Socialize

Facebook
Home » Invatamant » Liceu » O ţintă esenţială – să ne cunoaştem elevii

O ţintă esenţială – să ne cunoaştem elevii

 Am recurs de această dată la o formulă hibridă (un test-chestionar) din dorinţa de a cunoaşte mai bine elevii din două clase a XI-a pe care nu i-am avut în faţă până acum. Ei învaţă într-un colegiu economic şi au trecut în ciclul superior, echivalent cu treapta a doua de pe vremuri. Le-am cerut adolescenţilor respectivi să răspundă sincer la un test în 10 puncte: 1. Prezintă în câteva fraze opinia ta despre cei doi ani petrecuţi la Colegiul Economic Anghel Rugină; 2. Menţionează cinci mari poeţi români; 3. Menţionează cinci mari prozatori români; 4. Menţionează cinci mari dramaturgi români; 5. Menţionează cinci mari critici literari români; 6. Menţionează un mare scriitor din literatura universală; 7. Ce vei face după terminarea liceului? 8. Precizează ultima carte citită (titlul şi autorul); 9. Comentează expresia lui Cezar.„Alea jacta est! Zarurile au fost aruncate!“ 10. Care este deviza ta în viaţă?

Cerinţele sunt normale şi nu exced nivelul lor intelectual şi, în consecinţă, nu nasc complexe de inferioritate. Apelul la sinceritate mi s-a părut necesar pentru ca aceşti tineri imberbi să nu mistifice, să nu fabuleze în virtutea teribilismelor vârstei. Sunt înclinat să cred că rezultatele sunt concludente într-o anumită măsură şi dau seamă despre modul cum gândesc liceenii şi care este scara lor de valori. O elevă scrie cu o sinceritate netrucată ce au însemnat pentru ea primii doi ani de liceu: „…M-au făcut să înţeleg factorii unei bune relaţii cu ceilalţi, ceea ce presupune cooperare şi întrajutorare. Am înţeles lucruri noi. Până a ajunge la liceu, prin economie înţelegeam doar faptul de a economisi bani, or, în realitate, înseamnă mult mai mult“. O adolescentă introduce în motivaţia sa o flagrantă contradicţie în termeni: „Au fost doi ani minunaţi, cu bune şi cu rele“ (sic!). Ceilalţi repondenţi au glosat cam pe aceleaşi coorodonate tematice: şi-au îmbogăţit cunoştinţele şi au făcut prieteni noi, s-au maturizat intelectual, au ţinut cont cu folos de sfaturile profesorilor, au înţeles anumite lucruri mult mai bine decât la începutul clasei a IX-a, consideră că au ales un  liceu serios, care îi poate „lansa“, după expresia unui adolescent. La 16 ani, aceşti elevi nu traversează crize de identitate, nu sunt frământaţi de  probleme abisale, sunt senini şi deocamdată împăcaţi cu destinul. E un semn bun, de sănătate psihică şi fizică.

Derutante sunt însă, în bună măsură, răspunsurile lor privind marii poeţi, prozatori, dramaturgi şi critici români. Adolescenţii chestionaţi n-au încă o ierarhie personală de valori şi sunt prizonierii clişeelor gimnaziale. Le-am atras atenţia că trebuie să numească exclusiv mari scriitori şi nu autori de rang secund, dar apar în listele lor nume precum George Topârceanu, Barbu Ştefănescu Delavrancea (sic!), Nicolae Iorga, Elena Farago (la mari poeţi), Aurel Vlaicu (sic!), Fraţii Jderi, Petre Ispirescu, Gheorghe Asachi (sic!), Bogdan Petriceicu Hasdeu, Dimitrie Cantemir (poate doar prin Istoria ieroglifică), Emil Gârleanu (la mari prozatori), G. Călinescu, Nicolae Iorga, Andi Andrieş, Gheorghe Asachi (la mari dramaturgi). Cu excepţia lui Titu Maiorescu (citat majoritar), G. Călinescu şi E. Lovinescu (citaţi sporadic), adolescenţii noştri nu cunosc alţi mari critici, deşi manualele fac adesea trimiteri la Ibrăileanu, Tudor Vianu, Şerban Cioculescu, Eugen Simion, Nicolae Manolescu – spre a cita doar câţiva. Marii scriitori universali sunt necunoscuţi pentru elevi cu excepţia lui Shakespeare, Jules Verne, Lewis Carroll, Andersen, Nabokov. Cei mai mulţi sar peste acest punct incomod.

Dacă s-ar studia literatura universală şi în liceu, atunci ar fi probabil pomeniţi măcar autori de referinţă al căror nume a fost rostit în clasă. Ne consolăm cu speranţa (iluzorie) că marii scriitori universali vor fi citiţi după liceu. Pentru liceenii claselor a XI-a nu este foarte clar ce vor face după terminarea preuniversitarului. Poate că ezitările lor sunt explicabile la această oră (cu doi ani înainte de bacalaureat), dar există speranţa că, treptat, îşi vor clarifica opţiunile. Mulţi speră să ajungă la facultate (fără a preciza care), câţiva visează să ajungă la Academia de Poliţie; alţii doresc să ajungă agenţi în penitenciar; destui nu s-au decis în niciun fel. O fată visează cu ochii deschişi: ,,Mi-ar plăcea să fiu contabil la o firmă de top“. Un băiat răspunde sibilinic alături de obiect: „Cel mai probabil mă voi muta în străinătate“. Un altul vrea să se lanseze în afaceri. Alte opţiuni: ASE, pompieri, detectivi particulari, jurnalism, psihologie, arte plastice. Nu lipsesc nici soluţiile mai puţin ortodoxe: chelneriţe sau plec în Anglia, plec în Germania. Va fi, după toate semnele, o generaţie dinamică, pregătită inclusiv pentru viitoarea cetăţenie europeană. Cărţile citite? Grea problemă. Ion de Liviu Rebreanu (obligaţie şcolară), Baltagul de Mihail Sadoveanu (la fel), O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale (idem), Scrisoarea III de Mihai Eminescu, Moromeţii de Marin Preda, Amintiri din copilărie de Ion Creangă, Enigma Otiliei de G. Călinescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu, Moara cu noroc de Ioan Slavici, Suflete tari de Camil Petrescu, Hamlet de Shakespeare, Romeo şi Julieta. Unii nu răspund la acest punct al chestionarului; alţii dau titluri aproximative: Ucigaşul ABC de Agatha Christie şi adaugă imediat: „Nu ştiu sigur dacă acesta era titlul“. O elevă a citit De vorbă de Ema de Vitali Cipileagă, iar un băiat s-a delectat cu Autocrel (,,Nu mai reţin autorul“). Sinceritatea unora poate fi înduioşătoare: ,,Sincer, nu am mai citit o carte de mult timp“; ,,Nu citesc cărţi de fel, dar mă documentez din surse externe pentru şcoală“. Ce-o fi înţelegând adolescenta prin surse externe rămâne un mister. Conform aşteptărilor, lectura nu este o prioritate pentru liceeni, ci mai degrabă un accident fericit impus de obligaţiile şcolare.

Celebra expresie a lui Cezar nu a incitat spiritul adolescentin. Cei mai mulţi s-au mulţumit să observe că nu mai există cale de întoarcere, ceea ce este exact, fără a comenta ipoteticile consecinţe ale unei decizii pe muchie de cuţit. Urmările pot fi câteodată tragice şi ţin desigur de fatalitatea destinului.

În fine, în materie de devize de viaţă, liceenii nu-şi bat prea tare capul cu subtilităţi existenţiale. Cei mai mulţi confundă deviza cu ţelul, cu scopul asumat, şi-şi propun ţinte modeste: să ia bacalaureatul, să ajungă la facultate (deocamdată indiferent care), să facă bani, să izbutească în carieră. Foarte puţini propun o deviză. „Nu lua decizii când eşti nervos“, „Orice s-ar întâmpla, viaţa merge înainte“, „Să faci doar ce te face fericit“, „Respectă dacă vrei să fii respectat“, „Fă ce îţi place!“, „Nu te lăsa învins!“, „Străduieşte-te, vei reuşi!“, „Încearcă mereu!“, „Stai fără stres, problemele vin şi pleacă“, „După muncă şi răsplată“, „Dacă uşa este închisă, sar pe geam“, „Nu lua totul personal!“, „Crede în tine!“, „Nu te da bătută!“, „Viaţa merită trăită“, „Vrei să trăieşti cum se cuvine? Învaţă mai întâi să mori!“ (Confucius).

La jumătatea liceului, elevii nu au încă opţiuni conturate, nici valori, nici ierarhii, nici devize personalizate. Preiau mimetic de la cei din jur ori de pe internet anumite sloganuri ori clişee, iar această „glazură“ este subţire, deci inconsistentă. Speranţa cadrelor didactice este ca aceşti elevi să se maturizeze cât de cât în următorii doi ani, pentru a putea răspunde cum se cuvine provocărilor viitorului. Ei trebuie ajutaţi să-şi depăşească limitele.

Teodor PRACSIU