Socialize

Facebook
Home » Teorii si strategii » Paideia » RECURS LA PEDAGOGIE – Cine asigură calitatea conţinutului învăţământului?

RECURS LA PEDAGOGIE – Cine asigură calitatea conţinutului învăţământului?

Calitatea conţinutului instruirii, realizată, în contextul procesului de învăţământ, prin plan de învăţământ, programe şi manuale şcolare, este dependentă de filosofia educaţiei, politica educaţiei, sociologia educaţiei şi psihologia educaţiei, promovate de paradigma curriculumului, afirmată în societatea informaţională, bazată pe cunoaştere.

Filosofia educaţiei angajează o concepţie generală despre educaţie construită axiologic la nivelul raporturilor necesare între funcţiile generale ale educaţiei – cu caracter obiectiv – şi finalităţile educaţiei (idealul, scopurile generale; obiectiveleeducaţiei), cu caracter subiectiv. Obiectivele generale şi specifice ale planului de învăţământ, ale programelor şi manualelor şcolare (subordonate idealului şi scopurilor generale ale sistemului de învăţământ) sunt proiectate în raport de funcţiile generale ale educaţiei, de formare-dezvoltare socială (culturală, civică, profesională) şi psihică (cognitivă, noncognitivă). Importantă este ponderea acordată funcţiei culturale care impune o calitate specific pedagogică formării-dezvoltării civice şi profesionale, dar şi psihice, în plan cognitiv – prin stimularea prioritară a gândirii – şi noncognitiv, prin stimularea prioritară a motivaţiei interne pentru învăţare – autoînvăţare pe tot parcursul vieţii. Numai în acest context şcoala, ca organizaţie socială, cu misiune pedagogică, specializată în educaţie/instruire, devine efectiv (nu doar declarativ), „factor de cultură şi civilizaţie“.

Politica educaţiei validează filosofia educaţiei, adoptată la scară socială, prin decizii legislative care  fixează normativ:

  1. a) organizarea sistemului şi a procesului de învăţământ pe niveluri şi trepte de învăţământ, esenţială fiind durata şcolii generale obligatorii în funcţie de care este concepută „inima curriculumului“ – curriculumul comun, „soclul comun de cultură generală“ care constituie structura de bază a planului de învăţământ;
  2. b) obiectivele generale şi specifice ale planului de învăţământ, definite în termeni psihologici (de competenţe generale şi specifice) şi sociali, prin conţinuturile de bază ale planului de învăţământ (ariile curriculare şi disciplinele de învăţământ, distribuite pe tot parcursul procesului de învăţământ) şi ale programelor şcolare (cunoştinţele de bazădeclarative, procedurale şi condiţionale studiate anual, distribuite pe semestre de învăţământ, pe capitole, module de studiu, unităţi de instruire/învăţare);
  3. c) comisiile de specialişti de vârf (în: filosofia şi politica educaţiei; proiectarea curriculară; domeniile de referinţă, pe discipline şi trepte de învăţământ) angajate în (re)construcţia ciclică a planului de învăţământ, a programelor şi a manualelor şcolare.

Sociologia educaţiei contribuie la clarificarea conceptului de cultură angajat special în construcţia curriculară a planului de învăţământ, a programelor şi a manualelor şcolare. Aceste documente curriculare trebuie raportate la dimensiunea fundamentală a culturii, fixată la nivelul produselor superioare ale cunoaşterii umane, validate social-istoric: arta, religia, filosofia; ştiinţele (matematice şi informatice; ale naturii; socio-umane), tehnologia (ştiinţa aplicată). Aceste produse superioare, prelucrate pedagogic, oferă resursele informaţionale calitative durabile necesare în formarea-dezvoltarea personalităţii educatului în vederea integrării sale sociale pe termen mediu şi lung, confirmată în plan civic şi profesional, cognitiv şi noncognitiv. Transpunerea didactică este realizabilă prin: a) discipline de învăţământ, incluse în planul de învăţământ, construite (intradisciplinar, interdisciplinar etc.) în funcţie de cele cinci categorii de produse superioare, cu accent prioritar acordat ştiinţelor, necesar în contextul societăţii informaţionale; b)  cunoştinţe de bază, incluse în programele şcolare, care susţin cultură generală a fiecărei discipline de învăţământ: aceeaşi în învăţământul general; aprofundată  la nivel de cultură de profil (în învăţământul liceal) şi de specialitate medie (în învăţământul profesional); dezvoltată la nivel de cultură profesională superioară (extinsă, aprofundată, de vârf) în învăţământul universitar.

Prof. univ. dr. Sorin CRISTEA