Socialize

Facebook
Home » Teorii si strategii » Paideia » Perfecţionarea activităţii de instruire frontală (I)

Perfecţionarea activităţii de instruire frontală (I)

Prof. univ. dr. Sorin CRISTEA

Activitatea de instruire frontală, în forma sa principală organizată formal pe clase şi lecţii, este confirmată istoric şi perfecţionată continuu în contextul paradigmei curriculumului. Este urmarea calităţilor pedagogice ale instruirii frontale pe clase şi lecţii probate prin capacitatea acesteia de: a) rezistenţă tehnologică şi morală la toate încercările care au vizat – şi vizează – subminarea lecţiei cu argumentele retorice ale modernismului şi postmodernismului; b) realizare eficientă, economic şi pedagogic, favorabilă societăţii şi familiei în ansamblul lor; c) valorificare superioară a resurselor învăţării sociale; d) optimizare a metodologiei lecţiei în contexte didactice deschise. Pe acest fond, nu pot fi neglijate însă limitele instruirii frontale pe clase şi lecţii, care menţin sau întreţin tendinţa de: a) a inhiba iniţiativele elevilor realizabile prin metode de muncă independentă şi de cercetare (directă şi indirectă); b) a conduce dirijist învăţarea elevului, „pas cu pas“; c) a orienta predarea la nivelul elevului mediu; d) a pune accent pe însuşirea unui volum mare de cunoştinţe, insuficient structurate şi ierahizate logic şi epistemologic.

Depăşirea limitelor instruirii frontale pe clase şi lecţii este posibilă prin adoptarea unor soluţii strategice angajate în perfecţionarea activităţii, susţinute în plan normativ, teoretic, metodologic şi practic.

În plan normativ, soluţia strategică necesară pentru perfecţionarea activităţii (lecţiei etc.) constă în promovarea, la nivel de politică a educaţiei, a principiului individualizării instruirii în contextul procesului de învăţământ. Acest principiu, impus la nivel normativ superior de paradigma curriculumului, vizează valorificarea optimă a resurselor fiecărui elev. Aplicarea sa solicită profesorului, de la orice disciplină şi treaptă de învăţământ:

  1. a) cunoaşterea elevului din perspectivă globală: pedagogică (rezultate şcolare şi extraşcolare anterioare), socială (calitatea formativă a mediului social al familiei, al comunităţii locale, al grupului de prieteni; capacitatea de învăţare socială, în clasă şi în afara clasei) şi psihologică (aptitudini – atitudini psihologice, probate în activitatea şcolară şi extraşcolară);
  2. b) gradualizarea obiectivelor pedagogice operaţionale/concrete (deduse din obiectivele specifice), între un nivel minim – mediu – maxim, care să asigure activizarea şi reuşita tuturor elevilor clasei;
  3. c) diversificarea metodelor şi a stilurilor de instruire, disponibile şi adaptabile permanent în context didactic şi social deschis;
  4. d) îmbinarea formelor particulare de organizare a instruirii – frontală, pe microgrupe, individuală.

În plan teoretic, soluţia strategică, necesară pentru perfecţionarea activităţii de instruire (lecţiei etc.) este fixată la nivelul superior al normativităţii didactice, în cadrul căreia este promovat principiul individualizării instruirii. La acest nivel, trebuie operată distincţia între:

  1. a) individualizarea instruirii – care este un principiu de organizare a instruirii – şi învăţământul individual, care este o formă de organizare a instruirii, distinctă de cea frontală şi de grup/microgrup, dar care poate fi valorificată în cadrul lecţiei, pe parcursul anumitor secvenţe (vezi abordarea individuală a unor cazuri speciale: elevi foarte buni – foarte slabi; elevi care urmează să fie evaluaţi formal, prin note);
  2. b) individualizarea instruirii, realizată în acord cu principiul individualizării (prin gradualizarea obiectivelor concrete/la nivel minim – mediu – maxim şi prin utilizarea unor metode şi stiluri didactice variate) – şi diversificarea instruirii, realizată prin conţinuturile diferite ale învăţământului, propuse după parcurgerea curriculumului comun, în şcoala generală.

În plan metodologic, soluţia strategică necesară pentru perfecţionarea activităţii de instruire frontală (lecţiei) implică utilizarea unor metode şi stiluri didactice diversificate adaptabile în situaţii multiple, care favorizează realizarea unui învăţământ problematizat.

Prof. univ. dr. Sorin CRISTEA