Socialize

Facebook
Home » Teorii si strategii » Paideia » Piaţa forţei de muncă – un examen de viaţă pentru absolvenţi

Piaţa forţei de muncă – un examen de viaţă pentru absolvenţi

În ultimul timp, ne-am familiarizat cu o realitate diferită a pieţei forţei de muncă, în comparaţie cu ceea ce ştiam. În mod tradiţional, imaginea era dată de faptul că mai mulţi candidaţi se aflau în concurenţă pentru a-şi demonstra capabilităţile şi a ocupa un loc de muncă mai bine cotat în ierarhia socială. Acum se pare că se instalează o anumită criză privind resursele umane, firmele nu îşi găsesc forţa de muncă pe care şi-o doresc, iar mulţi dintre cei care îşi caută un loc de muncă nu sunt acceptaţi. Pare că s-a instalat un clivaj, angajatorii şi potenţialii angajaţi nu mai sunt în acelaşi plan al cererii şi al ofertei pe piaţa forţei de muncă. Perdanţi ai acestei discrepanţe sunt tinerii absolvenţi, care nu au experienţă şi poate nici destulă docilitate în raport cu exigenţele unui loc de muncă.

Privită din punctul de vedere al dascălului, piaţa forţei de muncă se vede dincolo de aria de acţiune a şcolii ca fiind o realitate socială dinamică, de o complexitate aparte. Deşi unităţile de învăţământ îşi fac propriile analize, contabilizând traseele profesionale ale absolvenţilor, uneori se mândresc cu o rată bună a absorbţiei acestora pe piaţa forţei de muncă, pe care eventual o consideră un punct de atracţie pentru viitorii lor elevi sau studenţi; în fapt, sentimentul este că şcoala este conservatoare, în timp ce piaţa forţei de muncă a luat drumul unor înnoiri fără precedent.

Dacă în societăţile trecute se putea anticipa cum se vor desfăşura lucrurile privind munca, măcar pentru o perioadă medie de timp, iar specializarea într-un domeniu de activitate era o garanţie a găsirii şi a păstrării unui loc de muncă, în prezent, impactul fără precedent al tehnologiei, amplificat de efectele globalizării, face dificile predicţiile dezvoltării economice. Socializarea anticipativă devine una mai degrabă principială, ceea ce contează este mai cu seamă atitudinea deschisă la schimbare şi receptivitatea la învăţarea pe tot parcursul vieţii.

În lipsa unei configuraţii economice cu un anume grad de stabilitate, accentul cade pe capacitatea de adaptare a forţei de muncă, pe disponibilitatea oamenilor de reprofesionalizare. Dar această situaţie, deşi cunoscută şi din ce în ce mai clar conştientizată, pentru că face necesar un nivel înalt de competenţă profesională, se configurează drept problematică, ridicând dificultăţi greu de abordat.   

Conform raportului global Deloitte „Pregătirea for­ţei de muncă de mâine pentru cea de a patra revoluţie industrială“, efectuat împreună cu Global Business Coalition for Education. (https://www2.deloitte.com/ro), în viitor mulţi tineri din întreaga lume riscă să rămână inadaptaţi la cerinţele pieţei muncii. Raportul precizează că, până în anul 2030, mai mult de jumătate din cei 1,8 miliarde de tineri din întreaga lume, cu vârste cuprinse astăzi între 15 şi 29 de ani, nu vor avea aptitudinile şi calificările necesare pentru a se integra activ pe piaţa forţei de muncă.

Acest fapt poate fi înţeles în moduri diferite. O explicaţie posibilă priveşte schimbarea socio-economică în ansamblu. Dacă prima revoluţie industrială se bazase pe producţia susţinută de maşina cu aburi, cea de a doua revoluţie industrială era marcată de producţia de serie, posibilă prin utilizarea benzilor rulante acţionate electric, în fine, cea de a treia revoluţie industrială este cea digitală, în care centrul de greutate sunt produsele IT. Pentru persoanele abilitate pe piaţa muncii înainte de era digitală, efortul de adaptare a fost şi continuă să fie considerabil. Ca să luăm un exemplu din domeniul şcolar, probabil că pentru un tânăr nativ digital apare de neimaginat ca un dascăl să-şi realizeze planificările anuale scriind de mână, trasând linii cu rigla etc. În mod analog, tabla neagră din clasă, pe care se scria cu cretă este pe cale să devină o amintire. Probabil că şi catalogul cu coperţi cartonate o să fie înlocuit de catalogul virtual etc.

Iar schimbările nu se opresc, ele se instalează pe nebăgate de seamă, influenţându-ne vieţile într-un mod la care nici nu ne gândeam.

A patra revoluţie industrială aduce în prim-plan robotica, inteligenţa artificială, digitalizarea, automatizarea. Tehnologia digitală şi oamenii vor fi conectaţi în reţele şi platforme din ce în ce mai performate. Limitele între sferele fizică, biologică şi digitală vor fi estompate, vor fi posibile intercondiţionări funcţionale complexe. Consecinţele vor fi resimţite în mod direct pe piaţa muncii, care se va reconfigura. Apoi consecinţele se vor amplifica la nivelul întregii societăţi cu referire la raporturile de putere, la modul în care vor fi posibile relaţiile sociale.

Cum se vor putea integra pe piaţa muncii noile generaţii de absolvenţi? Ce ar trebui să facem la nivelul învăţământului de masă pentru a facilita o bună inserţie socială a tinerilor? Când va interveni în mod consistent comunitatea, agenţii economici semnificativi în a susţine efortul şcolii de a pregăti adecvat resursa umană?

Luând în considerare toate aceste aspecte, ca dascăli, ne dăm seama că examenele şcolare, chiar şi cele cu o relevanţă mare, cum sunt cele de sfârşit de ciclu de învăţământ, examenele naţionale sunt totuşi doar unele dintre probele cărora tinerii vor fi provocaţi să le facă faţă. Mai mult, se poate ca în plan academic un tânăr să treacă bine examenele şcolare, dar să fie pus într-o reală dificultate atunci când trebuie să acceadă la un loc de muncă. Iar pentru profesori această situaţie este cu atât mai îngrijorătoare, pentru că, din punctul de vedere al competenţelor formate şi evaluate de şcoală, tânărul este bine apreciat, iar pe piaţa muncii nu găseşte culoarul potrivit pentru a se integra conform cu aspiraţiile sale.

Ştim de la întâlnirile care se organizează la zece ani de la absolvire că adevărata măsură a reuşitei este aceea în care absolvenţii îşi descriu în faţa colegilor cariera în care s-au implicat, se mândresc cu meseria pe care o practică, sunt împliniţi ca profesionişti ai unui domeniu de activitate. Astfel, ei demonstrează că au fost nu doar elevi buni la învăţătură, ci că au devenit într-un mod onorant de a fi şi adulţi responsabili pentru viaţa lor şi a comunităţii în care trăiesc.

Prof. dr. Cristina ŞTEFAN,
Colegiul Naţional Spiru Haret, Bucureşti