Multitudinea modelelor de instruire și a formulelor de definire și clasificare, vehiculate în literatura de specialitate, solicită o abordare a acestora la nivel de cercetare pedagogică fundamentală, orientată predominant în plan epistemologic și metodologic.
La nivel epistemologic, fundamentală este înțelegerea relației dintre teoria pedagogică – paradigma pedagogică – modelul pedagogic.
Teoria pedagogică are ca obiect de studiu specific o realitate distinctă – educația –, abordată global prin concepte pedagogice fundamentale, corelate logic și epistemologic în vederea cunoașterii științifice a acesteia la nivel general (sistemic), abstract (profund, esențial) și dinamic (în evoluție istorică). O astfel de teorie este consacrată istoric sub formula de pedagogie generală, dezvoltată și aprofundată în prezent prin: 1) Teoria generală a educației/Fundamentele pedagogiei (obiect de studiu specific, educația, abordată global prin conceptele pedagogice fundamentale care definesc educația, finalitățile educației, conținuturile și formele generale ale educației, sistemul de educație/învățământ); 2) Teoria generală a instruirii/Didactica generală (obiect de studiu specific, instruirea, ca principal subsistem al activității de educație, abordată global prin conceptele pedagogice fundamentale care definesc instruirea; obiectivele instruirii, conținuturile, formele și metodologia instruirii; acțiunile de predare-învățare-evaluare, subordonate activității de instruire; procesul de învățământ, ca principal subsistem al sistemului de învățământ); 3) Teoria generală a curriculumului/Teoria și metodologia curriculumului (obiect de studiu specific, proiectarea educației și a instruirii la toate nivelurile sistemului și ale procesului de învățământ, abordată global prin conceptele pedagogice fundamentale care definesc: curriculumul, fundamentale generale și specifice ale curriculumului, domeniile curriculumului/resursele, tipurile, nivelurile, treptele, ciclurile, ariile – curriculare; produsele curriculumului; procesul de elaborare al curriculumului).
Paradigma pedagogică propune un anumit mod de abordare a teoriei pedagogice (afirmată la nivelul teoriilor generale ale domeniului) și a practicii pedagogice (afirmată, în special, la nivelul activității de instruire, în contextul procesului de învățământ). În perspectivă istorică, identificăm: 1) Paradigma magistrocentristă – centrarea educației/instruirii pe profesor, pe mesajul didactic dirijist (pedagogia premodernă, preștiințifică); 2) Paradigma: a) psihocentristă (centrarea educației/instruirii pe cerințele psihologice ale educatului și ale educației); b) sociocentristă (centrarea educației/instruirii pe cerințele sociale ale educatului și ale educației); c) tehnocentristă (centrarea educației/instruirii pe obiectivele concrete ale educației/instruirii definite în termeni de performanțe imediate, observabile) (pedagogia modernă, științifică, din secolul XX, până în prezent); 3) Paradigma curriculumului care încearcă să rezolve conflictul istoric dintre paradigma psihocentristă – paradigma sociocentristă, prin centrarea educației/instruirii asupra finalităților educației (ideal, scopuri generale; obiective generale, specifice, concrete) construite la nivelul interdependenței permanente dintre cerințele, față de educație și educat, psihologice (exprimate în termeni de competențe) și sociale (exprimate în termeni de conținuturi de bază, validate de societate, reflectate pedagogic în planul de învățământ, în programe și manuale școlare, în lecție etc.).
Modelul pedagogic construiește un „ideal-tip“ al structurii de funcționare a educației, a instruirii, a proiectului curricular, la nivelul corelațiilor dintre dimensiunile esențiale ale realității pedagogice cercetată (educația, instruirea, proiectarea curriculară a educației și a instruirii) reflectată prin concepte pedagogice fundamentale și ordonată normativ prin principii pedagogice, generale și specifice.
Prof. univ. dr. emerit Sorin CRISTEA
