Socialize

Facebook
Home » Institutii » Sindicate » Parlamentarii României, total dezinteresaţi de rezolvarea problemelor din Educaţie

Parlamentarii României, total dezinteresaţi de rezolvarea problemelor din Educaţie

sindicate

Din cei aproximativ 90 de senatori și deputaţi din cele patru comisii care au fost invitaţi la dezbaterea cu tema „Educaţia României – realităţi și soluţii”, doar trei au onorat invitaţia: președintele Comisiei pentru învăţământ, știinţă, tineret și sport din Camera Deputaţilor, dl Angel Tîlvăr, alături de doi membri din Comisiile de învăţământ din Senat și Camera Deputaţilor, respectiv dl Cătălin Croitoru și dl Ion Eparu. De asemenea, la această dezbatere au participat ministrul Educaţiei, dl Remus Pricopie, consilierul prim-ministrului României, dl Corneliu Vișoianu, reprezentanţi ai părinţilor, elevilor și studenţilor.

Această invitaţie a fost făcută în contextul începerii, vineri, 22 noiembrie, a dezbaterii în Parlamentul României privind bugetul alocat Educaţiei în anul 2014 și, de asemenea, în contextul nemulţumirilor tuturor salariaţilor din învăţământ, concretizate prin ieșirea a 10.000 din rândul acestora în stradă în data de

6 noiembrie a.c. Totodată, sunt tot mai multe voci din sistem care solicită declanșarea grevei generale.

„Se pare că aceste contexte nu sunt suficiente pentru ca domnii și doamnele senatori și deputaţi să ne onoreze cu prezenţa la o discuţie pe tema educaţiei, domeniu legiferat ca prioritate naţională și căruia, tot prin lege, ar trebui să i se acorde anual 6% din PIB. Parlamentarii de la Putere, aleși și de salariaţi din învăţământ, nu au voinţa de a curma politica de subfinanţare a învăţământului, pe care a practicat-o și fosta Putere”, a precizat președintele FSLI, Simion Hancescu.

Liderul FSLI a accentuat, de asemenea, faptul că toţi salariaţii din învăţământ au venituri cu 20% mai mici faţă de cele din 2009, înainte de faimoasa tăiere cu 25%, în ciuda faptului că reprezentanţii Guvernului spun că au reîntregit veniturile salariaţilor din Educaţie.

„Dacă nu se va găsi o soluţie ca salariile să crească, lucrurile se vor complica foarte mult. Acum mai este o șansă la votul în Parlament privind bugetul pentru anul 2014. Șansa unei educaţii performante este în mâinile senatorilor și deputaţilor, dacă într-adevăr vor binele acestui sector”, a punctat Simion Hancescu.

La rândul său, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a spus că, în acest context, opţiunile unui ministru sunt reduse. „Ministerul Educaţiei poate construi politici prin care bugetul Educaţiei, inclusiv veniturile cadrelor didactice, să crească. Ministerul Educaţiei și Ministerul Sănătăţii primesc cea mai mare creștere, cât s-a considerat fezabil pentru anul 2014. Premierul Victor Ponta a spus mereu că, dacă va avea un surplus, îl va aloca educaţiei și sănătăţii, ceea ce a și făcut”, a afirmat ministrul Pricopie.

Însă liderii FSLI din toată ţara prezenţi la dezbatere au considerat că oamenii pe care îi reprezintă vor soluţii concrete, săturându-se de promisiuni neonorate.

În acest context, în perioada imediat următoare va avea loc un referendum prin care membrii de sindicat sunt consultaţi pentru a-și exprima opţiunea dacă sunt sau nu de acord cu declanșarea unei greve generale în educaţie. (Departamentul Comunicare al FSLI)