Socialize

Facebook
Home » Reforma » Radiografii » Profilaxia ignoranței

Profilaxia ignoranței

Prezentul articol a fost ocazionat de o greșeală inadmisibilă în formularea unui subiect de la simularea evaluării naționale la limba română pentru absolvenții clasei a VIII-a, din acest an școlar. Intervenția noastră a fost concepută și adresată sub formă de scrisoare deschisă ministrului educației, responsabil executiv, în cele din urmă, de starea învățământului românesc. Precizăm de la început că scrisoarea are un caracter profilactic, nu dorim să supărăm sau să jignim pe nimeni, pornind de la convingerea că este mult mai ușor să previi decât să tratezi o suferință comună a elevilor,  profesorilor și părinților. Lipsa de cultură lingvistică și  literară adecvată te plafonează ușor și nu poți avea pretenții mari de reușită în viață. Doamna ministru însăși, cu eleganța verbală și comportamentală cunoscută, a intervenit și a acuzat Comisia de formulare a subiectelor de „eroarea impardonabilă“ de a fi atribuit un text la prima vedere al poetului german Heinrich Heine („Stai și-asculți sub ramuri albe“) poetului român Șt. O. Iosif, care, de fapt, doar a tradus poezia. Și Centrul Național de Evaluare și Examinare și-a cerut public scuze pentru această „regretabilă omisiune“, dar nu e suficient, fiindcă aici nu este vorba despre o omisiune, eroare, nici măcar greșeală, ci de prostie sau ignoranță filologică, care trebuie urgent prevenită și tratată. De ce spunem prostie? Fiindcă și un debutant în predarea limbii și literaturii române știe că la analizele gramaticale, lexicale, stilistice nu se dau texte traduse (traduttore, traditore), fiindcă orice  traducere poate trăda spiritul genuin, autentic, bogat în nuanțe și subtilități greu de transpus dintr-o limbă în alta.

Știm că ignoranța este un dat ancestral al ființei omenești. Ignorant te naști, ignorant mori. Prost te naști, dar ai șansa să devii deștept prin cunoaștere și voința de autoperfecționare. Pe un manuscris al eseului laborios, Pseudokinegetikos sau Fals tratat de vânătoare, de Al. Odobescu, Eminescu scria: „Nefericirea cea mai mare a omului este că mintea sa e limitată“. Poetul nostru național a fost, după cum se știe, foarte deștept, genial de inteligent, dar nu și suficient de înțelept. Dacă ar fi fost mai înțelept nu s-ar fi stins la 39 de ani. Deșteptăciunea te poate ferici sau neferici, dar înțelepciunea te desăvârșește.

Despre ignoranța filologică în formularea subiectelor de evaluare națională, mai ales a celor de la bacalaureat, am mai intervenit cu scrisori deschise la toți miniștrii învățământului, care se schimbă de la o zi la alta, cu articole publicate în Tribuna învățământului și în presa locală. Perseverăm, pornind de la interesul și experiența noastră didactică în toate ciclurile de învățământ, preuniversitar, universitar, licență, masterat, doctorat, în speranța că vor fi ascultate, înțelese și acceptate câteva opinii privind îmbunătățirea, profilaxia sau terapia conținutului și formulărilor subiectelor de evaluare și examinare a elevilor din învățământul gimnazial și liceal. 

În urmă cu zece ani, printr-o Hotărâre a Guvernului nr.1401din 18 noiembrie 2009, se înființează Centrul Național de Evaluare și Examinare, subordonat Ministerului Educației, având ca principal scop coordonarea științifică și profesională a sistemului național de evaluare și examinare în învățământul preuniversitar și coordonarea evaluării manualelor școlare. De atunci și până acum, cu excepția subiectelor de la bacalaureat și a unor erori sau greșeli în formulare, asupra cărora vom reveni, se respectă planul de învățământ, programa școlară, manualele alternative și, bineînțeles, prestația profesorilor. Subiectele se mulau corect pe curriculumul gimnazial și liceal, bazat pe principiul studierii limbii și literaturii române din perspectivă comunicativ-funcțională, cu accentul pe latura formativă a învățării, traseul instructiv-educativ fiind centrat pe achiziționarea de competențe și abilități.

Astfel, la evaluarea națională de la clasa a VIII-a sunt prevăzute două subiecte obligatorii cu câte două sarcini sau subdiviziuni, A și B, din domenii diferite ale limbii și literaturii române, cu itemi obiectivi și subiectivi adecvați. În franceză și engleză, item înseamnă punct, detaliu dintr-un program, sarcină de lucru, întrebare și răspuns. Subiectul I are la bază un text literar, artistic, de regulă la prima vedere, și verifică cunoștințele de lexicologie, ortografie, stil, gramatică (morfologie și sintaxă) ale elevilor. Itemii acestui subiect i-am numit obiectivi și subiectivi, fiindcă spre deosebire de alte obiecte de învățământ, examenul de limba și literatura română antrenează deopotrivă mintea și sensibilitatea, știința și arta, lingvistica și literatura. La punctul B li se cere elevilor să redacteze o compunere prin care să motiveze apartenența textului literar (A) la o noțiune de teoria literaturii sau de compoziție.

Subiectul al doilea pornește de data aceasta de la un text nonficțional, științific, nonartistic, publicistic, administrativ etc. și testează în doi itemi ceea ce se numește „analfabetism funcțional“, adică dacă elevul a înțeles și poate să explice textul, anumite cuvinte, sintagme sau expresii. Ceilalți itemi, majoritari, verifică cunoștințe de gramatică, morfologia și sintaxa propoziției și frazei. Subdiviziunea B le cere să redacteze o narațiune de 150-300 de  cuvinte pe o temă dată, adică o compunere liberă sau eseu. În decursul anilor, punctul acesta de la subiectul al II-lea solicita redactarea fie a unui text, compunere sau, mai nou, narațiune, în loc de compunere liberă sau eseu. Dar despre proprietatea termenilor ne-am propus să revenim în final. Precizăm doar că narațiunea, sinonimă cu povestirea, alături de schiță, nuvelă roman, este o specie a genului epic, care se elaborează după reguli ale artei literare. Narațiunea mai poate desemna un mod de expunere, alături de descriere, portret, dialog, monolog, analiza unor stări psihice, în timp ce textul, discursul (textul argumentativ), compunerea sau eseul sunt forme de activitate școlară care se fac după itemi (sarcini de lucru) enunțate, de regulă, în funcție de tema dată.

La examenul de bacalaureat se dau trei subiecte, al treilea fiind exclusiv de literatură română în evoluția ei istorică și estetică, așa cum e studiată în ultimele clase, a XI-a și a XII-a de liceu. Din 2009, de la înființarea Centrului Național de Evaluare și  Examinare, timp de șapte ani, cifră cabalistică, subiectele erau bine concepute, cu excepția unor formulări eronate, asupra cărora spuneam că vom reveni, și dădeau posibilitatea verificării și aprecierii corecte a cunoștințelor de limba și literatura română la sfârșit de ciclu liceal. Subiectul I avea ca suport un text literar studiat sau la prima vedere, cu nouă itemi, care verificau cunoștințe de cultură filologică generală, de limbă și literatură, itemi ce priveau probleme de gramatică, ortografie, punctuație, vocabular, noțiuni de știința literaturii, genuri și specii literare, curente literare, probleme de versificație și stil, compoziție literară. Subiectul al II-lea le cerea elevilor să scrie un text sau un discurs de tip argumentativ pe o temă dată, care avea ca suport un text de tip aforistic, maximă, expresie sau afirmație celebră, un concept sau o situație dată. I-am spune mai bine eseu sau compunere liberă. Cu totul surprinzător și eronat, subiectul al III-lea cerea să se redacteze un eseu de tip structurat, menit să verifice lectura, înțelegerea și interpretarea cunoștințelor de literatură română acumulată de-a lungul anilor, răspuns ce are un caracter reproductiv și nicidecum creator, eseistic, ce se urmărea prin subiectul al II-lea. Oricum, elevii s-au obișnuit cu formulările testelor simulative, subiectele erau mulate pe programele școlare de gimnaziu, liceu și bacalaureat, suficient de accesibile, iar procentul de promovabilitate  a bacalaureatului a crescut simțitor de la an la an, în favoarea calității învățământului. Dar a fost suficient un singur ciomag la un car de oale ca să zădărnicească practicile bune și experiențele dobândite timp de șapte ani la examenele de bacalaureat. Un Ordin al ministrului educației naționale, nr. 3004/4.01.2017, Mircea Dumitru, schimbă radical structura subiectelor de limba și literatura română, începând cu Bacalaureatul din 2018. Ministrul tehnocrat din guvernul lui Dacian Cioloș pornise de la un Test al Programului pentru Evaluarea Internațională a Elevilor (PISA) conform căruia 42% din elevii români nu înțeleg textul citit și se blochează la aritmetica de bază, în condițiile în care media europeană este de 20%, dar fără să țină cont că testul s-a făcut pentru elevi de 15 ani și că de la această vârstă ei mai parcurg încă  o treaptă importantă a învățământului liceal. Drept urmare, pornind de la prezumția de analfabetism funcțional, jignitoare pentru un elev de clasa a XII-a, subiectul I la limba și literatura română, pe baza unui text nonliterar, verifică dacă absolventul știe să citească și să explice ceea ce a înțeles. Din același  subiect cu cinci întrebări sau sarcini de lucru din itemul obiectiv (A) se mai rupe un alt item (B), considerat subiectiv, și se cere redactarea unui text argumentativ de 150-300 de cuvinte, pornind de la o afirmație sau informație din textul de bază. Subiectul al II-lea, același  pentru toate filierele, profilurile și specializările, ca și subiectul I, are ca suport un text literar prin care li se cere să ilustreze o noțiune sau un concept de teorie literară (gen, specie, curent literar, noțiuni de compoziție, versificație și stil). Subiectul al III-lea, asemănător cu subiectul II, dar diferențiat în funcție de filieră, profil, specializare, constă în elaborarea unui eseu de minimum 400 de cuvinte și vizează aspecte de analiză tematică, structurală, stilistică a operelor literare studiate ce aparțin scriitorilor canonici, curentelor culturale/literare, perioadelor, speciilor literare și/sau tipurilor de texte menționate în programa de bacalaureat.

Următorii miniștri, numele lor nici nu mai contează din moment ce se schimbă numai stăpânul nu și ciomagul, preiau aidoma Ordinul de modificare a structurii subiectelor pentru bacalaureatul din 2018  și-l pilotează la simularea susținută în 2017, de elevi din clasa a XI-a, pentru a-i obișnui cu bacalaureatul din 2018. În noua structură, inferioară celei precedente, subiectul I, pornind de la un text nonliterar (memorialistic, epistolar, jurnalistic, juridic-administrativ, științific, din domeniul audiovizualului etc.), este superficial și inadecvat pentru un examen de limba și literatura română.

Aceasta trebuie să probeze și să explice virtuțile expresive, estetice, stilistice, literare ale cuvintelor (si­no­nime, omonime, arhaisme, regio­nalisme, cuvinte argotice, expresii etc.). După modul în care este con­ceput și formulat, subiectul I por­nește de la prezumția jignitoare de analfabetism funcțional al absolvenților de liceu, cărora li se cere prin cinci întrebări să explice dacă au înțeles ceea ce au citit. Itemul B din cadrul aceluiași subiect, pornind de la o informație din text, este un fel de eseu pe  o  structură dată, care ține locul subiectului II din vechea structură. Dezavantajul față de vechiul subiect II este că se cantonează și se limitează strict la informațiile din textul suport, fără ca să-i dea elevului posibilitatea de a-și etala propria sa personalitate, implicând în argumentarea temei date întreaga sa  educație formală (din școală), nonformală (din afara școlii), și informală (din mai multe medii, pe căi diferite).

Programele școlare, manualele alternative și, în mod inevitabil, profesorii și elevii, unele ghiduri sau îndreptare didactice vorbesc eronat la subiectul al III-lea despre așa-zisul eseu structurat, opus eseului nestructurat sau, fiindcă asocierea nu sună bine, eseu argumentativ, când, de fapt, este vorba despre o compunere reproductivă după un text literar, un scriitor canonic sau o chestiune de literatură română învățată în școală.

Cu titlu preventiv, mă simt obligat să repet și să fac câteva precizări terminologice strict necesare în profilaxia de multe ori vinovatei ignoranțe filologice. Între text, discurs sau text argumentativ și eseu, relația nu este de concordanță (de identitate, incluziune sau interferență) , ci de opoziție, de ceea ce în logica studiată și la unele profile de liceu se numește relație de coordinare, când în sfera unei noțiuni gen sunt reunite mai multe specii diferite. În cazul nostru, noțiunea gen,  cu sfera cea mai largă, este textul. Încă din Antichitate, specia cea mai obișnuită a textului oratoric (arta de a vorbi corect, frumos și convingător), dizolvat ulterior în cele trei genuri tradiționale: epic, liric, dramatic, era discursul. După domeniul de întrebuințare, discursul putea fi juridic, argumentativ și politic. Cu timpul, orice discurs a fost numit text argumentativ. În afară de discurs, textul reunește în sfera sa și eseul. Eseul este o specie hibridă situată la limita între filosofia morală practică și literatură. A fost creat de Michel de Montaigne (Les essais, 1580) și este o încercare, după cum îi spune și numele (fr. essayer – a încerca), de a explica o anumită situație, morală, filosofică, existențială, cu mijloace situate la limita dintre știință și artă, morală, filosofie și artă. Eseul are un pronunțat caracter subiectiv și probează mai ales originalitatea de gândire și simțire a autorului. Din această cauză i se mai spune compunere liberă sau creatoare, diferită de compunerea după texte literare, care are un caracter inevitabil reproductiv. Iată de ce e bine și trebuie să separăm cele trei noțiuni: text, discurs, eseu. Orice eseu sau compunere liberă, discurs sau text argumentativ este un text, dar nu orice text este obligatoriu discurs sau eseu.  Ele se deosebesc cel puțin printr-o trăsătură caracteristică, distinctivă, de care trebuie să ținem seama, pornind chiar de la definiția lor, de preferință din dicționare de specialitate.      

Din vechea structură hexa­metrică a discursului sau textului argumentativ, căruia unii îi  mai spun eseu, elevilor li se cere să  respecte azi cel puțin introducerea sau incipitul, în care să-și formuleze opinia față de problematica pusă în discuție sau despre importanța temei. Se cere apoi enunțarea și dezvoltarea corespunzătoare a cel puțin două argumente adecvate opiniei, eventual respingerea unor opinii adverse, urmate de formularea unei concluzii pertinente.

În ultimul timp, suntem amenințați tot mai insistent cu dispariția manualelor alternative în favoarea unui manual unic și a unei singure edituri. Formal a avut loc și o consultare publică pe baza unui chestionar, dar care nu privea probleme de conținut, ci numai dacă manualele trebuie tipărite sau nu și la ce discipline. După părerea noastră, manualele alternative sunt un câștig, dar numai cu condiția ca ele să  trateze aceiași scriitori și aceleași opere selectate de judecățile critice consacrate, pentru o formație literară unitară, identică a elevilor din toate colțurile țării, care vor fi ulterior supuși la examene din aceeași programă. Deși sunt multe materiale ajutătoare, îndreptare, ghiduri, manuale, cel mai bun manual și îndreptar metodico-științific îl reprezintă totuși profesorul de specialitate. Cu toate acestea, manualul rămâne un aliat comod, necesar și util pentru fiecare purtător. Ne îndoim dacă vreodată competiția între manualul tipărit și on-line va putea avea un învins sau învingător. Relația între carte sau textul tipărit și internet (mediul virtual, televiziunea sau literatura computerizată) trebuie să rămână de complementaritate conștientizată cu toate avantajele și dezavantajele de rigoare.

Centrul Național de Evaluare și Examinare, răspunzător totuși de conceperea și organizarea exa­menelor, ne avertizează că ministerul, dacă n-a reușit acum, dar din 2020 intenționează să introducă grilele de evaluare la bacalaureat și gimnaziu. Ar fi ultima măciucă la câte au mai rămas din carul cu oale al învățământului preuniversitar. Dacă testul-grilă poate fi aplicat la unele discipline pozitive sau experimentale, la limba și literatura română ar fi cu totul inadecvat. Formulările gata făcute, fără efort individual, mai ales la literatură, ar favoriza aleatoriul, exact ca  la jocurile de noroc, în loc să-l oblige pe absolvent să dea expresie personală, poate unică,  potențialului său de gândire, simțire  și exprimare.

Quod erat demonstrandum, ceea ce trebuia demonstrat, fără să supere sau să lezeze pe nimeni, în interesul elevilor, profesorilor și părinților, inclusiv al științei literaturii, aceeași și obligatorie pentru toți, este că:

– Subiectele de la simulările și examenele de evaluare națională și bacalaureat, sub egida Centrului Național de Evaluare și Examinare, au fost de la început bine concepute și elaborate, cu unele erori de formulare care pot fi ușor remediate.

– Modelele de evaluare națională pentru elevii de clasa a VIII-a, propuse cu zece ani în urmă, din anul școlar 2009-2010, sunt perfect valabile și astăzi, chiar dacă la unele subiecte itemii au sporit. 

– Din 2017-2018, în schimb, examenele de bacalaureat au intrat într-o fundătură, din care trebuie să iasă imediat și să valorifice experiența și bunele practici de dinaintea sindromului de „analfabetism funcțional“, prescris elevilor de liceu.

Finis coronat opus. Bacalaureatul încoronează ciclurile de învățământ gimnazial și liceal. Examenul de bacalaureat cuprinde în denumirea sa atribute ale capacității și onorabilității (din  lat. bacca –  fruct aromatic și laurea – laur, dafin). Cununa de lauri se acorda în Antichitate eroilor, poeților și oratorilor. Bacalaureatul intervine într-un moment hotărâtor din viața unui tânăr aflat între adolescență și maturitate. Nu întâmplător înainte se numea examen de maturitate. Este proba la care se face  trecerea de la vârsta adolescenței sub tutela instituționalizată la saltul în libertate, numai că nu trebuie să neglijăm nici faptul că de multe ori libertatea este mai periculoasă decât tutela părintească sau a școlii.  Iată de ce pentru un absolvent cu o minimă lectură obligatorie și interes bacalaureatul este un examen destul de accesibil. El nu trebuie să sperie pe nimeni și nici să cauzeze surprize neplăcute. Se cer pentru aceasta îndeplinite câteva condiții cumulate progresiv: să te prezinți la examen, care este un drept și o obligație pentru tinerii bine-crescuți; să repeți în liniște și pace materia de bacalaureat; să ai încredere în tine; să fii cinstit; să dorești să fii mai mult decât ești prin permanentă instrucție și educație; să dai un sens util vieții tale ce bate la poarta consacrării mature. Pentru tinerii care înțeleg obligațiile și drepturile acestei vârste, poarta viitorului și a reușitei în viață rămâne în permanență  deschisă.

Dacă se îndoiește cineva de adevărul celor spuse în această scrisoare deschisă (scripta manent), îi rog măcar să-i facă o favoare și să fie de acord cu întemeietorul raționalismului filosofic (iubitor de înțelepciune ) René Descartes (1596-1650):  „Intellego ergo cogito, cogito ergo sum“ (Înțeleg deci cuget, cuget deci exist).

Prof. univ. dr. Paul MAGHERU, Universitatea din Oradea