Socialize

Facebook
Home » Institutii » Inspectorate scolare »  „Oamenii aşteaptă soluţii şi implicare din partea clasei politice, care este datoare să-şi asume destinul neamului“

 „Oamenii aşteaptă soluţii şi implicare din partea clasei politice, care este datoare să-şi asume destinul neamului“

Interviu cu Valentin Claudiu Cuibus, inspectorul general al ISJ Cluj


Stimate domnule inspector general, vom începe acest interviu cu ceea ce – suntem, cred, de acord cu toții – contează cel mai mult în momentul de față: 1 Decembrie – Sărbătoarea Marii Unirii, în Anul Centenarului. Așadar, dincolo de festivismele de diverse tipuri care au punctat de-a lungul anului acest măreț moment istoric, cum arată România de astăzi, mai unită, mai dezbinată? Cum se vede viitorul, privit din perspectiva Anului Centenarului 2018?

Depinde de perspectiva celui care priveşte! Pentru unii dintre români, cu siguranţă că România pare o ţară dezbinată şi împărţită după criterii subiective, cum ar fi simpatiile sau antipatiile faţă de unii sau alţii dintre oamenii politici ai momentului, în timp ce pentru alţii, aceeaşi ţară nu pare, probabil, mai dezbinată decât era în primii ani după Revoluţie. Şi în mod sigur că există şi români care nu-şi pun neapărat această problemă, preferând să rămână oarecum mai detaşaţi de sfera politicului, care, de ce să nu recunoştem, este un agent important al acestei divizări. Ceea ce este însă cu adevărat regretabil rămâne numărul mult prea mare de români care au ales calea unui trai în diaspora, indiferent care ar fi motivele pentru care au făcut-o. În şcolile româneşti contemporane, noi vedem zilnic, pentru că ne confruntăm cu ele, ce consecinţe dureroase are acest fenomen, mai ales asupra copiilor rămaşi acasă, în absenţa părinţilor.

Cred că este o vină pe care toate guvernările postdecembriste şi toată clasa politică sunt obligate să şi-o asume.

Pe de altă parte, oricât se încearcă pe tot felul de căi să se insiste în direcţia vulnerabilităţii societăţii româneşti, în ciuda greutăţilor şi chiar, uneori, a eşecurilor, progresul României nu poate fi negat. Astăzi, România este o ţară în care democraţia s-a consonsolidat pe deplin şi rămâne singura opţiune a majorităţii, instituţiile statului funcţionează, drepturile minorităţilor sunt respectate, iar graniţele țării au rămas neschimbate după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Să nu uităm ce soartă au avut alte ţări din fostul lagăr comunist…

Cât despre viitor, sigur că ni-l dorim cu toţii mai bun! Predicţii sunt greu de făcut, se poate şi nu se poate şti cum va arăta acesta, subiectul este complicat şi niciodată n-a depins numai de dorinţa noastră. Este clar că oamenii aşteaptă soluţii şi implicare din partea clasei politice, care este datoare să-şi asume destinul neamului, aşa cum au făcut-o înaintaşii; poate însă că am devenit mai sceptici decât erau aceștia.

Totuşi, viitorul trebuie privit cu optimism. România este o ţară cu un potenţial natural ofertant, cu un sistem de învăţământ bun, cu o tânără generaţie educată, cu mulţi oameni care îşi iubesc ţara. Și poate că, mai mult ca oricând, o prioritate a tuturor românilor în acest an simbolic pentru neamul românesc ar trebui să o constituie ideea de unitate în stabilirea politicilor ce privesc progresul națiunii noastre. Pentru că tocmai unitatea a făcut posibilă, în urmă cu 100 de ani, împlinirea unui vis, aparent imposibil: unirea tuturor românilor.

Cum a sărbătorit, cum sărbătorește Centenarul Unirii și Ziua de 1 Decembrie educația clujeană, școala din inima Ardealului?

În acest an, la nivelul unităților de învățământ din județul Cluj, s-au desfășurat  numeroase activităţi consacrate Centenarului, atât în cadrul orelor de curs obişnuite, prin realizarea unor momente integrate în lecţii, cât şi în cuprinsul unor activităţi consacrate în mod special.

Dacă ar fi să trec în revistă, în mod succint, câteva dintre momentele marcante ale sărbătoririi Centenarului, aș menționa: organizarea, la Cluj, a Olimpiadei Internaționale de Matematică; concursul de cultură generală În slujba țării și a neamului românesc, concursul de video-eseuri Mesajul nostru pentru România, Cupa Centenarului la Baschet și Fotbal.

Chiar în data de 1 Decembrie vom marca acest moment prin deplasarea a 360 de elevi și 40 de cadre didactice la Alba Iulia, cu un „Tren al Unirii“. În acest sens, Inspectoratul Școlar Județean Cluj a închiriat două garnituri de tren, cu care se va reface traseul parcurs de strămoși cu 100 de ani în urmă: de la Dej – Gherla – Cluj, spre Alba Iulia. La Teiuș, trenul va poposi pentru ca elevii clujeni să poată depune o coroană de flori pe locul unde, la 1918, Ion Arion, un țăran din Agriș, comuna Iara, a fost împușcat în timp ce purta steagul tricolor.

Ajungând la Alba Iulia, elevii vor participa la festivitățile organizate pentru marcarea celor 100 de ani de la Marea Unire.

Nu putem spune că primele luni ale anului școlar 2018-2019 au fost foarte liniștite, la nivel național. Cum au fost acestea pentru școala clujeană? Dar pentru dvs., domnule inspector general?

Începutul noului an scolar, cel puțin la noi în județ, a fost unul de bun augur: s-au făcut reparații, investiții, manualele au sosit la timp, posturile didactice au fost ocupate de profesori calificați, iar ecourile succeselor obținute de Cluj în anul școlar trecut continuă să-i motiveze pe elevi și pe profesori. La toate nivelurile se fac reale și constante eforturi de a li se asigura tuturor elevilor dreptul la o educație egală și nediscriminatorie.

Principala problemă nu este legată, în pofida multelor discuții, mai ales din media, de controversa manuale unice sau manuale alternative, ci de criza resursei umane, deoarece a crescut alarmant numărul profesorilor care aleg să iasă din sistem, în căutarea unei realizări mai sigure, în plan economic. Aceasta este o amenințare reală la adresa învățământului preuniversitar, căci calitatea în educație rămâne direct proporțională cu gradul de pregătire a corpului profesoral.

Domnule inspector general, pentru că ne apropiem de finalul anului 2018, aș vrea să ne vorbiți, în linii mari, despre cele mai importante proiecte educaționale în care este implicat sau care au fost demarate, în acest An Centenar, de către ISJ Cluj?

Am pomenit, deja, o parte din acti­vi­tățile dedicate Centenarului. Îmi este foarte greu să fac referire selectiv, la câteva, deoarece toate au avut, sper și cred, o influență formativă asupra elevilor.

Cu siguranță însă cea mai mare provocare pentru echipa Inspectoratului Școlar Județean Cluj a fost aceea de a organiza cea de-a 59-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Matematică. A fost o competiție de înaltă ținută, la care inclusiv cifrele vorbesc de la sine: participanți din 111 țări, 597 concurenți, 400 de voluntari, 40 de instituții ale statului român implicate și 60 de reprezentanți ai mediului de afaceri. Clujul și România au devenit și astfel, în an de sărbătoare, mai vizibile în lume, printr-un un eveniment educațional de referință la nivelul competiției științifice mondiale, eveniment-mărturie și în consolidarea rolului educației în județul Cluj.

Aș menționa și un alt proiect extraordinar, de voluntariat, care se desfășoară de patru ani în Cluj – Voluntari pentru educație. Anual, la Institutul Oncologic, copiii internați sunt pregătiți, la 21 de discipline, de către 40-70 de cadre didactice, în regim de voluntariat, pentru susținerea examenelor naționale, dar și pentru ca acești copii să poată să urmeze școala, în condițiile date.

Merită detaliate și alte câteva proiecte care care au presupus implicarea unui număr mare de elevi din mai multe școli clujene, sub coordonarea Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

Astfel, în 15 noiembrie s-a desfășurat  un concurs de cultură generală, intitulat „În slujba țării și a neamului românesc“, organizat de ISJ Cluj în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai, Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului și Consiliul Județean Cluj. La acest concurs au participat 100 de elevi clujeni, selecționați în baza unei scrisori de intenție. În cadrul evenimentului, în holul Sălii Auditorium Maximum a fost organizată o expoziție tematică a elevilor Liceului de Artă Romulus Ladea, din Cluj-Napoca. A fost un eveniment unic, deosebit, elevii prin efortul lor aducând un semn de recunoștință valorilor neamului românesc.

Se află în desfășurare Cupa Centenarului la Baschet și Fotbal – licee, băieți, competiție organizată pe opt zone – trei în municipiul Cluj-Napoca și câte una în Dej, Turda, Huedin, Gherla și Câmpia Turzii, cu 37 echipe, cu implicarea a 665 elevi și a 66 de cadre didactice coordonatoare. Finalele competiției vor avea loc miercuri, 28 noiembrie, la Sala Sporturilor „Horia Demian“.

Pe un alt palier, educarea competențelor de comunicare, dezvoltarea gândirii critice, cultivarea expresivității și dezvoltarea atitudinilor de atașament pentru valorile trecute și prezente ale României fac obiectul unui concurs de video-eseuri, intitulat „Mesajul nostru pentru România“, organizat în parteneriat cu Consiliul Județean Cluj și la care participă, individual sau în grup, elevi de toate vârstele.

Refacerea drumului spre Alba Iulia, drum al Marii Uniri, despre care am vorbit deja, va încununa, sper, așa cum se cuvine activitățile Anului Centenar.

Cum răspund unitățile de învățământ clujene cerinţelor actuale  ce definesc un învățământ eficient și de calitate?

Rețeaua unităților școlare din Cluj este o comunitate unită, în plină dezvoltare, în care profesorii, părinții și elevii au învățat, cred cu tărie, să trăiască în consonanță și respect reciproc, raportându-se la valorile trecutului  și privind cu încredere și speranță spre viitor.

Actul educațional desfășurat la Cluj are în mod real în centrul preocupărilor elevul, fiind orientat pe rezultate și urmărind îmbunătățirea continuă a performanțelor printr-un dialog permanent între factorii implicați în procesul didactic: elev-profesor-părinte. Or, prin toate aceste aspecte, prioritare pentru noi, asigurăm, așa cum rezultatele o dovedesc, un învățământ eficient și de calitate. Ne dorim ca tinerii să înţeleagă importanţa unei bune pregătiri intelectuale şi profesionale, dar și să fie educați în respectul pentru adevăratele valori morale, naţionale şi universale.

Cum se vede viitorul educației românești de la Cluj, orașul-inimă al Ardealului?

Este o realitate pe care ar trebui să o înțelegem cu toții faptul că educația reprezintă cea mai bună investiție pentru viitor. Este singura cale care asigură atât dezvoltarea individuală, cât și pe cea a unui popor. Învățământul de calitate este, fără doar și poate, unul dintre domeniile care are nevoie de finanțare, dar și de oameni capabili și dedicați, care să aplice politicile educaționale. Iar marea provocare pentru noi este de a încerca să creăm o lume mai bună, în contextul social, uman și istoric actual al României.

Rezultatele pe care elevii clujeni le-au obținut în ultimii ani la examenele naționale – și aș menționa aici locul II la Evaluarea Națională, locul I la examanul de Bacalaureat, locul III la examenul de Definitivat și locul IV la examenul de Titularizare, obținute în anul școlar 2017-2018 –, faptul că foarte mulți absolvenți din liceeele clujene aplică și sunt admiși la universitățile de renume din Europa, dar și din Statele Unite al Americii reprezintă dovezi incontestabile ale calităţii excepţionale a învăţământului preuniversitar clujean.

Trebuie subliniat că o particularitate specifică și benefică, în același timp, pentru județul nostru este că toți factorii implicați în educația tinerei generații, de la cadrele didactice la părinți, de la administrația locală la administrația județeană și la mediul de afaceri, acționează unitar în găsirea și aplicarea celor mai bune soluții pentru binele copiilor în și prin educație.

Iar toate acestea mă fac să privesc cu încredere în viitorul educației românești!

Interviu realizat de Marcela GHEORGHIU