Socialize

Facebook
Home » Actualitate » Programe si proiecte » Proiectul „Dăruim din suflet“, la Școala Gimnazială Mihail Sadoveanu, Fălticeni

Proiectul „Dăruim din suflet“, la Școala Gimnazială Mihail Sadoveanu, Fălticeni

Școala Gimnazială Mihail Sadoveanu, Fălticeni, a derulat, în anul școlar 2018-2019, Proiectul „Dăruim din suflet“, inclus în cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară (SNAC). Proiectul și-a propus să promoveze acțiunile de voluntariat ca exemple de bune practici pentru o dezvoltare durabilă, să cultive spiritul de inițiativă și potențialul creativ în rândul participanților (elevi, părinți, cadre didactice), să organizeze acțiuni care să dezvolte empatia și capacitatea de comunicare eficientă în rândul tuturor beneficiarilor.

Partenerii noștri (și beneficiari, în același timp) au fost Grădinița Specială, Fălticeni, Așezământul Social Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Groși, comuna Boroaia, Centrul de zi de Recuperare Sf. tereza al Fundației FARA (Fălticeni). Coordonatorul proiectului a fost doamna profesoară Lăcrămioara Elena Anechiforesei, consilier școlar. Din echipa de proiect au făcut parte voluntarii: Consiliul Școlar al Elevilor, Asociația de Părinți, cadrele didactice din școală.

Prima activitate a fost Săptă­mâna fructelor sănătoase (19-22 noiembrie), când fructele, legu­mele, alimentele aduse de voluntari au ajuns la Așezământul Social Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Groși, coamuna Boroaia.

A urmat Pârgul caritabil de dulciuri, pregătit de copiii și părinții din clasele I B, profesor Mihaela Ichim și a II-a A, profesor Nicoleta Dascălu, sub deviza „Uniți pentru un zâmbet“ – cel al colegei noastre Briana, din clasa a IV-a C (29 noiembrie). S-au strâns 3.513 lei, bani necesari ședințelor zilnice de kinetoterapie.

Nu în ultimul rând, voluntarii noștri au fost implicați în proiectul „ShoeBox. Cadoul din cutia de pantofi“ (decembrie). Să mai spunem că, în anul 218, școala noastră a fost centru local de colectare a cutiilor cu surprize pentru copiii defavorizați. Coordonatorul proiectului a fost doamna profesoară Elena-Gabriela Filip, consilierul educativ al școlii. S-au strâns peste 300 de cutii. O parte din acestea au fost dăruite unor copii din școala noastră, altele au fost dăruite copiilor de la Centrul de Zi de Recuperare Sf. Teresa al Fundației FARA (Fălticeni), copiilor de la trei grupe ale Grădiniței Speciale, Fălticeni, unor familii nevoiașe cu mulți copii din Baia, Mălini, Râșca, Dolhasca, Cornu Luncii, Mihăilești, Dolhești, Uncești. Le mulțumim elevilor, părinților, cadrelor didactice din școală. Evidențiem clasele: CP A (prof. Mărian Mihaela), clasele I A (prof. Maria Lupu), I B (prof. Mihaela Ichim), II A (prof. Nicoleta Dascălu), II B (prof. Simona Bejenaru), III A (prof. Marinica Ciucă), III B (prof. Ana Butnaru), III C (prof. Elena Filip), IV A (prof. Felicia Loghin), IV B (prof. Magdalena Țugui), IV C (Roxana Gherman), VI A (prof. Maria Axinia), VI B (Cornelia Olaru), VIII B (Gabriela Ștefănescu). Le mulțumim celor două fetițe minunate din clasa a IV-a A, de la Școala Gimnazială Al. I. Cuza (prof. Carmen-Elena Benke) și copiilor, părinților, doamnelor profesoare de la Grădinița cu Program Prelungit Licurici din Fălticeni, care ni s-au alăturat în acest demers (Daniela Dănilă, Ionela Dănilă, Anișoara Capmare, Ana Loredana Bubuțanu, Elena Ciubotaru, Isabela Findanis, Claudia Mircea, Anișoara Loghin, Maria Dulgheriu, Florina Ștefan, Mihaela Chelariu).

Cutiile pregătite astfel au ajuns la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Fălticeni și la copiii din zona Fălticeni. De asemenea, mulțumirile noastre se îndreaptă spre elevii și cadrele didactice de la Colegiul Vasile Lovinescu, Fălticeni, care au contribuit din plin la reușita proiectului.


Elena Pașcovici