Socialize

Facebook
Home » Noutati » Politici confuze la MEN: școală obligatorie de 9 ani

Politici confuze la MEN: școală obligatorie de 9 ani

Politici confuze Ultimele măsuri anunțate de MEN – obligativitatea învățământului preșcolar începând cu vârsta de 5 ani, introducerea mediei minime 5 pentru admitere în liceu și înființarea școlilor profesionale, toate urmând a fi aplicate începând cu anul școlar următor – subliniază categoric eforturile actualului ministru de a construi o strategie de durată și de a ieși totodată din impasul la care s-a ajuns azi cu modelul de școală obligatorie introdus în 2003. ~n fapt, ministrul se confruntă azi cu o situație mai mult decât alarmantă: 36.500 de elevi din cei circa 180.000 care absolvă anual clasa a VIII-a au luat sub nota 5 la evaluarea națională, în vreme ce alte câteva zeci de mii nu s-au înscris pentru repartizare în clasa a IX-a și finalizarea școlii obligatorii. Întrebarea care se pune dramatic acum este: Câți ani mai durează școala obligatorie în România? Nu pe hârtie (căci știm că avem un învățământ obligatoriu de zece ani!), ci în fapt!

Măsurile anunțate de ministrul Remus Pricopie se înscriu într-o logică firească. Calitatea școlii a scăzut dramatic și un semnal trebuia dat. Dar vor rezolva cu adevărat aceste măsuri criza fără precedent a învățământului preuniversitar?!…

Evenimentele, ca și analizele, subliniază un lucru: modelul de sistem propus în 2003 trebuie schimbat. Școlarizarea obligatorie a elevilor în cadrul liceelor a avut consecințe dramatice, care în cele din urmă au dus la „compromiterea” în bună măsură a acestui segment al învățământului preuniversitar. Din rațiuni pe care nu le știm (refuzăm să credem că aceste rațiuni au putut fi în 2003 mai degrabă politicianiste decât rezultând din analize temeinice!) și pe care le bănuim a fi de infrastructură sau de dificultatea reală de a reconfigura un sistem consacrat al învățământului preuniversitar – împărțirea pe cicluri – s-a adoptat formula cunoscută și care a funcționat vreme de zece ani: liceul a fost împărțit în cursul inferior și cursul superior, urmând ca prima treaptă a acestuia să fie consacrată școlii obligatorii. ~n acest context, și Curriculumul a fost adaptat în mare parte, apărând totuși diferențe de plan-cadru în raport de profil și specializare încă din clasa a IX-a, într-o încercare de a menține particularități ale învățământului liceal. Dar acesta a fost și un prim semnal confuz în legătură cu structurarea învățământului obligatoriu, iar organizarea acestui pe profiluri încă din clasa a IX-a a dus la o ezitare continuă în a da acestuia un profil curricular distinct și cu adevărat specific. Situația a generat și o inerție inexplicabilă în restructurarea Curriculumului, nerezolvată nici până azi. Poate că această stare de fapt s-a justificat cumva în ideea, cel puțin așa se vehicula în 2003, că foarte curând vom avea un învățământ liceal obligatoriu, obiectiv la care Europa încă nu îndrăznea să viseze atunci.

Nu este treaba comentatorilor, ci mai degrabă a specialiștilor de a face analize detaliate ale modului în care această organizare de sistem a funcționat. Ceea ce se poate spune astăzi este că sistemul se dovedește a fi intrat în impas (a fi eșuat, cu alte cuvinte), generând cu vremea situații tot mai grave: intrarea la liceu cu nota 2 sau 3, inflația numărului de locuri în unele licee pentru a asigura cuprinderea tuturor absolvenților, navetism școlar și risipă de fonduri – multe, puține câte au fost –, creșterea fără precedent a abandonului școlar, absența unor obiective de final de învățământ obligatoriu și, drept consecință, inexistența unei certificări a absolvirii învățământului obligatoriu. Nimeni nu poate spune că teza cu subiect unic sau evaluarea națională de după clasa a VIII-a ar avea alt scop decât acela de selecție pentru o repartizare computerizată, în condițiile în care liceele nu au mai avut posibilitatea organizării propriei admiteri. E tentant să spunem că asemenea lucruri au fost/sunt fără precedent în școala românească și sunt probabil fără precedent și în alte sisteme de învățământ; dar suportabile la noi în cadrul știut al inerției și „originalități” noastre.

Dincolo însă de toate aceste observații, mai mult sau mai puțin valide, întrebarea care se pune azi este dacă măsura admiterii în liceu cu media minimă 5 va rezolva criza acută a școlii obligatorii?!… ~n ceea ce ne privește, avem mari îndoieli că această măsură, ca și altele, va ameliora calitativ starea școlii preuniversitare în ansamblu. Și asta pentru că, între altele, măsurile luate nu par a face altceva decât să conserve vechiul sistem, contrazicându-se astfel Legea Educației Naționale, încă în uz și care va trebui astfel să fie schimbată și în alte prevederi ale sale decât cele efectuate până acum. ~n al doilea rând, se instituționalizează o gravă confuzie cu privire la durata învățământului obligatoriu, durata de 10 ani terminându-se odată cu implementarea măsurii de a nu mai fi repartizați la liceu elevi cu media sub 5 la evaluarea națională. Se va consacra astfel, dincolo de orice teorie sau chiar lege, că învățământul românesc va avea o durată de 9 ani (1 an clasa pregătitoare plus 8 ani gimnaziu), căci nu poate fi vorba de continuarea învățământului obligatoriu într-o școală profesională. Vom constata, așadar, un soi de segregare, de organizare pe criterii elitiste a învățământului obligatoriu, ceea ce este greu de admis dacă aveam în vedere cutumele democrației. Ideea tot mai răspândită în rândul unor politicieni că anumiți elevi nu pot învăța carte în cadrul școlii obligatorii și că aceștia trebuie trimiși urgent la „o profesională” poate fi corectă până la un punct. Cu o singură condiție însă: ca MEN să se achite mai întâi de obligația de a oferi tuturor elevilor o școală generală accesibilă, cu un curriculum rațional și cu competențe specifice și obiective nu de olimpiadă școlară uneori, ci de un nivel potrivit unei dezvoltări medii, standard, personale și cognitive a viitorului cetățean.

Ceea ce pare a contura Ministerul acum ca posibilă strategie este, cum spuneam, un gen de discriminare ce poate fi cu greu acceptată. ~n loc ca instituția să procedeze rapid la rescrierea unui Curriculum înțepenit în viziuni inflexibile, aceasta introduce în fapt alte serioase bariere în terminarea școlii obligatorii.

Firește, lucrurile pot fi văzute și altfel, dar pentru asta MEN trebuie să-și asume decizia politică și să declare public că, din lipsă de bani (sau de viziune!), școala românească obligatorie va avea începând cu 2015 o durată de 9 ani (1+8).

Adrian COSTACHE

P.S. Soluțiile adecvate, oricât ar încerca MEN să bage capul în propriul nisip, sunt prevăzute în Legea 1. Nu i-ar rămâne acestuia, Ministerului adică, decât să le implementeze cu eventuale retușuri, dacă analize serioase și obiective vor cere această retușare… În atari condiții, evaluarea de la clasa a VIII-a ar deveni cu totul inutilă, fiindcă după clasa a IX-a ar urma un examen de certificare. Numai că fiecare ministru și guvernare par a-și desfășura mandatul sub semnul producerii propriei legi, nu?!… Să fie domnul ministru Remus Pricopie excepția de la regulă?!… Sunt semne că acest lucru nu este cu totul imposibil, cu condiția ca actualul ministru să asculte și alte voci decât cele ale consilierilor și „apropiaților” domniei sale…