Socialize

Facebook
Home » Conexiuni » Cultura » OMAR KHAYYAM SAU CĂUTAREA SENSULUI

OMAR KHAYYAM SAU CĂUTAREA SENSULUI

Sunt 969 de ani de la naşterea marelui poet persan Omar Khayyam (n. 1048). (Cine știe ce simetrii profetice și semnificații esoterice vor fi găsind numerologii în acest număr!) Poet, filosof, matematician, astronom, profesor, a fost un fel de Homo Universalis avant la lettre al Evului Mediu timpuriu din Orient, un înțelept care a vrut să pătrundă înțelesul lumii și sensul existenței prin mijlocirea cunoașterii abstracte, dar și a celei senzorial-senzuale. Un gânditor al lumii orientale definit prin libertatea spiritului și a gândirii, prin apologia pe care o face vieții și bucuriei de a trăi, dincolo de marile întrebări și de frământările inconturnabile ale omului.

Înțelepciunea îi revelează un adevăr pe care are curajul să-l asume și să-l afirme cu toate riscurile într-o lume dogmatică, în care poeții și gânditorii liberi sunt prigoniți. Înțelege că nu poate afla răspunsurile pe care le caută, că nu poate dezlega misterele ființării, chinuitoare pentru ființa care-și caută sensul, că nu poate ajunge la adevărul suprem pe drumurile bătătorite ale doctrinelor și practicilor religioase, și nici pe calea mistică a meditației și a ascezei. Și atunci, filosoful-poet, cu o acută conştiinţă a deşertăciunii, sceptic în faţa posibilităţilor cunoaşterii, pesimist faţă de condiţia umană şi de şansele omului de a-şi depăşi limitele şi statutul de fiinţă muritoare, își descoperă propria cale în bucuriile simple ale sufletului și ale trupului, în trăirea ardentă a clipei, într-un hedonism fulminant, care îmbrățișează existența și lumea.

Ascezei și autoflagelării eremite le opune bucuria mistică a trăirii intense, care invită omul să culeagă fructele la îndemână, precum vinul, iubirea, prietenia, într-un original epicureism fundamentat spiritual. Poetul trăiește un misticism al ființării libere, dezmărginite, eliberate de dogme, constrângeri și canoane, întemeiat pe o reflecție adâncă, pe meditația filosofică asupra sensului existenței și a relației omului cu transcendența, asupra vieții și a morții. Privit din perspectivă spiritual-religioasă (în sensul de „religere”), misticismul lui Khayyam este un mod genuin, cu tentă agnostică, de a trăi relația teandrică, de a-l căuta pe Dumnezeu prin bucuria existenței și a ființării, printr-o religie a iubirii, care exaltă omul și dreptul lui la fericire.

Bucuria de a trăi, căutarea fericirii tangibile afirmă modul omului, ființă friabilă și trecătoare, trăitoare în orizontul efemer al vieții ca vis, de a înfrunta moartea, neantul care-l pândește din umbra existenței. Fericirii metafizice, abstracte, promise de credință, poetul persan îi opune fericirea terestră, concretă, accesibilă pe calea gândirii, a sufletului și a simțurilor.

Rubaiyat-ele lui Omar Khayyam sunt o apologie a omului și a dreptului lui la fericire, o pledoarie pentru bucuria vieții și pentru trăirea ei intensă și profundă, un carpe diem oriental, adânc ancorat filosofic și existențial. Poezia marelui poet persan consemnează o experiență profund umană, tulburătoare, care spune povestea Omului în marea lui trecere, pe drumul sinuos al vieții, printre întrebări, incertitudini, neliniști și angoase, printre așteptări, speranțe și iluzii, de la ființă la neființă. La aproape un mileniu de la scrierea ei, poezia lui Omar Khayyam rămâne foarte aproape de noi.

Iată câteva catrene scrise de caligraful persan al condiției umane și al aspirației omului spre descoperirea de sine prin bucuria ființării (în traducerea lui George Popa):

Acestei lumi nedrepte să nu-i dai viața ta.
Nu-ți aminti durerea ce-a fost și ce-o să vie.
Lăsând o zână albă cu sâni de iasomie,
Ascunde-te de lume cu-o cupă-alăturea.

*
Ce zi frumoasă-i astăzi!
Și cât de blând zefirul!
În rouă-și spală fața aprinsă trandafirul.
Privighetoarea-și spune în grai străvechi și sfânt:
„Îmbată-te tot timpul de-arome și de cânt!”

*
Dincolo de pământ și infinit
Cătam să aflu cerul unde vine.
Și-un glas solemn atunci s-a auzit:
„Și cerul și infernul sunt în tine.”

*
Mă fascinează pururi un chip frumos de fată
Și mâna-mi are veșnic magnet pentru pahar.
Căci orice-atom din mine se bucură de-un har,
Oricărei părți din mine o bucurie-i dată.

*
Înțelepciunea-n viață-i deplina renunțare
La orice lucru.
Altfel, amar te vei căi.
Doar rupt de orice grijă înseninat vei fi.
Afar’ de asta totul e chin și tulburare.

*
O, vinul mă inundă în marea lui lumină!
Se risipește ceața ce-a fost sau ce-o să vină.
Cad lanțurile grele de rob întemnițat
Și într-un nimb de aur – renasc eliberat.

 Sorin Ivan