și Occidentul”).

* * *

Structurat – deopotrivă – Riguros și Inefabil – în nu mai puțin de 60 de capitole – inegale ca întindere însă –, actualul roman al Marianei Petrescu – „O altă viață” – ca și celelalte două „verigi” ale trilogie (sale), de altfel, „Casa de la malul mării” și, respectiv, „Rendez-vous la Moulin Rouge” – izbutește să fie – practic – o Sinteză deosebit de Originală a tuturor celor trei mari Formule (artistice) Epice pe care le-a cunoscut istoria literaturii române și universale (și despre care a vorbit – atât de sugestiv – și acad. Nicolae Manolescu, în „Arca lui Noe”): romanul obiectiv, realist, de creație, balzacian, doric, cu un narator omniscient și omniprezent; romanul subiectiv, psihologic, de analiză, proustian, de introspecție, ionic, cu un narator-personaj și – (dar) nu în ultimul rând – romanul simbolic, inițiatic, romanul parabolă, corintic, cu personaje-mituri. Cu alte cuvinte, proza Marianei Petrescu se situează – atât de fertil – între… Apolinic și Dionisiac. Și tocmai aceasta este trăsătura care izbutește să unifice toate celelalte particularități ale operei Marianei Petrescu…

Pentru a ilustra acest adevăr indiscutabil, extrem de sugestiv – poate chiar cel mai sugestiv – mi se pare a fi însuși… epilogul romanului („O altă viață”):

„…el a adus în casa noastră seninătatea, zâmbetul, un nou fel de a exista. El a fost cu noi chiar când n-a mai fost. Oamenii se agață de ceva, de cineva (…), inventează un proiect, inventează un vis… Pentru tine, visul a venit singur în întâmpinarea ta, s-a materializat și nu mai este vis (…). Este o revenire miraculoasă a lui (…) alături de noi.”

Petre CONSTANTINESCU