Socialize

Facebook
Home » Management educational » Problema managementului timpului, privită din perspectiva profesorului contemporan

Problema managementului timpului, privită din perspectiva profesorului contemporan

Implicat permanent în activitățile pe care calitatea de membru al numeroase „comitete şi comiții“ de la nivelul unității de învățământ le presupune, pe lângă lucrul propriu-zis cu elevii, profesorul din şcoala românească actuală întâmpină din ce în ce mai multe dificultăți în administrarea timpului, deşi perseverența, implicarea şi responsabilitatea sunt calități care completează buna sa pregătire, susținându-l în încercarea de a face față unei astfel de provocări generate de societatea modernă. Managementul timpului presupune, în teorie, „planificarea, organizarea şi controlul timpului“, dar cele trei planuri sunt particularizate conform structurii interioare psiho-emoționale  a persoanei care trebuie să producă acțiuni eficiente prin programarea diverselor activități, conform pregătirii, conform disciplinei pe care o predă, prin adaptare la tipul de elevi cărora li se adresează discursul educativ.

Se ştie că eficacitatea presupune ,,valorificarea timpului în mod rațional şi productiv în conformitate cu ritmul personal şi cu resursele“ de care persoana respectivă dispune. Dar, în multe situații, resursele materiale asigurate de şcoală sunt insuficiente sau lipsesc cu desăvârşire şi atunci profesorul valorifică resursele personale – de la tehnologie până consumabile –, stare de fapt care se adaugă unei suprasolicitări a resurselor de timp, a celor cognitive şi afective. Sunt contexte în care investiția emoțională în elevi nu are rezultate direct proporționale cu împlicarea cadrelor didactice şi situații în care aportul de la oră al profesorului  pentru formarea competențelor şi transmiterea cunoştințelor nu este completat de interesul familiei care nu îl verifică pe copil, nu îl corijează sau nu îl susține. De aceea nu se înregistrează o reuşită, deoarece lipseşte efortul comun al tuturor factorilor implicați. Există chiar situații, mai ales la nivel liceal, în care părinții/reprezentanții legali nu se prezintă la şedințe sau lectorate, pretextează că programul lor încărcat nu le permite să ajungă nici la orele de consultații, iar dirigintele este constrâns să facă demersuri suplimentare (implicând consum de  timp, de energie şi chiar unul de tip emoțional, având în vedere frustrarea de a nu avea familia ca partener în educația copilului şi uneori nici chiar baza pe care cadrul didactic să construiască – ştiut fiind faptul că educația inițială, fundamentală, din primii ani de viață, se face în familie). Aşadar, managementul timpului este deficitar pentru un profesor dedicat care lucrează cu elevi slabi, proveniți din medii defavorizate, din familii dezbinate sau cu probleme, dar poate fi similar şi în situația în care protagoniştii sunt elevi bine pregătiți: implicarea cadrelor didactice trebuie să fie pe măsură în scopul obținerii performanțelor şi atunci acestea consumă resurse de timp suplimentare pentru îmbunătățirea cunoştințelor personale din punct de vedere ştiințific şi metodic, pedagogic. Dacă pentru elevii încadrați în primul tip amintit ,,performanță“ poate însemna absolvirea celor douăsprezece clase şi, în unele cazuri, promovarea examenului de bacalaureat,  pentru cei din a doua categorie performanțele se pot înregistra prin participarea la concursuri şi olimpiade, obținerea de burse la universități de prestigiu occidentale.

Un alt aspect fundamental este managementul timpului în ora de curs. Un cadru didactic conectat la realitățile contemporane trebuie să propună o activitate diversificată, lipsită de monotonie, care să capteze atenția elevului, să îl implice, determinându-l să învețe prin experiența directă a participării la procesul instructiv-educativ al cărui element central este. Alternarea şi asocierea metodelor tradiționale cu cele moderne într-o manieră originală şi adaptată contextului este, de cele mai multe ori, eficientă. Profesorul trebuie să aibă în vedere dozarea echilibrată a materialelor teoretice cu activitățile practice, implicând subiecții în activități de analiză și sinteză, de observare, selectare, verbalizare. Deoarece pentru elevul contemporan e monoton şi plictisitor să asculte un discurs interminabil al profesorului o întreagă oră de curs, explicația sau expunerea de prezentare a cadrului didactic, indiferent de cât de  interesantă şi de plină de substanță ar fi,  nu trebuie să ocupe întregul interval alocat disciplinei de studiu timp de 45-50 de minute. Uneori, lucrul pe grupe poate fi eficient privit din perspectiva raportului timp alocat – obiective operaționale/competențe specifice/competențe generale avute în vedere. Astfel, metoda mozaicului (Jigsaw), metoda predării-învățării reciproce, dar şi metoda acvariului, cea a ,,pălăriilor gânditoare“, învățarea prin descoperire, problematizarea, brainstormigul pot fi valorificate în prima parte a unei ore de curs pentru ca, în final, sistematizarea să fie făcută de profesor, cel care deține înformațiile de specialitate, în mod frontal, prin explicații completate de exemple, scheme, imagini etc. Cadrul didactic trebuie să dovedească eficiență în activitatea ce presupune nu numai formarea de deprinderi şi transmiterea de cunoştințe, ci şi modelarea personalității elevilor, în conformitate cu idealul şi cu scopurile educației. El trebuie, de asemenea, să creeze cadrul optim pentru participarea directă şi conştientă a beneficiarilor educației la activitățile proiectate şi desfăşurate pentru ei, deoarece o astfel de înțelegere profundă poate conduce, la rândul ei, la diminuarea pericolului memorării mecanice a unor cunoştințe între care elevii nu pot de a stabili conexiuni şi pe care le vor uita foarte repede, neputându-le aplica.

Prof. Mihaela Antoneta FLOREA,
Colegiul Tehnologic Grigore Cerchez, Bucureşti