Socialize

Facebook
Home » Univers editorial » Noutati editoriale » Peste nouă mări și nouă țări. Doina Rad. Ilie Rad: O călătorie la capătul lumii

Peste nouă mări și nouă țări. Doina Rad. Ilie Rad: O călătorie la capătul lumii

Cartea clujenilor Doina Rad și Ilie Rad insuflă o atmosferă de basm. Numai acolo prin depărtarea extremă, trecând peste toate cele „nouă mări și țări“, cifră magică, ajungi la capătul lumii, dobândind atâta experiență inițiatică, încât poți mântui împărăția de rău.

În cazul călătorilor noștri, plecați spre Vest, într-un ianuarie, 2019, să poposească două săptămâni în statul Chile de pe coasta pacifică a Americii de Sud, pentru a onora  un parteneriat academic între Facultatea de Litere a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea La Frontera din Temuco, lungimea itinerarului nu s-a soldat cu tocirea a nu știu câte perechi de opinci de fier, ci prin utilizarea a zece curse aeriene (numărate exact conform rezervărilor), ce în ștafeta periplului n-au avut disfuncționalități.

Și dacă am privi un asemenea itinerar exotic ca pe un tort ornamentat, n-ar lipsi nici cireașa de deasupra, întrucât chemarea orizonturilor i-a decis pe autori să mai angajeze încă un zbor spre Insula Paștelui, teritoriu chilian din sudul Oceanului Pacific, într-o vecinătate „apropiată“ la numai 3.500 de km, echivalenți a cinci ore pe aripile unui Boeing 767. Dacă Cristofor Columb ar fi citit la vremea lui rândurile de mai sus, ar fi rămas convins că aparțin unui incredibil roman științifico-fantastic. În schimb, după recomandarea modestă a autorilor, „cartea de față se înscrie în domeniul literaturii de călătorie“, specie răspândită și de mare interes în toate culturile. Mi se pare însă că nici această autocaracterizare nu acoperă adevărul, deoarece călătoria nu este obiectivul principal, ci numai pretextul pentru investigații și relatări semnificative pe teme culturale, sociale sau politice, deseori tangente cu realitățile contemporane ale României.

Maniera este caracteristică și cărților anterioare, publicate de Ilie Rad, valorificări ale unor „peregrinări“ fructuoase și iscoditoare prin Europa, de la Atlantic la Urali, prin ASIA, Australia și cele două Americi.

În cultura românească, literatura de călătorii are o bogată tradiție, iar recenta carte semnată de Doina Rad și Ilie Rad mă determină, prin universul tematic abordat, să o așez pe un raft alături de: Ion Codru-Drăgușanu – Pelegrinul transilvan, Ana Blandiana, Romulus Rusan – America ogarului cenușiu, Octavian Paler – Caminante (Jurnal și contrajurnal mexican), dar nu numai, pentru faptul că textul final nu este doar rezultatul preumblării și al privirii încântate, ci și rodul „unui imens efort de documentare, făcut atât înainte, cât mai ales după călătorie“. Nu-i vorba să se ignore latura inedită, natural-geografică a țării vizitate, Chile, în cazul de față, situată la marginea emisferei, forma ei de fâșie delimitată la vest de apele Pacificului, la este de zidul înalt al munților Anzi, teritoriu întins spre sud până în Patagonia și Țara de Foc, unde naturalistul Charles Darwin găsise la 1835 triburi canibale, sălbatice, regiune așezată pe o falie tectonică, producătoare de cutremure catastrofale, cu magnitudini de peste 8⁰ pe scara Richter, cum a fost și cel din 2010. De acest stat, care acum este o republică cu cel mai înalt standard de viață dintre țările Americii Latine, aparține din 1888 și Insula Paștelui, răzlețită în Pacificul de Sud, unde se găsesc uriașele și misterioasele statui monolite, reprezentând fizionomii umane, ce numai extratereștrii s-a crezut că au fost în stare să le dăltuiască. Autorii descoperă aici „o lume tot mai rar întâlnită în zile noastre în care armonia omului cu sine și cu mediul par ireale“, într-o candoare ce a asimilat civilizația modernă, regăsită, printre altele, într-o foarte bună organizare turistică. Asemenea originalități geografice nu scapă privirii vizitatorului, dar nu reprezintă decât fundalul care întreține preocuparea culturală, jurnalistică a autorilor.

Pasiunea investigației reportericești

Locurile de vizitat și natura informațiilor sunt selectate profesional. Referindu-se, de  pildă, la cartea lui Charles Darwin Călătoria unui naturalist în jurul lumii, tradusă și la noi, în 1958, notează: „Textul este superb, iar traducerea excelentă“, adăugând că observațiile de aici au contribuit decisiv la elaborarea teoriei evoluționiste din lucrarea fundamentală Originea speciilor. Similar, putem spune că însemnările din „O călătorie la capătul lumii“ reprezintă încă una dintre contribuțiile la întemeierea unei discipline universitare, jurnalismul, specializare pe care o păstorește și Ilie Rad la Universitatea din Cluj. Prin urmare, cartea pretinde și un cititor avizat, dacă nu familiarizat cu domeniul mass-media, cel puțin cu afinități cultural-intelectuale. Investigația jurnalistică îl face, de exemplu, să constate că chilianul de rând nu are cunoștințe despre România, decât ceva despre folclorul din Transilvania și despre „dictatura lui Ceaușescu“, iar gradul de libertate al presei chiliene, cel mai ridicat din America Latină, este pus la îndoială de un universitar din domeniu, care într-un interviu declară: „În Chile, obiectivitatea presei nu doar că nu există, dar nici nu este posibilă“, pentru că cele mai mari cotidiene și trusturi de presă reprezintă interesele mediului de afaceri, dreapta neoliberală. Dezarmant, parcă, pentru un jurnalist onest, „știrile false (fake news) au avut și continuă să aibă un rol important în spațiul public“. În sfera interesului reportericesc intră librăriile cu oferte variate fără nicio opreliște ideologică, casele memoriale, între care constată că poetul Pablo Neruda (1904-1973), laureat al Premiului Nobel, are trei case memoriale-muzeu, fostele sale locuințe, ce prin amenajarea fostului locatar seamănă cu casa lui Tudor Arghezi de la Mărțișor. În schimb, casa natală este în paragină, numai marcată la stradă printr-un panou avertizor. Recunoștința publică față de marele poet este ilustrată și prin „Muzeul Feroviar“, care-i poară numele, întrucât tatăl poetului a lucrat în acest sector, iar Neruda a scris versuri pe tema călătoriilor cu trenul, dar, în contrast, noului aeroport internațional din Santiago de Chile i s-a refuzat oficial numele poetului pentru cunoscuta sa politică de stânga, socialistă. Un stigmat asemănător cade și asupra „Muzeului Memoriei“, dedicat victimelor dictaturii lui Augusto Pinochet și a Institutului Național al Drepturilor Omului, considerate creații ale guvernului stângii. Revenirea la un regim democratic, după 1990, nu a eliminat tensiunile politice, nici tendințele dominatoare în zonă, a marelui capitol. Peste acest climat politic imprevizibil și oscilant, autorii își manifestă admirația față de literatura chiliană. Țara cu o populație puțin mai mică decât a României a dat doi poeți laureați ai Premiului Nobel: Gabriela Mistral, în 1945, și Pablo Neruda, în 1971. Lui Neruda, prieten al României, țară pe care a vizitat-o de trei ori, îi realizează o înflăcărată evocare. Comentarii substanțiale, asociate cu interviuri, compun paginile dedicate altor doi scriitori chilieni: Isabel Allende – cea mai importantă prozatoare chiliană a momentului și Omar Lara – poet, prieten al culturii române, traducător de poezie românească, decorat de Statul Român, în martie, 2019.

Momente de suspans în istoria recentă

Capitolul V Președintele Salvador Allende, un apogeu al relatării, ilustrează cu forță virtuțile jurnalistice ale autorilor. Asemenea unei compoziții romanești în care conflictul se dezvoltă gradat, atinge tensiunea maximă și produce un deznodământ tragic, se evocă evenimentele loviturii de stat militare din 11 septembrie 1973, în urma căreia generalul Augusto Pinochet  a preluat puterea, iar președintele în funcție, ales democratic cu trei ani în urmă, s-a sinucis la sediu, în palatul La Moneda, luat cu asalt de pe sol și din aer. A urmat o dictatură militară de 17 ani soldată cu crime (oficial 3.000), persecuții și expulzări în afara țării pe considerente politice.

Reconstituirea momentelor se bazează pe o carte de referință a unui maestru al reportajului: Curzio Malaparte – Tehnica loviturii de stat (1931), ale cărei tipologii consemnate în Rusia (Lenin), Germania (Hitler), Italia (Mussolini) se confirmă și în Chile, iar calapodul se vede, prin analogie, și în România anului 1989. Evocarea prinde un viu contur epic prin punerea în rol a mai multor „voci narative“ autorizate, martori direcți sau indirecți ai evenimentului. Relevante dintru început sunt mărturiile fiicei lui Salvador Allende, aflată lângă tatăl său, până aproape de clipa fatală, publicate în revista Lumea din noiembrie 1973, apoi paginile cu caracter autobiografic din romanele sale de succes, traduse și în limba română.

Autorii dezvăluie implicațiile politice românești în conjunctura momentului, prilejuite de vizita oficială efectuată de Nicolae Ceaușescu în perioada 29 august-20 septembrie 1973 în opt țări din America Latină, între care era cuprinsă și Chile. Puciul a surprins delegația română în Columbia, Chile ar fi urmat în intervalul 15-17 septembrie, însă vizita a trebuit anulată, ca și următoarea, din Argentina. Un impas greu de suportat și reflectat acum de scriitorul Petru Popescu, din delegația jurnaliștilor, ziarista Anca Voican, de la revista Lumea,  care a purtat un ultim interviu cu Allende, Ilie Ciurescu, redactor de politică externă la TVR, Ștefan Andrei, secretar al CC Al PCR, persoane ce s-au aflat cumva în interferență, la fața locului, cu evenimentele care au afectat și politica românească. Prin harul investigației și al dialogului incitant, Ilie Rad reușește să readucă la lumină pagini inedite din trecutul apropiat al diplomației românești, meritul unor oameni politici și jurnaliști, cunoscuți generației mai vârstnice, ce și-au exercitat profesia cu patriotism și demnitate.

Stilul agreabil al relatării nu se poate separa de materialul iconografic bogat variat și adecvat subiectului. Fie instantanee, fie preluate din surse documentare, ilustrațiile concretizează reprezentările cititorului, aducând în plus și o desfătare vizuală.

În concluzie, popasul la extremitatea unui punct cardinal al planetei prilejuiește atât creionarea unor secvențe din panorama lumii de azi, cât și a unei mostre de practicare a jurnalismului.

Liviu IOAN