Socialize

Facebook
Home » Teorii si strategii » Paideia » RECURS LA PEDAGOGIE Modele ale curriculumului (II)

RECURS LA PEDAGOGIE Modele ale curriculumului (II)



Teoria generală a curriculumului este construită la granița dintre epoca istorică modernă și postmodernă (contemporană) prin contribuția lui Ralph W. Tyler, discipol al lui Fr. Bobbitt și colaborator al lui W. Charters. Modelul rațional de proiectare pedagogică este propus în cartea Basic Principles of Curriculum and Instruction (1949), influent în timp, până în prezent, dincolo de criticile aduse sau induse în numele unei presupuse liniarități sau unilateralități.

Logica proiectării liniare este întreținută de ordinea întrebărilor-problemă formulate: 1) Ce scopuri și obiective trebuie să atingă școala la nivelul activității de instruire?; 2) Cum pot fi selecționate experiențele de învățare necesare pentru a îndeplini scopurile și obiectivele propuse?; 3) Cum pot fi organizate experiențele de învățare necesare în activitatea efectivă de instruire?; 4) Cum poate fi realizată evaluarea rezultatelor care să probeze eficacitatea experiențelor de învățare selectate și realizate în funcție de scopurile și obiectivele propuse la începutul activității?

Interpretarea istorică sincronică-diacronică a acestor întrebări-pro­blemă, exersată deja în literatura de specialitate (Colin J. Marsh, Key Concepts for Understanding Curriculum, Falmer Press, London, 1992), permite elaborarea unor răspunsuri pedagogice adaptabile la un context pedagogic deschis, identificabil chiar în cadrul unui model curricular cu caracter prescriptiv.

1) Scopurile generale și obiectivele specifice și concrete vizează finalitățile școlii definite pe termen mediu și scurt. Elaborarea scopurilor generale și a obiectivelor specifice, realizată prin consultarea întregii comunități pedagogice naționale și locale, implică definirea acestora la nivelul interdependenței dintre cerințele: a) psihologice, exprimate de R. W. Tyler în termeni de „comportamente cognitive“, reconsiderate astăzi prin formula de competențe; b) sociale, exprimate în termeni de conținuturi de bază, ale planului de învățământ și ale programelor școlare, fundamentate cultural, validate de societate, în contexte istorice determinate. Elaborarea obiectivelor concrete ale activității efective de instruire (lecție etc.) angajează răspunderea profesorului-practician asumată într-un spațiu deschis spre inovația pedagogică, (auto)evaluată permanent în funcție de cerințele psihologice și sociale aflate la baza construcției curriculare a  obiectivelor specifice (capitolului, semestrului, anului, treptei de învățământ).

2) Experiențele de învățare, anticipate sau sugerate de proiectant, „trebuie selecționate atât de bine încât să fie atinse obiectivele stabilite“, specifice și concrete (Colin K. Marsh, 1992, apud Ion Negreț-Dobridor, op. cit., p. 167). În termenii pedagogiei lui John Dewey sunt necesare doar experiențe de învățare pozitive integrabile în activitatea de instruire la nivelul interdependenței dintre resursele psihologice ale elevului și cunoștințele de bază (teoretice și aplicative, susținute atitudinal) care trebuie receptate, asimilate, interiorizate, valorificate.

3) Organizarea experiențelor de învățare implică anticiparea unor căi de instruire/autoinstruire eficiente, posibile prin diferite metode didactice și a unor forme diversificate de organizare a activității de instruire – adaptabile în funcție de context, de situația concretă existentă sau apărută/creată pe parcurs. În cazul programelor școlare, această organizare presupune colaborarea pedagogică perfectă între „savanții domeniului“ (profesori universitari, care fixează cunoștințele de bază, stabilizate epistemologic la nivel de „matrice de bază“) – specialiștii în proiectarea curricularăprofesorii practicieni, cu o experiență didactică semnificativă.

4) Evaluarea rezultatelor activității de instruire, realizată conform criteriilor valorice incluse în structura scopurilor și a obiectivelor (comunicate pedagogic la începutul activității anuale, semestriale, lecției etc.), vizează măsurarea și aprecierea „eficacități experiențelor de învățare“, dependentă și de calitatea organizării, a metodologiei utilizate.

Prof. univ. dr. emerit Sorin CRISTEA