Socialize

Facebook
Home » Conexiuni » Cultura » Publicistul Dimitrie Bolintineanu – contemporanul nostru

Publicistul Dimitrie Bolintineanu – contemporanul nostru

Dimitrie BolintineanuMotto: „Țara va fi ce este școala”.
(D. Bolintineanu)

Opinia publică, lumea școlii îndeosebi au trăit, pe final de an școlar, momente de consternare și amărăciune, după ce teribila știre avea să se transforme în certitudine: la liceul bucureștean purtând numele ilustru al autorului Legendelor istorice, Legea, Deontologia, Onoarea au fost grav încălcate tocmai de cei asupra cărora nici măcar o bănuială nu ar fi trebuit să existe. Evenimentul, dezbătut la unison și pe toate feţele mai în profunzime de Tribuna Învăţământului, a readus în atenţie adevărul universal și simplu potrivit căruia progresul în societate și educaţie, mersul general spre mai bine, devine dificil, frânat fiind de flagelul corupţiei, înrădăcinat adânc în toate structurile sociale și de stat. Împotriva acestui rău imens, social și moral, Dimitrie Bolintineanu, poetul genial care „a vărsat pe altarul patriei sale toate comorile sufletului”, a luptat neobosit folosind arma cuvântului scris, prestigiul și buna-credinţă, mai ales după retragerea din viaţa politică și până la trecerea în lumea drepţilor, sărac și demn.

Activitatea publicistică a poetului, născut la Bolintin Vale, deși mai puţin cunoscută, este la fel de valoroasă și educativă, profesorii și diriginţii pot apela și eficientiza demersul didactic prin prezentarea acelor idei-forţă care au reprezentat crezul și resortul intim al gazetarului patriot și onest, motivaţia superioară și capacitatea de intuiţie a destinului istoric al poporului român și, nu în ultimul rând, actualitatea tematică „cu ecouri până în zilele noastre” (T. Vârgolici).

După demisia din guvern, în articolul intitulat semnificativ Program (Dâmboviţa, 10 mai 1864), Bolintineanu expune obiectivele și direcţiile acţiunii sale militante, de la care nu se va abate și pe care le regăsim constant în Românul, Trompeta Carpaţilor, Buciumul, Reforma, Naţiunea Română, Albina Pindului ș.a., prin articole ale căror teme predilecte privesc mecanismele adoptării și aplicării legilor, funcţionarea guvernului și ministerelor, justiţia, finanţele, școala, armata, presa, biserica, funcţionarii, moralitatea, pe care le abordează cu talent, curaj și onestitate, adesea pe un ton patetic, totdeauna cu intransigenţă și incisivitate critică.

Fost ministru, fin cunoscător al realităţii, publicistul se concentrează asupra problematicii delicate a statului și guvernării ţării, ale cărei virtuţi de eficienţă supremă nu pot fi altele, în viziunea sa, decât moralitatea și legalitatea, idei viabile, de acută rezonanţă în actualitate. Luând ca ţintă guvernul și miniștrii, responsabili de aplicarea corectă a legilor, articolul Morala Politică (Trompeta Carpaţilor, sept. 1867) este ilustrativ: legile nu trebuie încălcate în favoarea unor „partide”, funcţiile sta­tului să nu se dea „la favoriţi și incapabili”, guver­nul să nu încurajeze corup­ţia, ci să pedepsească „pre corupător și corupt”, să nu facă din administraţie o bandă de „hrăpitori” și din justiţie „un birou unde dreptatea se dă celor ce sprijină guvernul sau celor care o cumpără”. Ba mai mult, el pledează pentru aplicarea riguroasă, până la religio­zitate a legilor, spre a nu se ajunge la anarhie, avertizând asupra slăbirii puterii statului „pe cât judii vor fi numiţi și destituiţi de miniștri”, cărora le cere, atunci când se dovedesc incapabili sau abuzivi, să apeleze la calea cea mai la îndemână, demisia de onoare!

Ochiul vigilent și critic îi permite publicistului patriot să surprindă realităţi cinice și perfide, generatoare de indignare și revoltă, prelungită și resimţită dureros peste veac, unii miniștri primesc fonduri care… „se devoră de dânșii… prin faceri de contracte”(!), în urma cărora „jumătate din sumă se înlătură de la destinarea ei, la încheierea con­tractelor”! Funcţionarii publici au intrat în panică după evenimentele din februarie 1866, la aflarea zvo­nului ca vor fi schimbaţi. Într-o suită de articole, Bolintineanu arată că, de fapt, se urmărește înlocuirea influenţei unei „categorii” cu alta, fără a se ţine seama de pregătire sau merit; la numire au prioritate favoriţii din clica ministrului, nepotismul, protejaţii metresei, avertizând vehement că o naţiune nu progresează dacă nu își respectă și nu apelează la toate inteligenţele sale. În ultimii ani ai vieţii, poetul și publicistul bolintinean surprinde o anumită dezorientare și nepăsare în soc­ie­tate, atribuită de el slăbirii coardei sensibile a patriotismului, devenind tot mai necruţător văzând cum corupţia a cuprins „toate arterele, fibrele și ner­vele corpului”, haosul se generalizează prin neapli­carea legilor, finanţele se risipesc pe lucrări de prisos și lux sfidător, iar sărăcia se instalează prin mulţimea de taxe(!) și impozite.

Criticat adesea pentru cantonarea discursului critic într-o zonă a principiilor, semnalelor și teore­tizării, Bolintineanu recuperează convingător atunci când arată că datoria presei constă în a descoperi abuzurile care se fac și mai ales „de cine se fac”, pre­cum și prin răspunsul, dătător de speranţă și strălu­citor de actual, prin care arată românilor și viito­rimii cine se face vinovat de răul care îi înconjoară: „Toţi suntem greșiţi, avem votul în mână, dar dăm imunitate unor ignoranţi lacomi, parlamentari și miniștri”, indicând totodată, cu aceeași clarviziune, calea de urmat: Dreptul omului, inalienabil și indestructibil prin naștere, egalitatea, libertatea, siguranţa, căutarea binelui, va fi atins dacă societatea va garanta și va asigura dreptul la educaţie, căci „Țara va fi ce este școala” (Cum ar trebui să gândim, astăzi, în Trompeta Carpaţilor, sept. 1867).

Dimitrie Bolintineanu, unul dintre cei mai mari poeţi pe care i-a produs poporul român (N. Iorga), poate cel mai genial (O. Densușianu), a fost și un mare publicist, onest, talentat, cu o inimă pulsând de amor patriotic, ale cărui idei și operă îl plasează meritat între contemporani.

Prof. Constantin BĂRBUȚĂ