Socialize

Facebook
Home » Invatamant » Liceu » Plan-cadru pentru absolventul necunoscut

Plan-cadru pentru absolventul necunoscut

Consultarea publică privind planurile-cadru pentru învăţământul liceal, filiera teoretică, propuse de Ministerul Educaţiei Naţionale şi de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, a eşuat într-o târguială pe număr de ore la diversele discipline. Aşa se întâmplase şi la dezbaterea asupra planurilor-cadru pentru gimnaziu. De asemenea, conform unui obicei cunoscut, actuala dezbatere le-a oferit din nou unor ofertanţi ocazia de a-şi prezenta formele de educaţie pe care ei le consideră de nelipsit în planurile-cadru. Tot acum a fost reluată şi susţinută cu foc marea speranţă potrivit căreia cam tot ce merge rău în şcoala românească se va îndrepta odată cu mărirea numărului de ore opţionale. Nici nu avea cum să fie mai mult de atât, din moment ce deocamdată nu se ştie la ce foloseşte acest învăţământ liceal căruia îi sunt destinate planurile-cadru puse în dezbatere: ce fel de absolvent îşi propune să formeze liceul teoretic? În ce fel să se coreleze cu absolvenţii celorlalte filiere şi profiluri de licee? Căror direcţii de evoluţie a societăţii, a economiei, a cunoaşterii, a nevoilor ţării trebuie să le răspundă cei educaţi, învăţaţi în limitele acestor planuri-cadru?

„Profilul de formare al absolventului de clasa a X-a şi clasa a XII-a“ este disponibil abia ca „document de lucru“, spun iniţiatorii, făcut public tocmai când consultarea asupra planurilor-cadru stătea să se încheie. Concret, „profilul“ are forma şi conţinutul unor liste de aşteptări de la oameni cu zece clase şi de la oameni cu douăsprezece clase parcurse la liceu teoretic. Sunt deziderate aliniate după ordinea clasică a competenţelor-cheie. În linii mari şi la prima vedere, sugerează cum ar trebui să se descurce cu ce i-a oferit şcoala individul cu zece clase şi cum ar trebui să facă acelaşi lucru, la nivelul lui, individul cu douăsprezece clase. Cel cu zece clase pare să fie abilitat să se descurce mai degrabă ca privitor şi ascultător la nivelul cunoscut lui al şcolii şi în jur. Cel cu douăsprezece clase parcă ar putea să meargă mai departe, în lume, pe undeva prin nonformal şi imprevizibil. De exemplu, omul cu zece clase trebuie să fie capabil de „comunicare în limba maternă“ prin „receptarea şi interpretarea de informaţii, date, opinii, concepte, idei, sentimente în contexte şcolare, extraşcolare, profesionale; exprimarea de opinii, idei, sentimente în contexte şcolare, extraşcolare, profesionale; participarea constructivă la interacţiuni verbale în diverse contexte şcolare, extraşcolare, profesionale, conştientizând impactul limbajului asupra celorlalţi“. După doisprezece ani de liceu, omului i se cer „distingerea şi interpretarea unei varietăţi de texte şi mesaje receptate în diverse situaţii de comunicare, inclusiv în contexte imprevizibile, formale şi non-formale; aprecierea calităţii estetice a textelor receptate; exprimarea de opinii, idei, sentimente, argumente, contraargumente într-o varietate de contexte, inclusiv profesionale, formulând o diversitate de mesaje şi texte; participarea responsabilă şi creativă la o diversitate de interacţiuni în contexte, variate inclusiv profesionale şi sociale, prin respectarea unor convenţii de comunicare“. Scurt spus, unul va recepta şi interpreta, celălalt va putea să şi distingă, unul va participa constructiv şi va conştientiza impactul, celălalt va participa responsabil şi creativ şi va aprecia calităţi estetice. Pe aceeaşi cale, celor care vor avea de trecut în afară pragurile claselor în discuţie li se fixează drept cerinţe „receptarea“, „interpretarea“, „punerea în practică“, „să participe“ etc. Sunt, în ansamblu, cerinţe din zona executării, a îndeplinirii, permanent sub tutela grijii pentru încadrare în atitudine pozitivă, empatie, atitudine pro-activă etc. Nimic nu vizează ieşirea din liceul întreg sau pe jumătatea lui a unor oameni care să ştie ceva concret, adică a unor oameni deţinători de cunoştinţe în direcţiile prestabilite, cum ar fi limbă maternă, limbi străine, matematică, ştiinţe şi tehnologii, antreprenoriat, cultură etc. Şcoala noastră se pregăteşte în continuare să scoată nişte executanţi, făcători de operaţii, aplicanţi de proceduri şi atât. Vorba „Nu contează ce ştii, contează ce ştii să faci“ amăgeşte în continuare, dând iluzia că cine o spune emite un mare adevăr.

În definirea viitorilor absolvenţi şi în formarea lor efectivă, consultarea asupra planurilor-cadru de liceu teoretic se spune că a fost „o primă etapă a procesului“, cu limită „26 ianuarie 2018, inclusiv“, adică tocmai o perioadă dominată de vacanţe, sesiune, încheieri de situaţie şcolară. A avut adresarea către „cadre didactice, specialişti în curriculum, elevi, părinţi“, autorii propunerilor de plan-cadru definindu-i astfel pe „toţi cei interesaţi“. Ca să nu se simtă cineva ignorat, aceiaşi autori ai propunerilor mai introduc spre sfârşitul paginii cu descrierea propunerilor o idee de care parcă şi-au adus aminte în timp ce scriau: „Consultarea publică va include şi întâlniri cu elevi, părinţi, cadre didactice, reprezentanţi ai societăţii civile, organizate la nivel regional/judeţean“. Pe altă dată rămâne un „chestionar on-line“ („instrument disponibil în perioada imediat următoare“). Prefigurarea este de discuţie contabilă, cu ochii pe liste şi tabele. Întrebarea de ce în sine şi de ce cu un anume număr de ore să figureze fiecare disciplină de învăţământ în acele tabele nici măcar nu se întrezăreşte.

 Florin ANTONESCU