Socialize

Facebook
Home » Calitate si performanta » Maestrul catedrei » Profesorul Solomon Marcus și masa critică

Profesorul Solomon Marcus și masa critică

5-2Pentru cei care-l cunosc pe profesorul Solomon Marcus nu-i deloc o surpriză recentul articol publicat pe Contributors.ro. Solomon Marcus este una dintre foarte puținele personalități de anvergură pasionat de domeniul educației; poate și fiindcă aceasta-i zona cea mai fascinantă din mecanismul unei societăți, iar profesorul Marcus are o tinerețe a spiritului de invidiat. ~n spatele fiecăreia dintre luările sale de poziție se dezvăluie o filozofie, o viziune în fapt, a cărei esență o constituie încercarea de re-umanizare a cunoașterii prin educație școlară. Evident, e vorba de școala preuniversitară în primul rând. Hibele școlii de azi sunt numeroase și Solomon Marcus nu obosește în a le identifica. Dar, probabil, cea mai serioasă dintre ele este aceea a despărțirii în bună măsură a școlii de acele calități cu care copilul intră natural în lumea cunoașterii: o mare curiozitate și o fascinație reală pentru identificarea și organizarea ludică a lumii. Pe amândouă școala de azi pare a le anula cu o îndârjire temeinică. Căile sunt numeroase: fie o neputință a contemporanilor noștri decidenți din domeniul educației de a mai sesiza ceea ce este esențial, fie mediocritatea lor absolută, fie formalismul adesea năucitor al evaluărilor din sistemul de învățământ. Formalism generat de obsesia standardizării, boală europeană, e adevărat! Dar dacă standardizarea poate fi acceptată fără prea multe probleme ca fiind un aspect necesar al civilizației contemporane, „standardizarea cunoașterii” poate deveni o adevărată „pacoste” nu doar pentru un sistem de învățământ, ci și pentru gândirea umană în ansamblu. Școala de azi, constată direct sau indirect profesorul Solomon Marcus, a devenit o școală care nu mai pune preț pe implicarea motivată a elevului în demersul cunoașterii sau, cu alte cuvinte, pe asumarea de către acesta a ceea ce învață. Școala de azi, spun eu, este o nereușită școală de „masă”.

Am scris nu demult într-o revistă culturală, Luceafărul de dimineață, revistă a Uniunii Scriitorilor din România, despre cele „zece porunci” ale lui Solomon Marcus, lansate la începutul toamnei trecute la un colegiu din Cluj. Cele „zece porunci” sunt adevărate principii ale unei pedagogii și didactici contemporane esențiale, polemice în multe privințe cu noi psihologii și pedagogii apărute în educație. Ecoul acestor „principii” ale profe­sorului Solomon Marcus a fost totuși modest. Există un număr de școli care obișnuiesc să facă întâlniri pe teme ale educației cu profesorul, dar dincolo de asemenea acțiuni, ca și de comentariile favorabile care însoțesc de fiecare dată textele lui Solomon Marcus, reacția oficialităților este practic inexistentă. Lumi paralele!… Poate și fiindcă ideile profesorului nu s-au constituit încă într-o „masă critică” în rândul profesioniștilor școlii, prinși prea mult într-o existență profesională prozaică. Sau poate și fiindcă are loc în ansamblul vieții noastre sociale o scădere generală și accentuată a interesului societății pentru discuții de principiu despre soarta școlii de azi, lăsându-se „filozofia” ei pe seama unor așa-ziși experți ai educației de care lumea româ­nească este azi plină. Dezamăgirea profesorului, exprimată uneori în discuții particulare, este cumva de înțeles în acest context. Când lucrurile par atât de limpezi în ceea ce privește liniile esențiale ale impasului educațional pe care-l trăim, este absolut de neînțeles de ce reacțiile oficiale și de grup sunt – când sunt! – doar la nivelul unei retorici, specta­culoasă adesea, dar doar atât.

Ultima intervenție a profesorului a fost ocazionată de evaluarea la matematică la clasa a IV-a. Dincolo de bizareriile indicațiilor care însoțesc această evaluare (nediscutarea rezultatelor la clasă, necomunicarea punctajului în detaliu nici măcar părinților, în locul acestuia transmițându-li-se un fel de constatări cantitative de genul: a făcut 13 itemi din 15; sau a făcut 14 și unul nu l-a terminat), dincolo de aceste bizarerii care fac parte, trebuie s-o spun, dintr-un gen de „conspirație a deresponsa­bilizării” întregii societăți românești, Solomon Marcus face o analiză a semnificației itemilor dați și constată că testul este alcătuit din „Câteva zeci de întrebări, toate cerând efectuarea unor calcule. De câteva ori e nevoie și de un mic raționament. Aplicarea atentă, corectă a regulilor de efectuare a celor patru operații aritmetice garantează reușita. Acestui test i se atribuie o deosebită relevanță, suntem anunțați că cei care obțin un punctaj superior au perspectiva de a deveni peste ani participanți cu succes la olimpiade naționale și chiar internaționale”.

Nu știu dacă într-adevăr se acordă acestui test o relevanță deosebită, dar el dezvăluie în bună măsură „pedagogia”, modul de gândire „matematic” din școala românească de azi. Și poate, de ce nu, și din școala de ieri!…

Mai departe, analiza profesorului Solomon Marcus sintetizează următoarele: „Calculele pe care le avem în vedere în cele ce urmează revin la o simplă aplicare rutinară a unor reguli. Ceea ce se întâmplă la clasa a patra se repetă la clasele următoare, iar problemele propuse la bacalaureat intră și ele în același scenariu al calculelor de rutină repetate la nesfârșit. Desigur, de fiecare dată un alt tip de calcule, culminând cu matrice, cu derivate și cu integrale la ultima clasă, iar la bacalaureat cu de toate. Nu negăm necesitatea însușirii lor, ci modul în care ele acaparează viața școlară și nu lasă loc atâtor stări de grație pe care școala le-ar putea prilejui”.

Nu cumva această observație de fond a unui matematician, cu deschideri către multe alte domenii ale cunoașterii, dezvăluie realmente esența impasului școlii de azi? Cu alte cuvinte, nu cumva tocmai aici identificăm obsesia standardizării de care vorbea și care se constituie într-o cauză esențială a problemelor noastre în educație?…

Consecințele unei asemenea „viziuni” sunt evidente, după opinia profesorului Solomon Marcus: „Nevoia de sens, de semnificații, de idei este mutilată”, fiindcă „o educație sănătoasă are nevoie de întrebări, de ipoteze, de explicații, de argumentare, de idei, de istorie, de comentarii; toate acestea apar rar în matematica școlară și nu sunt posibile fără cuvinte. Să ne mirăm că tot mai mulți elevi resping matematica, resping școala?”

Nefiind matematician, nu mă sfiesc totuși să speculez și să imaginez reacția „rezolvitorilor de probleme”, pasionaților de un anume fel de a face matematică și pe care îi auzi adesea spunând că matematica nu e… pentru oricine. Poate că afir­mația e corectă pentru un anume nivel școlar, dar în orice școală de bază matematica trebuie să fie o zonă de interes pentru oricine are o curiozitate cât de mică față de cunoaștere. Matematica actuală însă „ucide” de prea multe ori această curiozitate, fără ca cineva să ia lucrurile în serios. „Lumea numerelor și lumea cuvintelor, ne mai spune prof. Marcus, sunt legate prin relații multiple și profunde, dar în educație aceste relații sunt aproape total ignorate.”

Există însă, ne spune profesorul, și o altă cauză, o „cauză a cauzelor” spunem noi, care explică în bună măsură totul, și anume atomizarea cunoașterii: „Cum să se realizeze programul pe care tocmai l-am schițat și pe care-l vom urmări în continuare, în condițiile împărțirii pe discipline a educației timpurii, la clasa zero și la clasele primare? Dacă un lucru are ramificații `n două discipline diferite, el riscă să nu intre `n niciuna dintre ele și exact așa s-a întâmplat. El nu mai intră în competența cuiva. Așa s-a ajuns la o stare cvasigenerală de incultură”.

Sigur, articolul trebuie parcurs în întregul său. Și nu doar de către acei oameni oricum deschiși către înțelegerea „dramei” învățământului românesc de azi. El trebuie parcurs, difuzat și redifuzat, pentru ca să apară în sfârșit acea masă critică necesară unei schimbări. ~n fața căreia „experții” și „funcționarii publici” să fie determinați să se re-plieze. O mai fi mult până atunci?!…

Adrian COSTACHE