Socialize

Facebook
Home » Univers editorial » Noutati editoriale » Paula Sabău: Daniel Turcea, Monografie*

Paula Sabău: Daniel Turcea, Monografie*

Nu am văzut vreo statistică în legătură cu soarta lucrărilor de doctorat: câte dintre ele se publică, câte sunt folosite pentru realizarea altor lucrări cu impact public major, câte rămân în obscuritate deplină. Ceea ce pot spune este că uneori lucrările de doctorat nu sunt doar simple compilaţii de fragmente de bibliografie, mai mult sau mai puţin bogate, ci chiar contribuţii la aprofundarea unor domenii, puncte de reper apoi pentru cel care este interesat de un anume  autor ori fenomen literar.

Prof. Paula Sabău de la Colegiul Sf. Sava şi-a publicat recent lucrarea de doctorat, care este o monografie despre poetul Daniel Turcea. Daniel Turcea nu este nu poet oarecare, ci  „unul din foarte rarii noştri poeţi mistici)… Rugăciunile misticului sunt simplissime (…), carnea e desfăcută de pe osul inimii, iubirea nu e trupească, e taină“, spune N. Manolescu în „Istoria critică a literaturii române“. Şi chiar dacă „rugăciunile“ la care face trimitere autorul Istoriei nu sunt deloc „simplissime“, adevărul de fond al observaţiei  critice rămâne indubitabil. Trecând de la onirism la poezia mistică, Daniel Turcea săvârşeşte unul dintre cele mai spectaculoase salturi ale existenţei şi creaţiei pe care un artist le poate imagina şi măcar pentru asta el merită mai mult decât o menţiune critică.

Lucrarea Paulei Sabău este construită didactic, cu adresabilitate largă: către profesori, studenţi şi chiar elevi, structurarea ei nelăsând niciun dubiu în această privinţă. Se începe cu o biografie a poetului (la care se adaugă o sumă de mărturii ale celor care l-au cunoscut – foarte interesante nu doar în sine, ci şi ca idee „monografică“), după care se trece la operă prin intermediul unui capitol intitulat Tematica poeziei  lui Daniel Turcea. Se integrează apoi opera în literatura română postbelică, trecându-se în revistă „receptarea critică“ a acesteia, după care, înainte de final, se încercă o integrare a lui Daniel Turcea în categoria poeţilor mistici europeni. Nu lipseşte o bibliografie sistematizată pe domenii, generală şi specifică, ca şi pagini cu anexe, toate foarte interesante. Fiecare dintre aceste capitole se desfăşoară sub forma unui evantai, autoarea dorind parcă să amplifice până la refuz contextele istoric, cultural, ideatic, pe fundalul căruia s-a născut poezia mistică a lui Daniel Turcea. Şi o face cu metodă, ceea ce ridică miza lucrării. Pagini remarcabile sunt dedicate de pildă onirismului în literatura română,  contextului în care acesta a apărut şi modului în care a fost definit:  „(…)  o încercare de sinteză între fantasticul tradiţional, de tip romantic  şi suprarealism“, având ca termen de referinţă visul şi care ambiţionează să creeze o „realitate analoagă“ visului (Dumitru Ţepeneag). Având la îndemână o asemenea „definiţie“, autoarea nu scapă ocazia de a „inventaria“ formele şi ipostazele visului: visul profetic, visul moralizator, visul metafizic, filosofic, psihanalitic şi, în sfârşit, visul independent, analog realităţii, sau să facă trimiteri la „structura visului“.

Trecând la analiza operei lui Daniel Turcea, Paula Sabău se opreşte mai întâi asupra „Entropiei“ volum publicat în 1970, care anunţă momentul „autoexilării onirice“ a autorului. Iar analiza este sintetică, la obiect, aprofundând discursul de tip didactic. Sunt evidenţiate  structuri care unifică opera, elemente de cromatism de exemplu, ori rolul anumitor verbe, sunt identificate principalele motive (visul, pasărea, pasărea-vis, hazardul, labirintul etc.), se dau exemple, se precizează mecanismul creaţiei: poetul oniric porneşte de la real, plonjează în ireal, după care „naşte“ „realul secund“, adjectivul „secund“ amintind aici de poezia barbiană. De altfel mecanismul acestei metamorfoze este aplicabil nu doar poeziei onirice a lui Daniel Turcea, ci, mai general, întregii poezii moderniste şi aici Paula Sabău ar fi avut un reper valoros în „Sistematica poeziei române“ eseul lui Eugen Negrici, care descifrează exemplar „mecanica“ interioară a poeziei moderniste.

Trecând la al doilea volum „Epifania“, autoarea face mai întâi un excurs în ceea ce s-ar putea numi „punerea în context“ a tematicii mistice, inclusiv a legăturii acesteia cu poezia românească interbelică, amintind, între altele,  de modul în care funcţionează un motiv larg uzitat în lirica anterioară, cel al luminii,  ajungând apoi la „Isihasm“, „triumf al ortodoxiei“, la „sinele de adâncime“ ca simbol al cunoaşterii mistice şi, în cele din urmă, la… „lumina neînserată“, citând între altele din poezia „Pe munte“: „Dincolo de uşă e lumina/aproape, aproape de tine/, cred, încearcă// deschide/ e revărsarea de raze/ şi numai tu, numai tu eşti/vinovat deschide/ şi vei afla/ şi uşa  se deschide spre tine însuţi/ pentru ca afară/ să inunde// sufletul / ca o candelă/ aprinde-l, să se vadă/ şi atunci/ întră-n inimă/ ultimul loc al fiinţei/ suprema lumină/“.

Cu mici ezitări în sistematizarea materiei monografice (de ex. reluarea contextului istoric  şi cultural în capitolul III , după ce el fusese schiţat deja în capitolul II!), cartea Paulei Sabău dezvăluie o îndelungată şi neliniştită  reflecţie asupra unei teme care, în ciuda raţionalismului amplificat al  lumii de azi, rămâne vie, tulburătoare şi plină de promisiuni.

*Paula Sabău, Daniel Turcea, Monografie, Editura David Press Print, Timişoara, 2017

Adrian COSTACHE