Socialize

Facebook
Home » Reforma » Radiografii » O proiecție plauzibilă – elevul globalist

O proiecție plauzibilă – elevul globalist

Apogeul emoției colective a fost atins în momentul în care a pornit fumigena de la simularea evaluării naționale, descoperindu-se gafa autorilor de subiecte (clasa a VIII-a), care au propus drept text-suport o poezie de Șt. O. Iosif, în realitate o traducere a autorului român după romanticul german Heinrich Heine. Este limpede că imprudenții artizani de subiecte au folosit o ediție oarecare și nu una riguroasă din punctul de vedere științific, ceea ce a declanșat impardonabila eroare. Televiziunile noastre au sărit prompt ca arse și au exploatat mediatic această șansă nesperată de a-și crește ratingul. Profitând de ocazie, au invitat să-și exprime opinia despre sistemul nostru de educație diverse persoane, mai mult sau mai puțin legate de școală. Între acestea mi-a reținut atenția un adolescent (probabil dintr-o clasă gimnazială terminală), desigur și el nemulțumit de învățământul românesc. Imberbul interlocutor și-a concentrat frustrarea – în fața camerelor de luat vederi – într-un enunț laconic: „Profesorii să predea mai bine!“

Cunoscătorii subtilităților limbii române știu că adesea modul conjunctiv are valoare imperativă și că poate suna ca o dorință expresă, ca un ordin (exemplu: Să nu ieși din casă, că o încurci! – avertismentul unei mame către odraslă). Să acceptăm situația hilară în care un elev ordonă profesorilor cum să-și exercite prerogativele profesionale. Altceva este interesant: minorul televizat intempestiv știe (de unde știe?) că profesorii români (toți ori doar cei din raza lui vizuală?) predau, dar nu suficient de bine: unii mai puțin bine, alții bat pasul pe loc și ca atare este nevoie stringentă „să predea mai bine“. Etalonul calității este pentru el comparativul de superioritate: mai bine decât până acum. Ce competențe psihopedagogice și intelectuale deține adolescentul nostru care să-i permită evaluarea exactă a dascălilor din sistem? A susținut vreodată o oră demonstrativă? Cunoaște vreo disciplină de studiu suficient de bine încât să-i inițieze și pe alții? Cunoaște metodele clasice și moderne de predare? Știe ce înseamnă predare diferențiată, învățământ problematizat, analiză, sinteză, exercițiu, demonstrație, predare intradisciplinară, inter- și pluridisciplinară? Deține tehnica evaluărilor frontale, predictive, sumative? Știe cum se realizează feedback-ul? Fiind un copil genial și tot ar avea nevoie de ani și de acumulări importante pentru a putea emite o judecată de valoare cu privire la învățământ. Într-o manieră folclorică, aliniindu-se curentului general de negare cu orice chip și în orice împrejurare, mulți conaționali, între care și adolescentul hotărât de mai sus, cer, reclamă, semnalează, judecă, evaluează, dau calificative, pun etichete, rostesc verdicte fără a fi în cunoștință de cauză, fără a deține datele-cheie ale problemelor în litigiu, fără a avea vreo competență.

În aceste zile de primăvară capricioasă s-a născut (spontan? deliberat?) o acțiune revendicativă, analogă, de ecou național („Vrem autostrăzi!“), căreia i s-au raliat simbolic mulți cetățeni, de toate vârstele, unii cu funcții în administrația publică. Dorința lor este nobilă și legitimă. Cine n-ar vrea autostrăzi? Îi asigur însă pe toți că trebuie să mai aibă puțintică răbdare. În atmosfera balcanic-dâmbovițeană de eternă gâlceavă politică, de nesfârșite certuri pe mize mai mari sau mai mici (alocațiile copiilor au devenit temă de scandal parlamentar), cu un buget național a cărui „gestație“ a durat câteva luni, cu o clasă politică dezbinată și animată de ură, cu decidenți fără coloană vertebrală ori cu una foarte flexibilă, e puțin probabil să avem autostrăzile dorite în actualul cincinal postdecembrist. Naivul adolescent care cerea profesorilor să predea mai bine intră în categoria romanticilor fără leac, în timp ce adulții – de o ipocrizie imensă – cer autostrăzi, știind foarte bine că deocamdată reclamă ficțiuni.

Într-un recent dialog telefonic cu un distins profesor și scriitor bucureștean, interlocutorul meu a lansat o interogație tulburătoare: Cum va arăta omul globalist al viitorului? Nu m-am gândit niciodată la o asemenea idee, dar sunt convins că ar merita. Corelativ, aș întreba: Cum va fi elevul globalist de mâine? Am putea construi un mic scenariu în care să plasăm elevul viitorului. Acesta nu-și va pune niciodată problema dacă profesorii predau bine sau nu. Ar fi irelevant. Poate că nici nu va mai avea profesori. Elevul globalist va fi unul digital. Imaginați-vă un licean de 17 ani în blugi, tricou și adidași, cu frizură-creastă și cu cercei în urechi, cunoscător a două limbi străine, competent lingvistic inclusiv în limba română (nivelul avansat, conform paradigmei actuale a bacalaureatului, proba orală), înalt, suplu și dezinhibat. Universul lui are o singură dimensiune: on-line. Toate ustensilele și obiectele învățării clasice (sala de clasă, tabla, catedra, profesorii, creta/markerul, manualele, caietele, maculatoarele, pixurile, orele, pauzele etc.) s-au „topit“ într-un singur instrument magic: tableta de ultimă generație ori calculatorul echivalent. Toate nevoile sale de cunoaștere sunt satisfăcute de spațiul virtual. Socializează cu trei-patru adolescenți australieni, chinezi și americani. La nevoie, face cumpărături pe aceeași cale virtuală. Cărțile pe suport de hârtie sunt doar amintiri înduioșătoare. Filmele de orice fel (policier, western, horror, de divertisment, licențios-pornografice, science-fiction etc.) vor putea fi văzute la orice oră. Tânărul nostru și-a adaptat ritmul biologic la cadența vieții virtuale. Nu mai contează idilica succesiune zi-noapte, după care se ghidau bunicii. Dieta lui zilnică nu va avea nevoie de nicio recomandare (fatalmente anacronică) a nutriționistului. Hamburger, pizza, sucuri energizante, cafea, alcool, bere – sunt suficiente ingrediente pentru un adolescent dinamic și ocupat până peste cap. În circumstanțele date, facultatea nu ar părea decât un moft inutil, de o dulce gratuitate. Cariera profesională? – o sintagmă revolută. O slujbă precisă? – o marotă a trecutului. Este suficient ca din când în când să se ocupe de pariuri on-line și va avea destui bani pentru nevoile stringente.

Cum vi se pare acest elev globalist? Unele trăsături poate că sunt îngroșate, altele nu par plauzibile în ordine istorică (este greu să prevezi viitorul!), dar în linii generale portretul – ca proiecție ipotetică – este verosimil. În acest orizont futurist, care va mai fi rolul profesorului în ecuația educației? Greu de răspuns. Ar trebui să trasăm și conturul dascălului globalist, misiune deloc ușoară în condițiile în care se pronostichează dispariția treptată a omului de la catedră și înlocuirea acestuia cu roboți digitali. Până când acest viitor șocant va deveni palpabil, noi rămânem cu ale noastre și nu avem timp să ne plictisim. Urmează în cascadă evaluările sumative, banchetele gimnaziștilor și ale liceenilor din clasele terminale, evaluarea națională și bacalaureatul, repartizarea computerizată în licee, admiterea în facultăți, concursul anual de titularizare, examenele de definitivat și pentru gradul al doilea și – pentru fericiții fără griji – vacanța. Să nu uităm și că 2019 este marcat de două borne cu semnificație politică și electorală: alegerile europarlamentare (în mai) și cele prezidențiale (în noiembrie), iar anul viitor alegerile locale și parlamentare. Le menționăm strict ca posibile semnale ale schimbării: am putea avea un nou președinte, o nouă configurație parlamentară, un nou guvern și, desigur, un alt ministru al educației. Și s-ar putea – sisific – s-o luăm de la capăt: alți decidenți, altă viziune, alte legi, revizuiri, modificări, amendamente, bătălii, învingători și învinși. Viața merge înainte…

Teodor PRACSIU