Socialize

Facebook
Home » Editorial » Invitatul Tribunei » Pregătirea profesorilor, încotro?

Pregătirea profesorilor, încotro?

Constantin Cucoş

Constantin Cucoş

Este ultimul an în care sistemul de formare a profesorilor se face pe „stil vechi”, adică prin parcurgerea celor două niveluri, primul plasat la nivel de licență, gratuit și „difuzat” printre celelalte discipline academice, al doilea la nivel de master, contra cost și oarecum separat de planul de învățământ al masterului. Nu punem în discuție legitimitatea și eficiența acestei formule (de pildă, instituirea de către legiuitor a taxei pentru parcurgerea nivelului II, raportul dintre discipli­nele teoretice și cele practice la ambele niveluri, posibilitățile reale ale universităților de a forma cohorte de viitori profesori, prea puțini dintre aceștia ajungând să profeseze cu adevărat…). Legea educației naționale, dacă rămâne în formula actuală, ne obligă să regândim acest sistem, să îl remodelăm, să îl perfectăm. Ea stipulează explicit faptul că pregătirea psihopedagogică trebuie să se realizeze prin masterul didactic. Cum sistemul nu era pregătit pentru o astfel de schimbare, un ordin de ministru a prelungit cu doi ani starea de fapt existentă, pentru a se da o „gură de oxigen” decidenților care, între timp, au venit la putere și trebuie să aplice legea lăsată de „ceilalți”. Acum „noii veniți” sunt puși în situația de a prefigura ceea ce spune cadrul normativ adoptat.

Este masterul didactic o formulă perti­nentă și realistă de formare a viitorilor profesori? Asupra acestei chestiuni ne vom opri în rândurile de față.

Facem precizarea că pregătirea profesorilor, indiferent de nivelul la care aceștia vor preda (primar, gimnazial, liceal), se cere a fi realizată, în prezent, la nivel de studii universitare. În toate țările care se respectă, o astfel de formare este de nivel academic. Complexitatea meseriei, ca și a competențelor cerute, impune o astfel de plasare a formării. Desigur, ne interesează ce se întâmplă în „amontele” acestei meserii. O reactivare, la noi, a școlilor normale, care ar putea asigura o pre-profe­sionalizare pe această direcție sau o profesiona­lizare în domenii preparatorii sau conexe funcțiilor didactice, o aplaudăm și o susținem cu toată căldura. Mai ales că re-acredităm, simbolic, o rută de formare și o tradiție care au stat la baza culturalizării arealului românesc cel puțin pe un interval de un secol. Liceele pedagogice pot deveni „pepiniere” pentru formarea și recrutarea unor viitoare cadre didactice cu vocație, responsabile și în cunoștință de cauză. A rămâne doar la acest nivel de pregătire ni se pare anacronic și de nedorit. E bine să avem o viziune integrată asupra sistemului de formare, să știm pe ce ne bazăm, ce este bine să fie înainte – în acest moment – în viitor, care sunt rutele cele mai suple și adecvate de formare, ce trebuie făcut prin parcursurile inițiale și ce este bine să lăsăm la nivelul formărilor continue, ulterioare etc.

Nu totul trebuie vizat dintru început, unele ținte, conținuturi sau căi se cer a fi deduse și discutate pe parcurs.

Opțiunea pentru pregătirea psihopedagogică prin interme­diul unui master specializat pare a fi atrăgătoare și pertinentă, dar incită și la unele întrebări. Spun atrăgătoare, pentru că ea ar presupune concentrarea doar a celor care sunt interesați de o astfel de rută, antrenând economicitate și responsabilizare profesională încă din start. Invoc și faptul că este problematică, pentru că naște unele nedumeriri. În primul rând, toți viitorii profesori vor fi obligați să parcurgă acest nivel de pregătire? Inclusiv cei care vor preda la învățământul pre-primar și primar sau cei de la secții specializate, gen pedagogie? Nu se produce o redundanță, având în vedere că sunt secții specializate în universități, de nivel de licență, pentru astfel de profesiuni? În al doilea rând, nu se ajunge la inegalități flagrante în ceea ce privește certificarea și valorificarea studiilor, în sensul că cei ce vor termina o licență în domeniul tradițional didactic (matematică, fizică, filozofie…) vor obține o diplomă neutilizabilă, neavând posibilitatea ocupării unui loc pe piața muncii în raport cu cei care termină o licență tehnică, de pildă? Pentru a preda geografia, bunăoară, la clasele V-VIII, e nevoie chiar de master didactic? Nu s-ar putea asigura o pregătire pedagogică, în interiorul nivelului de licență, care să îl abiliteze pe viitorul profesor să predea la gimnaziu? Iar pentru a preda la liceu, e nevoie, alături de masterul didactic, și de un master profesional (adică șapte ani de studii, în total)? Nu e prea mult? În al treilea rând, nu se ajunge la o concurență neloială între masterul didactic și cel profesional pentru absolventul unei licențe? Nu va fi forțat oare un absolvent să urmeze masterul didactic, în detrimentul celui profesional, doar ca să se asigure că poate ocupa un post după terminarea studiilor? Iată câteva dileme pe care decidenții ar trebui să le rezolve. Pe de altă parte, din punct de vedere metodic, e un hiatus atât de mare între specificitatea învăță­mântului gimnazial și a celui liceal, pentru ca să justifice structurarea unor rute de formare inițială de nivel diferit? Oare aceste diferențieri în formare nu pot fi lăsate, după caz, pe seama perfecționărilor ulterioare, doar pentru cei în cauză, care ajung să predea la un nivel sau altul de școlaritate? Nu ne-ar costa (pe toți) mai puțin?

Decretarea masterului didactic ca formulă unică și univocă de acreditare pentru funcția didactică trebuie însoțită și de prescripții suplimentare. Masterul poate deveni o rută completivă sau complementară, la un moment dat, pentru cei care au aspirații mai înalte, de a preda, de pildă, la nivel de liceu sau facultate. A-l institui otova ca un cadru obligatoriu de certificare didactică ni se pare nerealist și discriminatoriu. Pistele de formare didactică trebuie să fie racordate la realitățile noastre, să fie permisive și completive în raport cu realități noi, dinamice. Nu este exclus ca un astfel de parcurs să devină opțional, să devină un criteriu pentru ocuparea anumitor posturi în învățământ sau să pre-condiționeze sau să se substituie unor forme de perfecționare (cum ar fi definitivarea, chiar actualul grad didactic II). Dar a-l statua ca obligatoriu, indiferent ce parcurs ai urmat până în prezent sau la ce nivel de învățământ predai, mi se pare irelevant, ineficient, contraproductiv.

Sugerăm ca și la nivel de licență să se asigure o pregătire psihopedagogică de primă instanță, care să îl instrumentalizeze pe viitorul profesor să predea la nivelul primar și gimnazial. Pe de altă parte, agreăm introducerea masterului didactic pentru celelalte categorii de profesori ca o rută suplimentară de profesionalizare. El devine obligatoriu pentru cei care vor preda la liceu sau la facultate, dar opțional pentru treptele inițiale ale învățământului, asigurând avantaje de alt ordin, explicite, motivante (substituirea unor parcursuri de formare continuă, echivalarea cu obținerea gradului II, garantarea unor suplimente financiare etc.). Admiterea la acest master se va face printr-o selecție inițială, care ar presupune inclusiv o serie de probe de aptitudini. În același timp, masterul didactic ar pretinde nu numai un curriculum centrat pe discipline psihope­dagogice, ci și pe cele de specialitate, în proporții egale, dat fiind faptul că și elementele de conținut științific pentru nivelul liceal sunt altele, mai complexe, mai rafinate. Astfel încât pretendentul la un post de predare la liceu să nu mai fie obligat să urmeze și un master profesional, alături de cel didactic. Absolventului unui master profesional, în schimb, ar trebui să i se recunoască modulul de discipline academice, urmând să recupereze doar „partea” psihopedagogică. E nevoie de structuri instituționale și conținuturi deschise, flexibile, astfel încât fiecare absolvent de învățământ superior să își compună, în orice moment, acea structură de formare compatibilă cu cerințele concrete, fără discriminări, suprapuneri inutile, risipă de timp, de energie și de bani.

Constantin CUCOȘ

Arta predarii